De ce am renunțat la comunicare?

În urmă cu ceva vreme, îmi puneam întrebări existențiale legate de job (n-o să spun carieră, să fim serioși). Și dacă de multe ori visez cu ochii deschiși și-mi fac planuri elaborate care nu ajung să-mi părăsească mintea, de data asta am pus piciorul în prag și am făcut o schimbare. Una curajoasă.

Am părăsit barca comunicării! Îmi permit cacofonia pentru că nu mai lucrez în comunicare, da!?

Decizia a venit destul de natural, la fel de natural ca noul domeniu în care am ales să activez. Inițial, am spus așa: „Din 15 octombrie o să fiu front-end developer, no matter what”, cu gândul clar că până atunci mă mai pun și eu la punct cu noile tehnologii. Well, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și, practic, de 3 săptămâni asta lucrez. Și suntem abia la începutul lunii septembrie. Da, îmi place. Nu, nu mă plictisesc. Da, cred că pot să fiu really good at it.

De ce am renunțat la SEO, Social Media, copywriting sau, în general, comunicare?

Voi fi extrem de sinceră cu voi și vă voi enumera motivele. Îmi pare rău dacă voi tăia din avântul celor care se aruncă acum cu avânt în branșă.

Unu. SEO e gambling. Actually, oricât de bun ai fi, niciodată nu poți garanta pentru rezultatele din motoarele de căutare. E logic, nu poți garanta ceva ce nu se află în controlul tău. Și dacă unii pot să livreze un raport prost și să explice relaxat că au făcut tot ce s-a putut, mie mi-e foarte greu să fac asta. Clientul vrea rezultate și plătește pentru rezultate. Vreau să activez într-un domeniu în care știu sigur că i le pot oferi și nu mă f… sabotează un Google.

Doi. Banii. Pe bune, domeniul, cel puțin în partea asta de țară, e foarte prost plătit. Bugetele de la client sunt mici și remunerația pe măsură. Pe măsura bugetului, nu a efortului.

Trei. Se lucrează prost. Se fac campanii idioate, reclame imbecile sau, mai pe scurt, 90% din conținutul produs este execrabil. Da, aș fi putut face eu mai bine, dar mi-am dat seama că nu e întotdeauna vina agențiilor, a creativilor, a freelancer-ilor etc. Câteodată clientul are ochelari de cal, câteodată produsul este mediocru spre prost, câteodată…

Patru. M-am săturat să mă pliez pe nevoile clientului. De când am început să fac Social Media, cred că am dezvoltat vreo 20 de personalități. Vreau să fac ceva unde pot fi eu.

Cinci. 24/7. Cine crede că ăsta e un job care se face 9 to 5, se înșeală amarnic. Trebuie să fii TOT timpul acolo, prezent, atent, pregătit.

Cum mă simt acum?

Pe de-o parte mă simt mult mai relaxată profesional, mulțumită și bucuroasă. Pe de altă parte, da, sunt ușor panicată în fața fiecărei chestii pe care nu o știu deocamdată. Dar hei, toate se învață, iar începuturile sunt frumoase dacă ai entuziasm. Norocul meu e că am și parte de susținere, încurajare și ajutor. Fără astea ar fi fost mai greu, dar nicidecum imposibil.

P.S. Nu renunț la blog.

10 Comment

  1. Romina says: Reply

    Foarte tare. Succes pe noua varianta! :)
    Si eu am renuntat la comunicare de vreo 3 ani pentru un domeniu care nu are nicio treaba cu experienta trecuta.. Si nu s-a rupt cerul, nu a fost cutremur. E calm si bine 😀

    1. De curiozitate, ce faci acum? :)

      1. Romina says: Reply

        arhitectura :) (desi am trecut si prin design grafic si mai fac si asta ocazional)

        1. Pfff… ai citit The Fountainhead (de Ayn Rand)? :) Dacă nu, bag mâna în foc că o să-ți placă.

          1. Romina says:

            nu, dar o sa o caut daca tot ai zis de ea. Oricum nu prea mai aveam chestii de citit 😀

  2. Ioana says: Reply

    Good job!
    Welcome to the software side. We have cookies and you’ll love dealing with bugs 😛

    1. Emil says: Reply

      It’s not a bug, it’s a feature!

  3. Și blogul e tot o formă de comunicare, nu? Deci n-ai renunțat de tot, ci doar ai abandonat ideea de a fi un job… :)

  4. Anca says: Reply

    Nu ne spui si noua cum ai obtinut job-ul de front-end developer? Ca e un domeniu total diferit. Ai facut ceva cursuri, ai o oarecare experienta sau iti fac ei traininguri? Ca mi se pare ciudat sa obtii un job atat de diferit asa repede. Eu am terminat o facultate de calculatoare si nu m-as simti pregatita sa aplic pentru o astfel de pozitie.

    1. Și eu am făcut o facultate de informatică, dar front-end dev. nu îl înveți în facultate, ar trebui să știi asta. :) Eu nu am fost la interviu, am schimbat postul în aceeași companie și l-am obținut pentru că știu deja destul de mult, plus că învăț constant.

Leave a Reply