Vorbe mute în urechi surde.
Sunt atât de multe cuvinte ce clocotesc în mintea mea, gata-gata să dea pe-afară şi să fie urlate în eter. Poate, din mii de urechi, măcar una le va auzi, poate chiar cea care trebuie. De-aş avea curajul să le spun…
Curajul, adevăratul curaj de fapt, este o noţiune străină multora, inclusiv mie. Realizez cu tristeţe că, pentru cea mai pură experienţă a curajului, ai nevoie să pierzi totul în prealabil, să fii complet dezrădăcinat. Nu vei fi lipsit de frică, dar vei fi capabil să ţi-o asumi.
Nu poţi cunoaşte bliss-ul decât dacă nu mai ai nimic de pierdut.
* * *
Suma blestemelor este mereu constantă. Unele persoane au o memorie extrem de proastă în ceea ce priveşte numele, altele primesc binecuvântarea de a nu reţine feţele. Un chip uitat, o fantomă a trecutului în minus. Dar totul vine cu un preţ. Putem uita înfăţişarea, dar simţim ani de zile parfumul de pe pernă.
* * *
Oare ce rost are să ne obosim mintea cu planuri de viitor? Nu există viitor, există doar un acum al zilei de mâine.
* * *
Oare de câte ploi avem nevoie pentru a ne purica întru totul? Şi ce ne mai rămâne în afară de cuvinte nerostite şi gust amar?
___
Sursă foto6 Comments
Submit a Comment
Social
Activez la:
Merg la:
Sustin
…curajul. Ar putea fi o secunda de razvratire impotriva propriilor simtiri. Ar putea fi acceptare si abandon. Ar putea fi Azi fara de Maine in care sa pui totul. Gandurile nu se nasc din nicaieri. Undeva in preajma, ceva le face sa rezoneze si astfel se creeaza viitorul. O manusa pe masura fiecaruia, mai perfect chiar decat “ca o manusa”.
Cred că totuși ordinea este: abandon , apoi acceptare.
Acceptarea vine prima, ca o reactie la schimbare. Abandonul ii urmeaza fiind ceva prin care asimilezi din mers.Un alt fel de mers al lucrurilor in care te predai curentului ce l simti. “Acum al zilei de maine” este tot un viitor si cred ca apare printr o disociere de cel care esti in prezent.E fantastica mintea…
Daca nu mai ai nimic de pierdut atunci pentru ce mai ai nevoie de curaj? Pentru a obtine ce? Liniste, ‘bliss’? Asta vine prin acceptare, prin impacare. Iti trebuie curaj pentru a actiona nu pentru a te resemna. Resemnarea cere doar un pic de chibzuiala.
Eu vad doua feluri de a pierde totul: atunci cand ti se ia si atunci cand abandonezi. Poti gasi curaj dupa ce ti s-a luat tot, pt ca vrei sa-l recuperezi, sau inainte de a abandona, cand risti sa pierzi tot indiferent de rezultat, pentru simplul motiv ca prezentul nu mai e acceptabil. Atunci iti asumi frica, o imbratisezi si o transformi in combustibil pentru focul launtric.
Nu cred ca suma blestemelor e mereu constanta. Cred ca fiecare primeste atatea cate poate duce… Insa sunt de acord ca totul vine cu un pret.
Cate ploi pentru a te purifica? Cate lacrimi poti sa plangi?
Dincolo de cuvintele (ne)rostite si gustul amar mai e doar speranta.
Curajul înseamnă posibilitatea de a face ceva sau tot, alegând să înfrunţi posibilitatea eşecului. Vezi tu, eu am idealizat ideea de curaj şi m-am gândit cum ar fi dacă eşecul, totuşi, nu ar fi o variabilă. Dispare noţiunea de curaj? Nu cred. Unii, chiar şi aşa, sunt temători şi pasivi.
speranta? oare cand n-o sa mai rad in prezenta acestui cuvant?