Eu sunt mare amatoare de cumpărături online și, recunosc, prefer asta mai mult din comoditate, pentru că nu am chef să mă deplasez până în magazine pentru un card, un cablu sau un hard. Cu toate astea, se întâmplă (mai rar decât aș vrea) să îmi cumpăr și aparatură scumpă. Nu mă refer la chestii IT, ci, de pildă, la electrocasnicele pe care urmează să mi le cumpăr, pentru că asta face un om matur și responsabil care și-a cumpărat apartament: își cumpără mașină de spălat vase pentru că, așa matur cum e, tot ca la 20 de ani le lasă să se adune.
Bun, chestia e că, dacă dau mai mulți bani, parcă mi-aș dori să mă duc să văd produsul, să-l deschid și să-l întorc pe toate părțile înainte să-l comand. Așa că mă pun frumos în mașină și mă duc la magazin.
În ideea asta, nu pot decât să vă spun cu sinceră bucurie că s-a deschis un al doilea magazin Altex în Timișoara, mai mare și mai frumos decât cel din Mall. E situat în sensul giratoriu din Calea Aradului, lângă Auchan, Hornbach, Decathlon și ce mai e în complex. Am fost să-l văd ieri, în avanpremieră, și de data asta am reușit să mă duc drept, nu ca data trecută.
Să vă dau și câteva date oficiale: e vorba de un spațiu de 2400mp, spații de demo de peste 1700mp, 30 de specialiști angajați și e deschis până la ora 21 (m-am uitat eu pe ușă).
Rar se întâmplă să am nevoie de asistență la cumpărare, însă sunt total pe lângă ceea ce înseamnă plite, cuptoare, hote și alte de genul, așa că o să testez personalul cât de curând.
Important de menționat ar fi și serviciul Click & Collect, care presupune cumpărarea online și ridicarea din magazin sau livrarea acasă. În Timișoara livrările se vor face local, chiar în aceeași zi, ceea ce e foarte cool.
Începând de astăzi, puteți merge și voi la noul Altex. Iar dacă mergeți chiar azi, veți lua parte la un maraton de 12 ore de muzică (DJ Vali Bărbulescu). One more thing, dacă sunteți populari și aveți 10 prieteni pe care să-i duceți cu voi, puteți să fiți și voi DJ. Mai multe detalii despre asta găsiți aici.
Ultima și, poate, cea mai importantă informație: În perioada 11-18 iunie vor fi reduceri de până la 70%, so go for it. Acestea sunt produsele reduse special cu ocazia deschiderii.
Aici vor avea și personal angajat care să-ți răspundă la întrebări legate de produse? că la mol îți cauți singur prețurile obiectelor din magazin pe net. Drept e, asta se întâmplă în cazul în care ești grăbit. Dacă aștepți cam jumate de oră, va veni cineva care să le caute pe net.
Asta e promisiunea magazinului și fix ce mă interesează și pe mine Promit că dacă nu mă ajută, o să zic.
Păi n-o să prea zici. Se poate întâmpla ca atunci când vrei tu să cumperi o mașină de spălat să fii ajutată sau nu (varii motive), dar magazinele (cel puțin alea de până acum) au probleme la toate raioanele. Fă o tură de magazin și vezi ce poți ”testa” și ce nu – ai să vezi căști de 900 de lei pe care nu poți pune mâna și nici urechea, deși la banii ăia te interesează niște chestii. Ai să vezi un iPad pe care scrie că a fost dezactivat, ai să vezi un iMac pe care nu-l poți butona, ai să vezi tastaturi pe care nu poți pune degetele și așa mai departe. Dacă vreau să-mi cumpăr un laptop de 8000 de lei, vreau și eu să pun un clip pe care îl știu eu și să compar cu ce am acasă. A, dar laptopul are parolă, nu pot intra pe iutub.
Eu sunt pățit cu Altex, dar nu despre asta e vorba. Ai scris un articol în care îmi povestești, sumar, niște chestii pe care eu nu le cred. Ca să nu mai spun că, probabil, cel pentru care ai scris articolul nu vine să povestească aici cu mine.
Io n-am 8000 și nici fața nu mă ajută, nu par om bogat. Dar dacă vrei, vin cu tine și testăm. Și eu sunt curioasă