PLAI. Pentru voi.

Nu știu dacă este corect să vă spun că a început numărătoarea inversă până la deschiderea porților festivalului căci toată lumea este atât de ocupată încât mă îndoiesc că mai are cineva timp să numere. Vă scriu acum nu din postura de vizitator, nici din cea de blogger, ci din cea a omului care a ales să pună o parte din el pentru realizarea acestui festival. Un simplu voluntar, la fel cum suntem toți de altfel, de la co-fondatori până la noi cei care ne-am alăturat începând de anul acesta.

plai1

Experiența este departe de a se fi terminat. Mai avem festivalul în sine și partea de strâns de după. În fond și la urma urmei suntem într-un muzeu pe care vom avea grijă să-l lăsăm la fel de muzeu după ce ne vom strânge tot calabalâcul.

Nu mai țin minte care a fost prima zi în care am venit pregătită pentru muncă. Să tot fie două săptămâni de atunci. Timpul a trecut incredibil de repede. Probabil că și voi, cei care îmi mai treceți pragul din când în când ați observat o prezență mai timidă pe blog. Dar vă promit că a meritat. Va fi un festival minunat.

N-am să stau să vă povestesc acum tot ceea ce am făcut,  însă vă pot spune că am avut ocazia de a lucra cot la cot cu niște oameni deosebiți care se bucură de tot respectul meu. Le mulțumesc, de la primul la ultimul, pentru că sunt ceea ce sunt și au ales să facă ceea ce fac.

Acum, când este totul aproape gata, mă plimb pe alei și mă uit cu mândrie de mamă la fiecare cui pe care l-am bătut, la fiecare scândură pe care am plasat-o la locul ei și la fiecare piatră pe care am dat-o la o parte din drum. E un sentiment incredibil să știi că ceea ce ai construit cu mâna ta va contribui la bucuria pe care o vor simți miile de oameni care vor trece de poarta festivalului.

Cum se spunea și ieri în ședință: NOI facem festivalul. Noi cei 80 de oameni din Timișoara, din toată țara, din străinătate. Și de veți alege să veniți la festival, vă rog să mă credeți când vă spun că tot ceea s-a făcut aici s-a făcut cu drag.

PLAI s-a făcut pentru voi!

___

Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Timiş și Institutul Francez din Timișoara.

Sponsor principal PLAI 2013: HELLA

Sponsori: Euro GSM și Staropramen

Susţin investind în dezvoltarea PLAI:
Cabinet Mercescu, Draxlmaier, Kathrein, Continental, IHM Total Consult și Quark Motors.

1 Comment

  1. alina
    14 Sep 2013

    la anul ma voi organiza din timp cu concediu, cazare, pentru ca sunt din Constanta si mi-ar placea sa vin

Trackbacks/Pingbacks

  1. Atmosferă explozivă în prima zi de PLAI | Culcusul gandurilor mele - […] acum la Plai, pe la 19 mi-am luat acreditarea de la Anca şi am păşit într-o lume diferită, lumea …

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>