N-am stofă de jurnalist. De jurnalist adevărat, zic, nu de interpretor de comunicate de presă ori de urmăritor al conturilor sociale create pentru persoane publice. Nu pentru că mi-ar lipsi curajul, ci pentru că n-am stomacul și determinarea. Pentru că eu îl iau pe „nu” ca răspuns final și mi-e imposibil să scutur toți pomii până pică mărul pe care-l vreau. Și totuși, ca blogger, și încă unul destul de vechi, nu o dată mi-am dorit să descopăr un adevăr extraordinar pe care alții l-au omis și să-l trimit în lume. Genul acela de poveste care-ți validează întreaga carieră, editorialul care-ți schimbă viața, știrea care naște dușmani sau descoperirea care-ți aduce faima.
Totuși, și dacă m-aș împiedica de un astfel de subiect, nu cred că ar însemna nimic. În contextul ăsta în care nu ne mai miră nimic și în marea asta de informații false, ce-aș mai putea spune? Și de-aș descoperi leacul pentru vreo boală, ce-ar însemna un articol cu titlul „Am descoperit leacul pentru HIV”? Vă spun eu: scroll, scroll, scroll, yeah right, scroll, scroll, x roșu.
Eu nu mai am încredere în presă, dar și-au făcut-o cu mâna lor. Și e al naibii de trist, pentru că s-a schimbat balanța puterii. Și mi-e ciudă că sunt foarte puțini cei care nu-și vând opinia și cuvântul scris. Și totuși lumea urlă la bloggeri că iau 100 sau 1000 de euro pe un advertorial la un produs oarecare. Dar când alții își vând tăcerea, când își acoperă urechile sau, dimpotrivă, trâmbițează adevăruri neverificate, cum e?
Faceți, fraților, ce vreți voi, că oricum pe unele mese vă e povestea pregătită deja. Așa cum trebuie, așa cum se cere, cu titlu cu litere mari-mari de tot.
Nu ține comparația cu blogării. Ne uităm toți la filme, știm că jurnaliștii sunt angajații cuiva. Dacă ești angajatul cuiva, la un moment dat, vei avea niște constrângeri – că va fi interesul cuiva să constrângă. Asta se întâmplă în orice domeniu și da, nu e tot timpul etic. Dar știm, ne uităm la filme, pe aia mică din House of cards n-au lăsat-o să deconspire nu știu ce. Na, așa o fi peste tot.
Dar blogării, (my dear Watson) blogării sunt FORMATORI DE OPINIE, sunt liberi, au coloană, sunt frilensări, n-au șef, astea. Chiar și atunci când ”recomandă un produs” (ghilimele de-alea de faci semne cu 2 degete), ei cred în produsul ăla. Adică CHIAR DACĂ PUBLICĂ UN ARTICOL PLĂTIT ȘI VERIFICAT ÎN PREALABIL, ei n-ar scrie ceva în care nu cred, nu? Nu pe dracu’. Una e să fii plătit pentru toate părerile, alta e să fii plătit pentru unele dintre ele – cum știi ce e plătit și ce nu? Mai mult, când jurnalistul e angajatul cuiva, lovești angajatorul în primul rând, apoi vezi cum e cu jurnalistul.
Un blogăr poate să ia un milion de euro – treaba lui. Dar aia cu formatul opiniei, să avem pardon.
Mă așteptam să te activezi. Vezi, stai pe-aici, și ratezi chestii importante cum ar fi advertorialele anti-păduchi.
Sunt de acord cu tine la chestia cu „formatul opiniei”, am refuzat multe adverotriale la produse/servcii în care nu cred, pe care nu le-aș folosi etc. Și bloggerii se vând, crezi că nu știu? Comparația avea un singur rol: ăla de a arăta că alții o fac mai rău.
Cred ca e prea multa informatie/continut prost, prea putine pareri argumentate si prea multi oameni care isi schimba parerea cand il vad pe Eminescu sau Caragiale, dar nu in ultimul rand, societatea nu cred ca e destul de educata in privinta selectarii corecte a surselor de informare. Defapt noi din scoala nu am fost invatati sa ne selectam informatia, ci sa bagam la cap ca robotii tot ce ti se preda. Momentan asta e realitatea, cu asta lucram. Sad, but true.
Mi se pare perfect normal să selectăm informația, dar nu mi se mai pare normal când, după selecție, rămâne un 1% de adevăr.
Aceeași idee vehiculată peste tot: conținut prost, dar oricum prostimea nu înțelege conținutul bun și deci degeaba am avea conținut bun.
Greșit. Cine vrea conținut bun găsește dincolo. Că e tuităr, facebook, televiziune, publicații etc. Mai bine am face conținutul ăla de calitate și vedem apoi dacă oamenii înțeleg sau nu.
[…] – Absolutely fabulous : #ILOVECOCO – bloodie : Momentul în care adevărul nu mai contează – Corazon de maniqui : NO ANIMAL TESTING – Cupcakes & cashmere : Mother’s […]