VOLT Festival – Ce-am descoperit nou

Atunci când mă decid să merg la un festival, firește că ceea ce contează cel mai mult în proces sunt numele pe care le cunosc. În cazul de față: Karnivool (cărora le voi dedica un articol) și Arctic Monkeys. Cu toate astea, stând atâtea zile, e imposibil să nu descoperi lucruri noi, iar asta este o mare parte din farmec.

Ce-am descoperit nou la VOLT?

1. Modestep

Deși cunoșteam 2 melodii de-ale lor, nu am făcut legătura cu numele. Trupa asta dă peste nas tuturor celor care zic că muzica electro nu e muzică pentru că nu are instrumente. Modestep au avut pe scenă DJ, vocal, chitară, bass și tobe! ATÂT de buni au fost! Am dansat ca un om nebun, până la epuizare.

IMG_2945IMG_29512. Subscribe

O trupă din Ungaria pe care nici măcar nu mi-am dorit să o văd. La propunerea lui Tudor, totuși, mi-am învins lenea și m-am deplasat la scena lor. Băăăi, dar au fost foarte mișto! Hardcore, energic. Făcând un research după concert, am văzut că sunt un nume important în Ungaria. Asta explică de ce toată lumea știa versurile. Mai puțin noi, evident.

IMG_28423. Am două mâini stângi

La fel ca la Sziget sau ca PLAI, există și o zonă dedicată workshop-urilor și activităților de tot felul. Am fost plăcut surprinsă să văd că, pe lângă ONG-uri și asociații studențești, au fos prezente și instituții ale statului – poliția din penitenciare și CFR-ul lor.

IMG_2483

Noi ne-am aciuit pe lângă două fete care făceau jonglerii. Deși în poze pare că știu ce fac, mnuuu… două mâini stângi.

IMG_3096IMG_3101Și, pe lângă faptul că am 2 mâini stângi, sunt și vai de ele. Am încercat să țin o armă pe mâini timp de 3 minute. Aș fi câștigat un tricou, dar nu, n-am reușit :(

IMG_24574. Dance! Dance! Dance!

Când crezi că nu mai poți mișca nici măcar un mușchi după ce te-ai rupt la concerte, you can do it! Mereu merge un after-party!

IMG_2999Credit foto: Tudor Sîrb

Leave a Reply