Exercițiu de imaginație literară

Cu toate că tema articolului de astăzi a fost propusă pentru dezbatere în campania Semn Spre Carte chiar de mine, mărturisesc că nu am dezvoltat-o până astăzi mai departe de stadiul de „idee”. Înainte să scriu ceea ce voi citiți acum, nu m-am gândit serios la asta. Firește, fiind vorba despre o campanie care are ca obiectiv central lectura, voi vorbi despre literatură, însă am dus ideea puțin mai departe de banala recenzie sau opinie. Propuneam săptămâna trecută să ne imaginăm două personaje din două volume diferite, care ar putea purta un dialog cel puțin interesant. Poate că le desparte oceanul, poate un secol, poate religia, culoarea, convingerile sau, dimpotrivă, sunt asemănănoare ca două picături de apă, deși au ieșit din condeiul unor scriitori pe care îi desparte oceanul sau un secol, religia, culoarea, convingerile.

Am făcut asocieri întotdeauna, mi-am închipuit dialoguri, i-am pus pe Nietzsche și pe Bruckner la aceeași masă întrebându-mă care va ceda primul la orele mici ale dimineții, mi l-am închipuit pe Miller în conservatorismul britanic și nu alături de soție, într-un apartament de pe 6th Avenue. M-am limitat totuși la persoane care au existat, iar în cazul ficțiunii, cel mult am trasat câteva paralele.

Am ales pentru acest articol un numitor comun: realismul magic.

Se apropie luna martie, prilej perfect pentru a introduce primul personaj. Este vorba de un țigan care a murit în Singapore, însă s-a întors în lumea celor vii pentru că nu suporta singurătatea morții. Este Melchiade, cel care vizita Macondo în fiecare primă lună de primăvară, împărțind din înțelepciunea sa mistică, pentru ca mai apoi să se stabilească în acea casă care aproape a dat numle romanului în care o găsiți.

Al doilea personaj este un indian axona atipic, unul cu pielea albă ca spuma laptelui. Este Vultur-în-Zbor, cel care după 7 secole, 7 luni, 7 zile și 7 ore ajunge pe insula Calf. Aterizează (firește, metaforic, căci apa este cea care îl poartă) într-o societate utopică a nemuririi.

Un personaj dintr-un prezent continuu (Vultur-în-Zbor) și unul dintr-o buclă temporală infinită (Melchiade). Un punct fix și un cerc. Punctul fix al pârghiei ce răstoarnă pământul¹ și perfecțiunea indubitabilă a cercului.

Despre ce ar vorbi cele două personaje? Despre cum Melchiade a avut dreptul la două morți în timp ce indianul poartă povara nemuririi? Despre cum unul dintre ei s-a trezit din moarte, iar celălalt s-a născut din moarte? Despre familie? Despre Prepelicar, sora lui Vultur-în-Zbor, sau despre familia Buendia? Despre timp? Despre alegeri? Despre adevăr? Despre cele 7 secole ale indianului sau despre cea de-a 7-a (și ultima) generație a familiei Buendia? Aș mai avea idei, dar sunt sigură că și imaginația voastră funcționează deja.

În cazul în care nu v-ați dat seama care sunt cele două romane aduse în discuție, este vorba despre „Un veac de singurătate” (Gabriel Garcia Marquez) și „Grimus” (Salman Rushdie). Un reprezentat al literaturii spaniole și unul al literaturii engleze.

___

¹„Dați-mi un punct de sprijin și voi răsturna Pământul”, Arhimede (citat aproximativ)

Acest articol face parte din campania Semn Spre Carte, care are ca scop aducerea literaturii în mâna tinerilor care nu au acces la ea. S-au strâns peste 200 de cărți până acum și, dintre acestea, peste 160 au plecat către iubitorii de carte. Campania se desfășoară pe durata întregului an și vă puteți alătura oricând.

foto via