Vreau să încep acest articol cu un disclamer. Știu care este portretul tipic al bunicii, însă, dacă vă doriți să citiți un articol despre o bătrână cu părul alb, care șade în șezlong și croșetează șosete, mai bine închideți acum. După cum probabil v-ați dat seama, urmează să vă scriu despre bunica mea care, dacă și-ar scrie memoriile, ar fi best-seller; ați râde cu lacrimi la fiecare propoziție.
De departe, cel mai efervescent membru al familiei mele este bunica mea. Câțiva bloggeri, mai exact Andreea, Oltea și Richie, au avut ocazia să o cunoască anul trecut și sunt convinsă că sunt de acord cu mine. De fiecare dată când trec pe la Hunedoara, mă întorc cu un sac de povești și nu îmi explic de ce nu le-am împărtășit cu voi până acum.
Nu am să intru în foarte multe detalii, dar am să vă povestesc câteva întâmplări din sânul familiei Bundy Spătariu.
„Ia și tu, Mihai, 10!”
Spătărița (că așa-și spune) nu are un sistem de măsură prea bine calibrat. Ness-ul se cumpără cu sacul, ciorba se face în oala de 20 de litri, unitatea de măsură la carne este vițelul sau porcul, iar beciul e așa, cam cât o garsonieră măricică. Îi știți pe ăia care se pregătesc cu provizii pentru apocalipsă? No, cam așa e și bunică-mea, iar în beci ai putea trăi ca un belfer vreo 3 luni după un atac nuclear. Problema e că nu le prea are cu prețurile și mereu scapă câte-o cifră din vedere. Așa se face că l-a trimis pe bunicul meu (Mihai) cu sacul la Kaufland după nuci pentru că „uite cât sunt de ieftine”. Bineînțeles că nu erau.
„Ți-am pus puțină prăjitură.”
Adică o tavă întreagă, doi cozonaci și-un chec. Cine s-a mutat din orașul natal, trebuie că știe luptele care se duc acasă cu sarsanalele. Nu știu dacă și pe voi, dar pe mine m-ar trimite cu bagaje cât să hrănesc populația Etiopiei (aici intră și mama în discuție, că nu-i mai prejos nici ea). Și nu e că nu apreciez, că sunt foarte recunoscătoare, dar nu am când să mănânc atâtea și e păcat de risipă. Urăsc să arunc mâncarea. Mai sunt chestiile congelate, dar și cu timpul alocat gătitului stau prost, așadar se-ntâmplă des să apelez la servicii de food delivery ca FoodPanda sau mănânc prin oraș. Ce să-i faci? E secolul vitezei, iar programul meu e ticsit.
„Am cumpărat Pitoance de la Kaufland.”
Pentru cine nu știe, Pitoancele sunt niște ciuperci. Dacă nu mă înșel, le spune și Mânătărci și sunt foarte scumpe și apreciate. Well, bunică-mea știe că eu nu mănânc ciuperci culese de Nea’ Costel (poate doar după ce mănâncă și alții și văd că n-au nimic). La cea mai recentă masă din familie, taman cu ciuperci am fost servită. Văzându-le cât sunt de mari, am întrebat de soi. Mi-a spus că sunt Pitoance. Apoi am întrebat cine le-a cules. „Păi le-am cumpărat de la Kaufland, cu 98.000”. Așa-i, că pe etichetele de Kaufland, printre Pleurotus și Champignon, fix Pitoance o să vezi. Mi-a mai spus și prețul, ca nu cumva să mă-ndoiesc.
Povești ar mai fi cu duiumul, dar poate am să vi le spun cu altă ocazie. Până una alta, puteți citi încă una aici.
În încheiere, vă mai zic doar că este o femeie deosebită și suntem norocoși s-o avem. Și-o iubim așa, cu toate că ne stresează pe toți: pe mine cu măritișul, pe mama cu telefoanele și pe tata să cumpere varză (o tonă dacă s-ar putea). 
*„Fugi, Mihai!” este una dintre replicile care au făcut-o celebră. Laitmotiv, dacă vreți. De-ar fi pe IMDB, ar apărea prima la „Personal Qutes”. Fuge Mihai la beci după murături, la Kaufland după te miri ce sau cu prăjituri la „copii”.
Da, bunicile sunt o comoara! Mi-as dori sa le am aproape cat mai mult posibil!
Da, știu ce zici. Eu am noroc nu de una, ci de două bunici foarte mișto.
Din păcate, una dintre ele este mult mai departe geografic.
Pentru mine celebru este telefonul prin care mă informa că la ceva depozit “au băgat” servicii de masă de 12 persoane. Mă sfătuia să cumpăr, că mâine-poimâine te măriţi. Aveai 9 ani şi evident că nu am ascultat-o. Acum îmi pare rău. Dacă tot ai rămas fără oale poate te consolau nişte farfurii.
Sper că erau de-alea cu multe „-ere”. Supieră, bonbonieră, olivieră, sosieră (da, e cuvânt din DEX) etc. 😀
nu mai am bunici de 25 de ani… s au stins repede. sa te bucuri de ea cat mai mult
Mulțumesc!
Bunicile mele s-au dus devreme, dar le visez şi acum. Mi-au înseninat copilăria şi le am în faţa când îţi scriu. Le-am iubit pe amândouă, poate că am preferat-o puţin pe mama tatălui meu
A fost o persoană deosebită, deşteaptă şi foarte şcolită, pentru vremea ei. Mi-a plăcut cum ai scris despre bunica ta. Cred că este o forţă, cam aşa cum este mama mea (probabil că sunt de aceiaşi vârstă). Şi la noi poate cineva, liniştit să trăiască mult şi bine din ceea ce este pus “pentru iarnă”. Încă mai are cred, de acum 3 ierni borcane pline cu diferite zacuşti sau gemuri. I-a cumpărat oale fiicei mele (mama) pentru când se mărită. Cred că bunicile bune sunt asemănătoare. Mixy scrie despre mamaie a ei şi simt că o cunosc foarte bine. Dacă n-o ştii pe Mixy, fă-i o vizită 
Toate cele bune familiei tale, multă sănătate ţie, mamei şi bunicii 
şi lui Mihai ca să aibă putere să alerge pe unde îl trimite Spătăriţa.