Conduită

Cred că este momentul să pun la punct niște reguli de conduită pe blogul de față. Fără altă introducere, cam la asta m-am gândit.

1. Dacă nu specific altă sursă, textele îmi aparțin și sunt protejate de legea drepturilor de autor. Vă rog nu preluați materiale fără acordul meu prealabil.

2. Acesta este un blog subiectiv, iar părerile emise îmi aparțin mie și numai mie. Mă puteți contrazice, cu sau fără argumente, atâta vreme cât o faceți politicos.

3. Limbajul licențios este tolerat în anumite limite. Fuck this shit! <- Vedeți? Și eu folosesc cuvinte de care nu sunt tocmai mândră, dar n-aș vrea să fim ca la ușa cortului.

4. Cuvântul de ordine pe bloodie.ro este respectul:

– Respect pentru mine, care depun un oareșcare efort să scriu aici.

– Respect față de comentatorii care își răpesc din timpul lor pentru a lăsa un gând.

5. Nu tolerez sub nicio formă SPAM-ul și tentativele oribile de SEO. Acestea fiind spuse, nu accept decât link-uri de interes, relevante în context. Atunci când comentați, folosiți numele/pseudonimul vostru (nu brand-uri și nu cuvinte cheie). În câmpul URL al formularului de comentarii, nu accept decât link-uri către bloguri/site-uri personale.

Va urma…