Habar n-am ce responsabilități și ce realizări ar trebui să am la 27 (aproape 28) de ani. Câte țări ar fi trebuit să vizitez? Câte diplome ar trebui să am? Câți cai putere la mașină? Câte camere la apartament? Câte ore lucrate zilnic? Câți copii? Câte bone? Câte credite? Câte planuri? Câte…?
Dar la 30 de ani? La 35?
Ideea e că mie-mi place să-mi trăiesc tinerețea, iar uneori chiar îmi pare că țin cu dinții de ea. Da, recunosc, câteodată mă simt și mă comport ca la 17 ani. Am crezut că, de fapt, suntem cu toții așa, iar maturitatea este doar o iluzie. Doar că nu e chiar așa.
În ultima vreme întâlnesc tot mai des oameni cu o mentalitate complet diferită de a mea. Genul de oameni care „trag tare acum, ca să mă bucur peste 10 ani”.
Pentru mine e incredibil numărul de oameni care muncesc 16 ore pe zi cu gândul că se vor retrage din activitate devreme și vor avea ceva bani puși deoparte.
Nu știu despre voi, dar eu mă gândesc mereu că mă poate călca mașina mâine, așa că nu amân și nu las pe ultima sută de metri decât lucrurile care nu-mi plac. Oh, și încă ce maestră sunt la amânat! Dacă ați auzi ce negocieri duc cu mine însămi și ce promisiuni îmi fac! Dar niciodată când vine vorba de ceva ce-mi face plăcere. Atunci totul devine posibil, indiferent de cost sau efort.
Și-acum vă-ntreb pe voi. V-ați dedica întru totul muncii timp de 10-20 de ani pentru a avea o viață lipsită de griji după? Ați face un copil la 20 de ani pentru ca la 38 să vă vedeți liniștiți de viață? Asta dacă nu sunteți adepții attachement parenting-ului, evident, că așa ar trebui să-l ștergeți la fund pe copil până la pensie.
V-ați sacrifica tinerețea pentru o viață liniștită de adult?
io ți-aș zice ceva (și nu doar ție, ci tuturor fetelor de vârsta ta), dar te superi.
Trimite-ne la cratiță
neah, ceva mai dur.
Ok, fine, I’ll play the game: “Dar haaaaai, spuuuune-ne!” :))
la un moment dat te vei trezi că ai 35 și că din urmă vin puștoaice care nu doar că fac oral, dar fac și anal și asta stând în cap și având sânii mai tari și fundul mai ferm. deci da, toate la timpul lor. tragi tare acum, când ești tânără, pentru ca, atunci când ajungi la 30, ai un set de aptitudini pe care puștoaicele de 20 nu le au.
tragerea asta pe fund am văzut-o la mulți din generația ta/noastră și toți ajung la 35 și regretă. pentru că la un moment dat vrei mai mult și nu mai poți.
Asta ai înțeles tu?
Nu e vorba de tragere pe fund, ci de a face lucrurile mai inteligent, pentru a avea timp și de plăceri. De a munci pentru bani pe care să ai și timp să-i cheltui.
Tu, de pildă, în loc să joci CS:GO atâtea ore, ai putea să muncești. Why don’t you?
dearest, ca să faci lucrurile mai inteligent trebuie să capeți experiență.
Se mai intampla sa fim pacaliti sa muncim 16 ore pe zi, dar asta e altceva, Mai relevant la ce ai spus tu este “adult shaming”. Stii, cand ti se spune sa te comporti ca un adult si sa renunti la distractie ca sa muncesti pentru cineva.
Acu nu vreau să fiu înțeleasă greșit. I work. A lot. Am lucrat și am freelance-uit și 16 ore pe zi, dar pe perioade scurte. Nu-i genul de viață pe care îl vreau, indiferent cât aș câștiga. Scopul meu e o sumă satisfăcătoare obținută în 8 ore
There’s more to life than that. Poate mă calcă mașina mâine…
Şi eu îmi pun câteodată problema asta. Cei din jur îmi spun ba că sunt prea matură pentru anumite chestii, ba prea tânără, necoaptă, imatură pentru altele. Cred că în funcţie de cum le convine lor. Idee e că fac fix ceea ce simt şi-mi place, fără comparaţie cu cei din jur. Adică dacă o să am vreodată vreun regret, măcar să fi fost decizia mea, nu a celor din jur.
Fiecare are propriile obiective şi priorităţi în viaţă, însă nici eu nu înţeleg chestia cu “îmi sacrific acum câţiva ani, dar pe urmă va fi bine”. În primul rând, te obişnuieşti aşa, să-ţi proiectezi fericirea-n viitor, când vei obţine acel ceva pe care ţi l-ai dorit, iar asta devine o scuză pentru starea mizerabilă în care, poate, te afli în prezent.
În al doilea rând, sună morbid, dar poţi oricând să păţeşti ceva, nu poţi lua ziua de mâine for granted. Important e să progresezi în fiecare an, să nu stai pe loc, să faci ce-ţi place, să nu ai regrete. Ce zic restul? Rahat…
Eu am 30 de ani, un sot si un job stabil in multinationala. Zilele se desfasoara aproape identic, datorita responsabilitatilor de dupa serviciu (plimbat caine, jogging, dus, mancat, cumparaturi pentru casa + timp liber daca mai ramane). Banii mei nu mai sunt banii mei, ci sunt banii nostri, deci nu pot sa fac ce ma taie capul cu ei fara sa dau explicatii (de exemplu sa-mi cumpar un tablou cu 300 de euro). Daca maine imi vine sa ma mut in alt oras sau in alta tara, nu pot sa fac asta daca nu vrea si el. Imi doresc 2 copii, dar nu reusesc sa-i fac si habar n-am care e cauza. Nu-i amuzant sa fii adult. De fapt, niciodata nu am asteptat cu nerabdare sa cresc mare. Si nu, nu cred ca exista “viata linistita de adult”. Nimic nu se compara cu copilaria.
Nu am niciun drept să judec ceea ce faci tu, doar că 300 de euro nu e o sumă așa mare pentru un moft. Se văd multe frustrări și neajunsuri între cuvintele tale, maybe you should do something about it. Just my two cents.
Din punctul meu de vedere, cea mai pretioasa resursa a omului este timpul. Zic asta pentru ca timpul este singura resursa care nu se poate recupera (ca banii de exemplu). Daca sunt de acord cu ideea ca pana in 30 de ani este perioada ideala ca sa iti fixezi niste baze solide pentru viitor (studii, cariera, familie, etc), consider ca este o iluzie sa iti imaginezi ca peste X ani vei avea timp pentru hobby, proiecte amanate sau calatorii mult visate. Daca iti doresti foarte mult un lucru, trebuie sa il faci cat mai curand, pentru ca este foarte probabil ca peste 10 ani, de exemplu, sa nu mai simti la fel in legatura cu un hobby, sau pur si simplu viata ta va avea atunci alte prioritati.
Sunt perfect în asentimentul tău. Sunt convinsă că, peste 10 ani, unele din lucrurile care îmi fac plăcere acum vor părea niște copilării.
Emails Fresh all Country http://www.blacklistemail.com