Cred că lumea mea a avut la un moment dat un dop pe care un nebun l-a scos, lăsând să se scurgă din ceea ce însemn eu toate simţămintele aflate în dezechilibru. Primul care s-a dus a fost încrederea.
Sunt o persoană foarte (!!!) curioasă din fire, dar totodată îmi şi lipseşte darul răbdării. Îmi place să descopăr oamenii şi în acelaşi timp procesul cunoaşterii este umbrit de teama că voi descoperi un defect principial pe care mi-ar fi imposibil să îl accept. Şi în fond, cât de bine poţi cunoaşte o persoană? Ori, după ce ai impresia că te-ai apropiat de nucleul său, cât timp trece până aceasta se schimbă în aşa fel încât îţi este greu să o mai recunoşti?
Poate că nu sunt eu cea mai potriviră să vorbesc despre schimbre, căci eu însămi am şapte gânduri contradictorii pe secundă. Mă fascinează ideea însă, atât la mine, cât şi la ceilaţi, atunci când o întâlnesc. E drept, uneori îmi pierd răbdarea, dar măcar nu mă plictisesc. E intrigant. E mereu ceva nou. Fac totuşi un exerciţiu de imaginaţie. Dacă ar fi să nu ne mai pierdem vremea tatonându-ne şi am avea la dispoziţie 20 de întrebări la care cei din jur, vechi sau noi, nu ne-ar putea servi o miciună, ce am întreba?
Care este numele tău? E culoarea ta naturală? Ăia sunt reali? Îţi plac copiii? Unde ţi-ai îngropat fosta nevastă? Cât câştigi pe lună? Laşi colacul de la toaletă ridicat? Îmi vei promite că duci gunoiul şi nu o vei face? Cu ce echipă ţii? Ăla e un iPhone? Lungime şi diametru? Poza pe care mi-ai trimis-o… acum câţi ani a fost făcută? Bărbaţii din familia ta tind să-şi piardă părul de tineri?
Ar fi suficient? Putem face un chestionar?
ASL Pls!
