Echilibru

Îtotdeauna mi-a fost greu a crede faptul că energia unui individ este şi ea, ca multe altele, o resursă epuizabilă. M-am gândit mereu că, într-un fel sau altul, le pot face pe toate dacă am suficientă voinţă. Unica barieră – timpul. Şi nici bareiera asta n-a fost chiar de netrecut pentru că, în fond, somnul e pentru oameni slabi.

Cu riscul să devin “Captain Obvious” aici, nu este aşa. Am învăţat şi eu asta. Mai târziu, ce-i drept. A fost nevoie însă de multe nopţi nedormite urmate de zile în care îmi picau ochii în gură şi capul pe birou şi chiar de o vizită la urgenţă după suprasolicitare prin muncă şi alimentaţie… hai să-i spunem neglijată. Într-o vreme era la ordinea zilei să mă prindă lumina trează de cu o zi înaine şi să mă gândesc că nu mai are sens să dorm cele două ore până când, în mod normal, ar fi trebuit să mă trezesc pentru a pleca la birou.

În momentul în care ai un job care efectiv te sleieşte de puteri, este greu să mai cutreieri munţii, spre exemplu. Inevitabil, intri într-un soi de amorţeală post-ora-5 sau 6, sau 7, sau 11… Şi nu mă refer la un loc de muncă unde eşti supus la activitate de salahor, la dat cu lopata sau cu târnăcopul. Câteodată chiar mă gândeam că ar fi chiar mai simplu aşa. Şi pe bună dreptate, oboseala psihică este mult mai gravă. Şi gândeşte-te cum e să colaborezi cu oameni cu IQ subunitar cărora trebuie să le explici de o mie de ori de ori acelaşi lucru şi să nu-l priceapă , să fie nevoie să explici unui om că obiectele electronice tind să funcţioneze mai bine dacă sunt conectate la o priză etc. Am avut în cei 6 ani de muncă suficiente experienţe de genul acesta. Şi e al naibii de obositor.

Realizez cât e de greu acum, când s-a schimbat situaţia în cazul meu şi am parte de un mediu de lucru minunat.

 Da, am mai multă energie acum. Şi ce concluzie am tras? Că pot încerca să fac şi mai multe lucruri. Nu mă lecuiesc.

Îmi tot repet: “Lasă, că-s tânără şi încă o mai pot duce aşa”. Dar până când?

5 Comment

  1. mikidutza says: Reply

    …argint viu. Este natural să alternanezi starea activă cu pasivitatea. Uneori prin activitate nu ne putem împlini şi căutam acţiunea şi în starea pasivă. Asta duce la dezechilibru. De acolo vine şi impresia că lumea îşi va găsi odihna printr un sfârşit. Doar inactiunea ne poate aduce la echilibru, dar şi aceasta este o soluţie de moment.
    …din sezlong

    1. bloodie says: Reply

      Pot preţui un moment pasiv, de relaxare. Vreo 2 minute, cam aşa. :) Apoi mi se pare că pierd vremea.

      1. mikidutza says: Reply

        …poate ai ceva mai bun de făcut . Poate… concurezi cu momentul, ceea ce înseamnă că nu eşti una cu el ; o undă la suprafaţa existenţei. Eşti şi e bine oricum ai fi. Dar te lasă mintea în pace?! Croşetează întruna la viitor şi la ceea ce vrei să fii. Minunăţia se întrezăreşte şi fără …control.

  2. Sonia says: Reply

    Nu prea are leac boala asta. Eu te înţeleg. Semănăm oarecum. Oare de ce? :)
    Nu stiu dacă e rău sau bine, doar că, uneori, mi-e dor de o zi în care sa mă plictisesc.

  3. cotos says: Reply

    Eu la servici stau 8 ore in fata monitorului, si uneori seara simt ca imi explodeaza capul..Sunt extrem de epuizat..Dar ma incarc mereu cand ajung la sala..40-45 de minute de miscare, si deja imi revin :)

Leave a Reply