Suntem irelevanți. E bine.

Egalitatea ca egalitatea, da mușchiul meu nu e nici pe departe la fel de mare ca al ghiolbanului de la non-stop care pișcă fetele de fund când coboară seara să-și ia țigări. Nu-i tocmai ușor să fii doamnă sau domnișoară în vremurile astea feministe doar în teorie. N-aș zice că trăim în patriarhat, nici poveste, dar mai e nevoie de multă educație până la egalitate. Totuși, mai cu fluierături, mai cu bețivi (destul de inofensivi) care au căzut grămadă pe ușa apartamentului, mai cu onaniști prin parcuri, am fost mereu o curajoasă. Cum ar zice unii semeni, „mi-am căutat-o”. Vaslui, #neverforget. Și n-am pățit nimic. Nimic fizic, că de sperieturi am avut parte și de nervi mă umplu zilnic.

Neplăcută treabă, dar zilele astea mă bucur că am probleme din lumea-ntâi. Mă bucur că suntem atât de irelevanți încât nu vin ăștia să ne dea cu Coranul în cap și nici „na na” la fund cu kalashnikov-ul. Că n-o să strige nimeni #prayfortimisoara și nici #jesuisanca. Că n-o să se marcheze nimeni din Cucuieții din Deal „Safe in Timișoara” pe Facebook. Băi, pe bune, eu sunt în general o pretențioasă și o răsfățată, dar treaba asta te face să mulțumești un pic în gând că te-ai născut într-o parte un pic mai bună de lume. Nu-i cea mai bună, dar când te gândești că tata putea primi lejer o cămilă în schimbul meu… Tot e ceva.

Nu generalizez, nu manifest lipsă de toleranță, doar mulțumesc un pic în gând. Poate ușor egoist, dar nu mă poate judeca nimeni pentru asta.

foto via