7 joburi pe care mi-ar fi plăcut să le am

Nu știu câți dintre voi lucrați, câți trăiți din banii părinților sau ai jumătății, câți sunteți mulțumiți cu joburile pe care le aveți și câți „v-ați făcut” ce-ați visat în copilărie. În ceea ce mă privește, nu pot decât să mă bucur că visurile copilăriei nu s-au împlinit, căci altfel aș fi fost astăzi vânzătoare de mezeluri brânză în piață, de ziare sau spălătoreasă. Nu e nimic în neregulă cu slujbele astea, dar nu cred că mi se potrivește niciuna. :)

Iar dacă în copilărie am avut visuri destul de mărunte în ceea ce privește activitatea profesională, îmi permit să visez acum, mare fiind. Iată câteva joburi la care visez. Unele dintre ele încă mai pot fi realizate (greu, dar nu imposibil), în timp ce altele… well, veți vedea.

1. Scriitoare

Încep cu unul la care încă mai am o șansă. Îmi trebuie doar curajul de a nu mai apăsa impulsiv Shift + Del după fiecare tentativă. Sau un prieten de încredere căruia să-i trimit arhivele spre păstrare, în caz de răzgândiri și păreri de rău.

2. Jazz singer

N-aș putea să fiu așa ceva acum, îmi lipsește talentul; unde mai pui că visul meu e să cânt jazz într-un club obscur din anii ’20?

3. Mad hatter

Nu știu despre voi, dar pe mine m-a fascinat personajul ăsta dintotdeauna. Și cum nu pot fi „micul prinț” as a job, o să mă rezum la asta.

4. Mad scientist

Nu vreau să cuceresc lumea, dar vreau să cred că aș putea. O singură frustrare aici: aș vrea ca teoriile să-mi fie dovedite în timpul vieții.

5. Dictator

Pf, eu sunt unul dintre cei mai aprigi susținători ai capitalismului și ai democrației, dar dacă ar fi să conduc o țară, cred că aș face o treabă foarte bună ca dictator al unui regim totalitar. Să nu mă votați vreodată.

6. Iron Man

Nu cred că mai trebuie să adaug nimic.

7. Professional pet cuddler

Citisem la un moment dat că ar fi fost un job ca ăsta într-o rezervație de urși Panda. Nici măcar nu țintesc atât de sus, pot fi animale mai neaoșe: câini, pisici, țestoase, oi…

Mai ziceți! :)

8 Comment

  1. Sonia says: Reply

    Pentru restabilirea adevărului istoric te informez că nu doreai să te faci vânzătoare de mezeluri ci vânzătoare de brânză în piață și că, de multe ori, te-ai antrenat pentru asta. În bucătărie, înarmată cu un cuțit și, bineînțeles, cu un șorț. :)

    1. Nici memoria nu mai e ce-a fost. Merci de corectură. :)

      1. Sonia says: Reply

        Și, din fericire, nici vânzătoare de brânză nu te-ai făcut! 😉

  2. Rix Reyus says: Reply

    Surprinzator, astea le cam avem in comun, inclusiv pe cea cu eroul zburator in armura.

    1. Writer
    Cand scrii pentru tine te simti bine dar nu te citeste nici dracu si mori de foame. Cand vrei sa vinzi trebuie sa scrii ce ti se cere ceea ce e cam ca intr-un sketch de la Mitchell si Webb.

    2. Jazz Singer
    Daca ajungi intr-un film de Woody Allen se poate aranja partea cu barul anilor 20.

    3.Mad Hatter
    De ceee? Nu e amuzant. Am patit asta. Intereseaza-te de unde vine expresia, ce element chimic trebuie sa asimilezi si care sunt simptomele. Iti va trece cheful de a deveni Mad Hatter.

    4. Mad Scientist
    Step 1: Studiaza orice domeniu controversat de care lumea fuge. Step 2: Observa cum lumea va folosi asta ca argument ca esti dus(a).

    5. Dictator
    Nu iti inteleg dorinta asta. Nu ai stii niciodata daca lumea te place sau se preface doar ca te place pentru a te impresiona. De asemenea, daca ai fi dictator tip, nu ai avea vreodata de unde sa stii daca esti sau nu bun la sex. Cause you know…cine s-ar plange…

    6. Iron Man
    De ce nu Blue Beetle? Aside from the money, ofc…’

    7. Professional pet cuddler
    Vrei sa spui ca pisica mea ar trebui sa ma plateasca si nu o face?!

    8.Porn star
    Oh wait…asta nu era? Sorry, my bad..am presupus datorita strungaretei. I’m a horrible person, I know. Sorry.

    P.S.
    Nice blog so far.

    1. 1. Totuși, episodul cu the grammar nazi e mișto. :)
      2. Aș renunța la visul ăsta doar ca să-l cunosc pe Woody Allen.
      3. Whaaat? Ai băut din termometru? Anyway, viziunea mea era puțin mai idilica, inspirată de Alice in Wonderland.
      4. Ușor. Nici măcar nu trebuie să fie o știință adevărată.
      5. M-aș plictisi repede, dar măcar pentru o scurtă perioadă de timp ar fi fain 😀
      6. Blue Beetle e bizar. Plus, I kida’ prefer Marvel.
      7. Oh… you’re a cat person. Glumesc. Ce plată? Oricum complotează să te ucidă.
      8. Is it really a thing?! Trebuie să fac documentare.

      P.S. Nice commenting so far.

  3. Rix Reyus says: Reply

    #3. Neah, cel din termometru nu e asimilabil. A fost mostly din mediu…
    #4. I dislike David Goyer’s take on heroes too…
    P.S. Meh. I get by…

  4. Azi imi este foarte greu sa imi mai imaginez viata linistita a unui scriitor. Trebuie sa fi cam rupt de lumea asta obositoare in care traim acum ca sa te poti concentra la scris. Mie mi se pare ca azi lumea nu mai are timp de nimic, noi nu mai avem timp. Ziceai intr-o postare mai veche ca nu regreti anii in care eram cu cheia la gat. Eu regret doar atat (din vremea aceea) – atunci aveam timp, mai si gandeam.

    1. Ai dreptate, dar doar dacă te referi la un scriitor adevărat. Altfel… e plin de cărți noi și fără valoare.

Leave a Reply