Dezgheţul | A.D. Miller

Despre “Dezgheţul” lui A.D. Miller nu auzisem niciodată nimic înainte de a o vedea pe raftul unei edituri. De fapt, nici nu era de aşteptat, având în vedere faptul că este un roman apărut în 2011, deci destul de nou. Pur şi simplu descrierea de pe spatele cărţii m-a atras şi, aşa simplu, a ajuns pe raftul meu şi a aşteptat cuminte rândul său pe noptieră.

Autorul, A.D. Miller, este un jurnalist britanic, care a studiat atât cultura Americii cât şi cea a Rusiei, aceasta din urmă ajungând în filele romanului său de debut, “Dezgheţul”. Întregul roman are structura unei foarte ample scrisori pe care personajul central, un avocat londonez, o trimite viitoarei soţii. Scriitura este un soi de mărturie a trecutului său petrecut în noua şi decadenta Rusie, o conştientizare a impactului pe care l-au avut atât ţara în sine, cât şi locuitorii săi, asupra nucleului său social şi uman.

Romanul începe cu definiţia “ghiocelului” în arogoul moscovit: “Cadavru îngropat sau ascuns în troienele de zăpadă, care iese la iveală doar la dezgheţ”. Pe lângă realitatea literară a acestui tablou macabru, un al doilea sens ce poate fi dat cuvintelor din deschidere este cel potrivit căruia, odată asumat un stil de viaţă decadent şi lipsit de moravuri, mai devreme sau mai târziu, consecinţele vor apărea. Pentru Nick Platt, avocatul narator, semnalele de alarmă apărute în aventura sa moscovită nu au câştigat lupta împotriva frumuseţii izbitoare a două rusoiace întâlnite la metrou, ajungând să fie devorat de propriile sale alegeri şi de a sa intenţionată naivitate.

Poate că pentru noi, românii, textul nu va fi nici pe departe la fel de uimitor şi şocant cum este pentru cei mai vestici. Spun asta pentru că sunt destul de multe referinţe la comunism, dictatură şi la toate elementele legate de acestea, lucruri pe care noi, ca popor, le-am trăit, iar pentru unii, amintirileau rămas şi vor rămâne veşnic vii. Mai mult decât atât, se vorbeşte despre celebra şpagă ce trebuie (obligatoriu) dată la orice instituţie, nu pentru un favor, ci pentru a-şi face treaba, despre uşurinţa de a falsifica orice act, de la diplome la documente secrete, despre tranzacţii imobiliare gen Radisson [1].

Aş fi vrut să-mi însemnez mai multe paragrafe care mi s-au părut interesante, dar din motive tehnice (lipsă creion), am rămas doar cu o frază memorabilă întipărită, o definiţie interesantă a prieteniei: “Ne exploatam reciproc. Cu alte cuvinte, eram prieteni.”  

___

[1] Celebra ţeapă imobiliară, de la Timişoara, ce a avut în centrul atenţiei compania Radisson. În mare, blocuri ce nu au fost constuite niciodată, dar apartamentele au fost vândute, de mai multe ori chiar, iar banii, bineînţeles, încasaţi şi imposibil de returnat.

Sursă foto