A început Festivalul TEZST și pentru mine
Deși oficial Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara (TEZST) a început încă de vineri, pentru mine debutul său a fost ieri. Nu pentru că nu aș fi vrut să ajung și la piesele din weekend, ci pentru că multe planuri s-au suprapus în această perioadă (v-am spus să este o perioadă agitată) și eu, cum nu-s fană a renuțatului la multe lucruri, am încercat să le împac pe toate. Din ceea ce am văzut și din ceea ce mi s-a povestit, piesele se joacă cu sala plină, indiferent că vorbim despre sala studio, destul de restrânsă în ceea ce privește locurile, sau despre sala mare a Teatrului Maghiar. Faptul că se consumă cultură pe mine mă bucură enorm. Și nu atât pentru faptul că astfel se culturalizează masele, ci pentru că atâta...
Read MoreDumnezeu tace. Ce bine ar fi dacă ar tăcea şi omul!
Woddy Allen este ca ciorba de burtă. Oricât de stupidă ar părea această comparaţie, o folosesc adesea în cazuri în care este vorba despre ceva care ori îţi place foarte tare, ori îţi displace profund. Urmărind aceeaşi logică, puteam spune că este ca Mircea Badea, dar cred că e mult mai jignitoare (pentru Allen) comparaţia cu Badea decât cu ciorba. În fine, eu fac parte din Team Allen. Trebuie să recunosc, sunt mult mai familiariztă cu activitatea lui cinematografică decât cu cea literară, iar primul contact cu proza sa scurtă nu l-am avut ţinând cartea în mână, ci i-am văzut textele interpretate şi montate pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara. Piesa se numeşte “Efecte Secudare” şi, din păcate, dacă nu aţi...
Read MoreVers de baladă în Operă Ţărănească
În versuri de baladă tradiţională, se spun adesea poveştile cele mai autentice ale unui neam. Şi când spun autentic, nu mă refer la faptul că, spre exemplu, au existat cu adevărat doi ciobani, unul ungurean şi altul vrâncean care, pe la apus de soare, s-au decis să-l omoare pe cel moldovean. Mă refer la credibilitate, la rituri şi datini. Şi când iei o baladă din popor, o cizelezi puţin, adaugi elemente demne de o tragedie greacă şi-o spui pe vers cântat pe scena unui teatru… iese o operă. O operă ţărănească. Am crescut cu poveştile româneşti, cu basmele lui Petre Ispirescu şi baladele populare dintre Carpaţi. Dar cine spune că ale vecinilor nu merită auzite? Şi dacă aţi făcut greşeala să credeţi asta, daţi-mi voie...
Read MoreVremuri de pace
Dacă aţi citit cu atenţie articolul despre Gardenia sau dacă o citiţi pe Oana, probabil v-aţi dat seama că nu am găsit cheia de la poarta Nirvanei ci am de gând să vă povestesc despre o piesă de teatru. Am trecut, din nou, pragul Teatrului Maghiar. De această dată, am ales piesa “Vremuri de pace” care, paradoxal, vorbeşte despre vremuri tulburi. Dacă în cazul Gardeniei ceea ce m-a impresionat a fost, în special, povestea, de această dată a fost vorba despre cu totul altceva. Am să conturez subiectul bădăran şi eliptic, nu pentru că ar fi lipsit de importanţă, ci pentru că eu consider că nu este elementul care ar trebui să vă convingă. Povestea orbitează în jurul lui Langermann Sándor, tânăr scriitor prezentat...
Read MoreFemei şi gardenii
Sunt o mare iubitoare de teatru, dar adevărul este că nu ajung să calc pragul vreunei săli de spectacol sau al vreunui spaţiu neconvenţional – de ce nu? – atât de des pe cât mi-aş dori. Şi asta trebuie să se schimbe. Aşa se face că, săptămâna trecută, împreună cu Oana, am ajuns la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely. Pe mine mă inspiră tot ceea ce este în jur. Un lucru simplu, un amănunt, un detaliu, este capabil să-mi schimbe, într-o secundă, întreaga stare. Poate că de-asta sunt eu iubitoare a mai tuturor artelor, pentru că sunt capabilă să empatizez, să îmi imaginez mai departe de ceea ce este evident, să înţeleg sau măcar să interpretez în felul meu. Atmosfera din sală am simţit-o, încă de la început, ca...
Read MoreRSS and Social
Activez la
Ne vedem la
Last Comments