„Haideți, deci, înapoi la teatru, spectatori de pretutindeni. (…) Arătați-ne că, dacă avem curajul să scriem despre ceea ce contează cu adevărat, veți veni să ne vedeți. Poate că nu am războaie de dus, sau vreo funcție pentru care să candidez, poate că nu am să ajut niciodată o bătrânică să treacă strada – dar când mă așez la masa de scris, cu siguranță scriu despre ceva important și o fac cu onestitate și curaj.” (Neil LaBute)
Nici că se putea să un moment mai bun pentru a scrie despre textele lui Neil LaBute decât astăzi, când este ziua lui.
Există spectacole de teatru bune, apoi există Bash. Doi actori, două scaune, trei povești. Interacțiunea între ei este aproape inexistentă. Monolog după monolog. Mișcarea lipsește aproape cu totul. Un text atât de puternic încât se nu are nevoie de nimic alteva în afara unui actor care să-l simtă și să-l rostească. Spectacolul acesta m-a purtat printr-o mie de stări. Este fenomenal.
Distribuția este formată din Colin Buzoianu și Alexandra Didilescu, cei cărora le aparține și conceptul. Dacă de C. Buzoianu îmi plăcea de multă vreme, pe A. Didilescu am văzut-o pentru prima oară și m-a impresionat din primele replici. Cele trei povești nu sunt legate, iar ceea ce mi s-a părut uimitor la cei doi actori a fost modul în care și-au asumat un cu totul alt personaj în cele câteva secunde care despărțeau actele.
Cele trei povești par, la început, banalități cotidiene. Apoi discursul personajelor ia un viraj perfect natural către rău, către malefic. Mintea spectatorului ajunge să fie torturată de dileme morale. Pe de-o parte, ne simțim justițiari, iar pe de cealaltă parte ne este imposibil să nu empatizăm cu personajele.
Dacă ceva urăsc în literatură și în teatru, acel lucru este simplitatea personajelor. LaBute creează niște personaje de o complexitate incredibilă, care, prin confesiunile lor, îți dau acces liber până în esență.
Bash te plimbă pe linia aproape transparentă între bine și rău și te convinge că, oricât de mult am urî asta, în fiecare dintre noi există sămânța răului.
Următorul spectacol este marți, 18 martie. Trebuie să-l vedeți.
Iar tu, domnisoara, trebuie sa vezi Cabaret la teatrul german
Da da, promit că o să îl văd. Am auzit numai lucruri bune despre spectacolul ăsta.
[…] Anca mai râde de mine, știind că eu am tendința să merg de n ori la același spectacol, dacă mă prinde. Bash m-a prins. Deocamdată l-am văzut doar de două ori. […]