Mi-am găsit leacul pentru cea mai mare boală

Spunea Andreea despre mine că într-o viață anterioară am fost pisică, dar dacă mi-ați văzut cel mai recent vlog, vă puteți da seama repede că nu e din cauză că debordez de grație. E din cauza curiozității excesive. „Curiosity killed the cat”, viață anterioară, get it? Pf, suna mai amuzant în capul meu.

Da, sunt curioasă. Trebuie să știu tot ce mișcă deși 99% din informații nu mă ajută cu absolut nimic. Dacă cineva primește un colet în două secunde m-am înființat lângă el să văd ce-i înăuntru, dacă cineva intră pe ușa firmei îmi lungesc gâtul să văd cine-i, știu care ce face și dacă tu ai fi bărbatu-meu te-aș întreba întreba mereu pe unde ești. I don’t care, but I need to know. E compulsiv. Cu toate astea, știu să țin secrete (nu ale mele, ale altora, cu ale mele sunt gură spartă) și știu când devin incomodă și intruzivă (sper).

Sar la o altă idee, dar promit că are legătură. La birou facem Secret Santa și ca să evităm complicațiile cu bilețelele, am extras numele folosind un soft. Și-acum legătura: cine era cea mai nepotrivită persoană care se putea ocupa de SECRET Santa? Bineînțeles că eu m-am ocupat.

N-aș fi vrut să văd rezultatele, așa că am apelat la Oana pentru ajutor:

După care am descoperit un check-box lângă care scria „hide results”. Facepalm. Oricum, aplicația îți trimite o listă cu toate numele extrase pe mail, pe post de copie de siguranță. Să vă zic partea interesantă? Nu m-am uitat peste ea! Nici anul trecut, nici anul ăsta.

Deci apetitul pentru surpriză e mai mare decât dorința de a ști totul. Și da, dacă știu că vreți să-mi faceți o surpriză, o să vă pun 100 de întrebări. E mic? E mare? E verde? E de băut? Dar să știți că-n sinea mea, de fapt, nu vreau să știu.