Am citit zilele astea două articole pe aceeași temă: muzica și desenul în școli. Primul, scris de Zoso, iar al doilea, ca răspuns, scris de Roxana Chirilă. Inițial am vrut să le comentez amândurora, însă ar fi ieșit un text prea lung, așa că voi elabora aici.
Zoso spune că elevul poate să nu aibă talent nativ. Că nu e corect să „strici” media pentru rezultate slabe la o materie vocațională.
„A-i strica media unui copil pentru că nu are un talent nativ e tâmpenie. Serios că e.” Asta e prima idee cu care îmi permit să nu fiu de acord.
Aș înclina să spun că media nu este neapărat cel mai bun barometru al educației, și aș avea dreptate, doar că nu pot să nu îi admit importanța. Până și eu am intrat la facultate în urma unui concurs de dosare, deși nu-s chiar puștoaică. Ineficiența acestui sistem este un subiect pentru altă ocazie; pentru acum, vom admite doar că media este importantă la admiterea în marea parte a facultăților.
Ideea e că nu este obligatoriu să fim toți IT-iști sau ingineri. De ce e corect să protejăm media celui care nu are talent la culori, dar e perfect acceptabil să-l lăsăm corigent pe cel care nu are talent la cifre. Nu, nu mă refer la noțiuni elementare pe care toată lumea ar trebui să le cunoască pentru a nu fi idiot, ci la cunoștințe „nice to have” care nu-i vor folosi niciodată unui artist, de pildă. Poate că un copil ce urmează să devină inginer nu va folosi niciodată ceea ce a învățat la muzică. Pe de altă parte, cu ce-i vor folosi limitele și integralele unuia care va deveni muzician? Și de ce e ok să-i stricăm media doar acestuia din urmă? Să se simtă mai prost decât colegii lui? Să se gândească că are un talent inutil? Că nu e ok dacă e diferit?
Sau nu mai avem nevoie de artiști și nu știu eu?
Eu văd școala (ciclurile primar și general) ca pe o instituție polivalentă, în care ar trebui (pun accent pe „ar trebui” pentru că știm că nu se întâmplă mereu) să se ofere noțiuni de bază din TOATE ariile, fie ele vocaționale sau teoretice. Firește, aceste cicluri ar trebui urmate de studii medii și universitate pe o filieră specializată. Cum altfel, dacă nu încercând din toate, știi ce talente ai, ce îți place și, prin urmare, ce să alegi pe mai departe?
Acum, legat de articolul Roxanei: ea spune că totul poate fi învățat, inclusiv desenul. De acord, însă nu cred că ar trebui aplicat tuturor. Pentru că nu toți vor să fie pictori. Da, totul poate fi învățat, dar aș insista pe asta mai degrabă în liceele de artă, nu în școli generale.
Tot ceea ce am vrut să zic cu acest articol e că e OK ca elevii să fie diferiți și interesați de domenii diferite. Nu e ok să-i pedepsim (la medie) doar pe cei care care nu se integrează în tipar.
___
photo via
Problema cu media e că nu suntem în stare să avem un sistem unitar de notare. Tendința e ca nota să fie 9 sau 10, dar exigențele evaluării să difere. Asta înseamnă că la un examen de bacalaureat, proba matematică, ai 2 note de 9, dar unul e mai pregătit decât celălalt. Asta se traduce în egalitate mai departe și Dumnezeu cu mila.
Bun, acum pentru disciplinele ce necesită aptitudini există bareme și/sau norme care stabilesc care e acel minim pe care elevul trebuie să-l știe pentru anumite note – aici clar trebuie umblat – dar nu văd o problemă în a avea 7 la desen. Ba mai mult ar fi o chestie bună, pentru că acel copil nu prea are ce căuta la arhitectură. Da, discuția privind cum îngrădești dreptul unui copil de a urma anumite studii e o problemă delicată, dar e un reper.
Din păcate acel copil care ar trebui să fie de 7 la desen ajunge la arhitectură și nu termină facultatea. Sau o termină și e un arhitect prost – asta e de fapt realitatea în multe cazuri. Așa că poate e mai bine să aibă 7 ca să poate fi îndrumat înspre alte domenii.
Pe de altă parte, toate 3 articolele tratează ciudat și cinic problema. Muzica, desenul, educația fizică, religia etc. sunt discipline care trebuie să relaxeze, să dezvolte creativitatea și să lărgească orizonturi. La muzică nu trebuie să-i pui pe ăia să strige, ci să le explici genuri muzicale, să îi pui să asculte și să discuți deschis despre instrumente și ce o mai fi. Mai exact să le creezi condiții de joacă copiilor. Sau, dacă vom prinde un sistem corect, să fie notați toți după abilități – nu cred că va fi cazul în viitorul apropiat.
Am încercat, pe cât posibil, să nu mă leg de curriculă, pentru că aș fi scris până mâine. La fel, nu m-am legat nici de metodele dascălilor, din același motiv. Clar avem probleme de conținut și prezentare. Ce să zic? Că nu sunt de acord cu educația dogmatică? Nu sunt. Că la fel ca la muzică, unde n-ar trebui să urle toți afonii, s-ar putea și la religie să se învețe istoria religiilor și nu rugăciunea în cor? Un subiect pentru o altă discuție, poate. Una lungă.
Discuția ar fi lungă, dar ar fi un început. Așa, astea 3 articole sunt complet pe lângă. Dacă o să tot continuăm cu ”de disciplina x n-avem nevoie” o să le tăiem pe toate și tot nu ajungem niciunde.
Niciunul dintre articole nu mi se pare pe lângă. Ideea mea, de pildă, era încetarea favorizării materiilor tehnice în detrimentul celor vocaționale. Și tocmai, eu am zis că avem nevoie de toate.
Haaaa.. imi amintesc cum abia am prins loc la Jurnalism cand am dat la facultate (ca veneam de la mate info cu medii mai mici pentru ca ne rupea la mate, fizica si altele de gen). Intr-adevar, am trecut la fara taxa dupa primul an, dar stiu ca am stat cu inima in gat ca nu intru.
Apoi cand am dat la arhitectura am sters cu buretele tot ce invatasem inainte (inclusiv legat de matematica si desen) pentru ca imi trebuia pentru examen, respectiv pentru matematica din faculta (chestii cu fractali, pattern-uri si parametrie) nu avea absolut nicio treaba cu ce facusem in liceu. Dar macar a fost examen si stiam ca depinde totul de mine, nu de notele date mai mult sau mai putin pe merit in 9-12, in functie de tipul de olimpiada la care mergeai. :))
Matematică – informatică la liceu, facultate de jurnalism și apoi arhitectură? Dacă ne cânți la pian cu un stetoscop la gât te declar muza mea.
Chitara si fara stetoscop se pune? :))