Nu știu despre voi, dar eu am început să lucrez devreme în viață. Poate v-am mai spus, dar așa se face că am avut parte de foarte multe experiențe lucrative până la (aproape) 27 de ani. Am lucrat în firme mici, în multinaționale, de-acasă, pe teren, în funcții de conducere, în vânzări door-to-door, în domenii tehnice sau creative, în construcții și cine-mai-știe-ce? De multe ori n-a fost ușor și cu atât mai puțin plăcut, însă nu regret nimic din ceea ce am încercat. Am înțeles și am învățat foarte multe, mai ales despre mine.
Astăzi am reușit să am clare două aspecte: nu vreau să lucrez în nicio corporație și trebuie ca munca mea să îmi solicite cât mai mult creativitatea și intelectul.
Cu toate că se mai întâmplă să fac mișto de prietenii angajați în corporații, nu am pentru ei nimic altceva în afară de respect. Poate că alegerea lor este chiar mai bună decât a mea și am să vă explic imediat de ce, cert este că nu e pentru mine. Pur și simplu nu mi se potrivește.
Eu lucrez într-o firmă mică și nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar deocamdată este varianta optimă pentru mine. Îmi place ideea de „familie” care se naște în astfel de firme. Nu în toate, așa e. Dacă acum sunt norocoasă din punctul ăsta de vedere, am trecut și printr companii cu „familii disfuncționale”. Cu toate astea, îmi văd prietenii și cunoștințele plecând la Londra sau Paris „cu job-ul”, în schimburi de experiență prin Belgia sau Olanda și la petreceri de companie în munții din Austria. Și sunt chestii pe care, în goana mea după experiențe, mi le-aș dori. Aș minți să spun că nu se întâmplă câteodată să pun totul în balanță și să mă uit atent în care parte atârnă talerul mai greu.
Cunosc și mulți freelanceri. Le admir, mai mult decât orice, libertatea. Și nu e vorba că stau acasă și se uită la seriale. De cele mai multe ori muncesc mai greu și mai mult decât un individ cu un job clasic 9 to 5. Mă refer la libertatea aia care-ți permite să îți iei laptopul sub braț și să lucrezi din orice colț de lume. Totuși, eu nu am disciplina necesară pentru asta. Câteodată sunt de-a dreptul workahoolic, dar nu tot timpul. Și trebuie să mănânc și în perioadele în care nu m-aș trezi înainte de 12 și nu aș avea pe cineva care să-mi dea un impuls să mă pun în mișcare.
Nu-s eu genul care să-l sanctifice pe Steve Jobs, dar omul a spus o chestie foarte faină: „Don’t settle!”. După numărul mare de locuri de muncă pe care le-am avut, este evident că sunt de acord.
Eu v-am spus ce am ales, ce am și ce-mi lipsește. Sunt foarte curioasă ce alegeri ați făcut voi și mai ales de ce. Ce v-a determinat, ce-a cântărit mai greu, sunteți mulțumiți?
Da’ vezi că la un moment dat vine momentul când vrei să “settle” și pățești cum am pățit eu când la șase interviuri am fost întrebat “de ce ai avut 5 joburi diferite în 4 ani și ce garanție am eu că nu mă lași în curu gol peste 4 luni?”.
Până la urmă cam asta a fost esența articolului. Toate alegerile au avantaje și dezavantaje și alegerea depinde de ceea ce consideri tu important. Eu aș prefera o sprânceană ridicată în interviu pentru faptul că n-am avut istoric stabil decât să stau unde nu-mi place.
In 2 ani am schimbat 3 job-uri si sunt pe cale sa-l schimb si pe asta. Am fost Technical Writer, Product manager Jr si acum System Analyst (integration for CRM channels). Toate in domeniul IT dar diferite. Acum caut un domeniu diferit, as vrea marketing. Ovi insa are dreptate. La un moment dat o sa fie naspa la interviuri. Eu ma lovesc de intrebarea asta, dar eu par asa degajata si entuziasta si le zic “daca nu ma angajaez aici, sunt sigura ca o sa gasesc in alta parte” si optimismul meu disimulat ii face sa se ambitioneze sa ma angajeze. Inca nu am inceput sa merg la interviuri (nu mi-e dor, sincer!).
Și pe partea cu scrisul din cărți? Plănuiești să ajungi să poți trăi din asta?
Eu consider ca activitatea ta trebuie sa aibe o continuitate de macar 4-5 ani. Iti trebuie 10 ani ca sa ajungi sa faci ceva cu adevarat bine, sa fi expert in felia respectiva. 4-5 ani sunt suficienti ca sa acumulezi o experienta relevanta pentru a evolua spre o etapa superioara. Cand esti foarte tanar este bine sa incerci mai multe joburi pentru ca nu ai de unde sa stii la varsta aceea ce iti place mai mult si ce tip de loc de munca ti se potriveste cu adevarat. Dar mai tarziu, trebuie sa te decizi, altfel o sa ajungi sa stii din toate cate ceva, dar nu suficient.
Mie personal, nu-mi place ca munca sa se confunde cu viata privata, ca la freelanceri. Timpul liber sa fie liber, nu pauze intre telefoane de la clienti si colaboratori. Cred ca timpul trebuie respectat, este singura resursa care nu se poate recupera.
Eu sunt de acord cu tine la continuitate și nu cred că trebuie să fii în permanentă schimbare. Cu toate astea, până găsești domeniul ăla care să merite 10 ani de dedicare, e OK să experimentezi, să încerci, să vezi…
ana, ești conștientă că freelancingul presupune seriozitate?
Mai multă decât un job „normal” chiar.
și, crezi că poți face față?
Eu nu-s pregătită să mă bazez 100% pe veniturile din freelancing. Nu încă, cel puțin. Problema mea principală e că nu pot să pun de-o parte pentru lunile care nu sunt atât de productive. Îi admir pe cei care pot.
mă, până să ajungi sa te bazezi pe venituri, ele trebuie să vină. ca ele să vină…
TREBUIE SĂ NU TE TRAGI PE CUR DOUĂ LUNI ȘI SĂ NU FILMEZI NIMIC!!!!!!!!!!!!!!!!
eu am muncit doi ani la blog inainte să scot bani din el. după încă un an, câștigam din el destul cât să imi dau demisia. reține de aici “muncă”, adaugă susținută, zi de zi aproape, fără a mă trage pe cur.
Eu sunt in ambele tabere, asa ca o sa bat campii un pic referitor la ce ai scris tu mai sus.
Firmele mici sunt foarte dragute si foarte misto, atata timp cat merge treaba; cand nu mai merge, te trezesti fara paycheck si cu chiria/rata de platit, oricat de familie ti-ar fi cei cu care ai lucrat. Been there, done that. Nu as zice pas, dar dupa ce m-am ars cu ciorba suflu si-n iaurt, mai ales ca n-am patit-o o singura data.
Multinationala, pe de alta parte, nu e familie, nici pe departe. Nu e gen familie una mica, cum e a mea, de alea mari, habar nu am, dar banuiesc ca nu au nici ele acea atmosfera. Ce iti da insa o corporatie e o oarecare siguranta si beneficii care nu dispar cand pleaca un client (pentru ca una e sa aiba firma inca 3 clienti, una e sa aiba inca 2000).
Freelancing-ul, pentru mine cel putin, nu reprezinta siguranta. Il vad ca pe un bonus, ma bucur de el, dar nu imi ofera stabilitate, mai ales cand astept luni intregi dupa bani. La un moment dat credeam ca asta e calea, acum, dupa o sumedenie de experiente, ma mai gandesc. Mai ales ca nu imi place sa imi invadeze munca prea mult viata personala.
Cat despre schimbat joburi, tine cat tine, dar dupa o anumita varsta te ia toata lumea la intrebari, evident, legate de nestatornicia ta.
Eu zic ca nu trebuie sa “settle for less” in viata profesionala, dar sa muncesti pentru a ajunge la nivelul ala la care te poti descurca fara sacrificii prea mari atunci cand vine vorba sa “settle” in viata personala.
E faina siguranța financiară, problema mea e că de cele mai multe ori, în corporații, ești și vei rămâne un ilustru anonim. Nu că acum mi-ar ridica cineva statuie, dar dacă lucrezi aproape de clienți, așa puțini cum sunt ei, îți vezi mai bine rezultatele, roadele muncii. Plus că eu nu mă împac cu pontaj, ședințe de negocieri, middle management etc.
Merită să dai siguranța pe astea? Depinde de om.
Mda, depinde de om. Eu prefer sa lucrez organizat si cu ore fixe, tu ai total alt stil. De asta eu is foarte happy cu corporatia (bine, si domeniul are o pondere mare in faptul ca-s incantata – am impresia ca salvez lumea
) ).
Au trecut 5 ani de ‘freelancing’. Am calatorit, am facut un copil, am castigat in medie de 3-4 ori mai mult decat inainte. Beneficii: imi fac eu programul (acum lucrez cand doarme fata, deci 1-2 ore pe zi si seara inca vreo 3), castigurile sunt OK (drept este ca eu alerg dupa clienti si dupa bani), imi place. Disciplina SE INVATA, eu sunt in general cam lenesa, dar nu mai sunt, de cand cu firma. Dezavantaje? Poate faptul ca nu ai un venit sigur. In rest nu as da viata de acum pe cea de dinainte de 2009. Si, pe masura ce fata va creste, imi voi elibera si mai mult timp de lucru, deci si castigurile vor creste.
Dacă mă decid să mă fac freelancer, vin la tine în training
) Și-așa suntem vecine.
Lady, ne putem vedea la o adica, io oricum ies de doua ori pe zi cu galusca, orice vreme ar fi. Is cativa oameni care zic ca-mi ‘datoreaza’ carierele in freelancing, deci ceva pot sa iti mai spun. Ideea de baza (si acid), este ca treaba asta nu e usoara, dar nici atat de grea pe cat zic unii. Pur si simplu iti vezi de treaba ta, incerci sa faci munca OK si sa iti castigi un ban. Nevoia de a plati ratele (sau numa’ facturile, daca e cazu’) te va invata foarte repede sa fii responsabil si sa muncesti, nu sa freci duda. Sigur, cand e cazul de taiat frunze la caini e alta discutie
Inca tatonez terenul de ceva timp. Vreau sa trec pe freelancing, dar inca nu sunt sigur ca pot produce atat cat sa ma intretin. Si momentan sunt intr-o firma mica, ce nu are pretentii foarte mari de la mine. Am destul de mult timp pe care pot sa mi-l manageriez cum vreau eu.
Sunt total de acord cu tine. Pana la urma, optiunea pentru a lucra intr-o corporatie, a fi freelancer sau a lucra intr-o companie mica depinde de fiecare om in parte. Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa fac destul de timpuriu o alegere analizand la rece propriile asteptari, prioritati, dorinte si aptitudini.
Eu personal am ales inca de la inceput ideea de corporatie. Dar si aici lucrurile difera de la o corporatie la alta. Prima data am fost angajat la o corporatie nemteasca si, intr-adevar acolo mi se pare ca toate cliseele negative despre corporatii erau extrem de adevarate. Si dureroase.
Acum lucrez pentru o corporatie din state si totul este extrem de diferit. Sincer ideea de mica familie este destul de bine traita unde lucrez astazi, chiar daca e o companie cu peste 200.000 angajati in toata lumea. Mai mult, nu am niciun stress cu orarul, nu pontez nicaieri si in principiu lucrez cum si cand vreau eu atata timp cat imi fac treaba bine. De asemenea pot lucra si de acasa daca vreau, fara sa imi creeze nimeni probleme.
In ceea ce priveste partea de recunoastere, am, din nou, experiente la care nu m-as fi asteptat in acest sens. Aici daca ai un elevator pitch bun in momentul potrivit se poate intampla sa fi inclus in luarea unor decizii cu aplicabilitate ceva mai ridicata, chiar daca nu esti in sine “sef”.
Evident ca exista si momente mai putin placute, dar acestea exista si pentru freelanceri, si pentru cei care lucreza intr-o companie mica. Prin urmare, eu cred ca trebuie sa ai un discernamant foarte bun cand faci aceasta alegere, iar atunci cand ai facut-o, trebuie sa fi foarte serios si perseverent.