La 16 ani, putem spune că suntem copii, nu? Şi ce ştie un copil despre viaţă? Despre reuşită? Despre greu, despre forţă, despre încredere? Păi, uneori, poate cunoaşte mai multe decât alţii vor ajunge să cunoască într-o viaţă întreagă.
Nu degeaba am ales introducerea de mai sus, vreau să vă spun câteva cuvinte despre Alexandra Flavia Marcu. Mă gândesc că numele nu vă este cunoscut, însă acest copil de 16 ani merită ca lucrurile să se schimbe.
Nu aş putea să vă povestesc despre Alexandra fără a menţiona întreaga familie Marcu.
Dan (tatăl), Dana (mama), Alexandra şi Cora (ciobănescul german adoptat de familie). Aceştia formează o familie absolut normală la prima vedere. Au emigrat în Canada, dar s-au întors în oraşul pe care îl iubesc: Deva. Ceea ce îi diferenţiază de majoritate este pasiunea lor comună pentru căţărări şi iubirea declarată muntelui. Retezat, Peleaga, Papușa, Moldoveanu, Mont Blanc, Pic de la Grawe, Kilimanjaro, Kazbek, Pico de Orizaba, Elbrus, Damavand. Acestea sunt doar câteva dintre vârfurile pe care au ajuns, listei urmând să i se adauge multe alte nume.
Nu îmi amintesc ce visam la 16 ani, dar cu siguranţă nu se asemăna cu visul Alexandrei. Pe când alţii de seama ei sunt ocupaţi cu problemele adolescentine specifice, ea visează să termine Circuitul Seven Volcanoes. Vrea să cucerească cel mai înalt vulcan al fiecărui continent. A urcat deja pe patru dintre aceştia, iar luna aceasta va pleca în Papua Noua Guinee, pe vârful Giluwe, cu această ocazie bifând cel de-al cincea obiectiv de pe listă. Am folosit verbul “a cuceri” pentru că mie mi se pare cel mai potrivit. Alexandra nu este de acord cu mine:
“Eu nu cuceresc munţii, ci le cer permisiunea de a urca pe ei. De ce? Pentru că munţii au şi ei un suflet, iar eu nu vânez recorduri ci încerc să călătoresc cât mai mult, să învăţ cât mai multe şi, în acelaşi timp, să îmi promovez şi ţara prin locurile în care ajung.
Tot ceea ce a învăţat, Alexandra a inclus într-o carte, iar astăzi, la Timişoara, se va lansa un documentar despre ea. Filmul este realizat de un alt copil, Daria Hupov. Aceasta din urmă este elevă a Colegiului National de Arte ”Ion Vidu”.
“Noi două ne-am cunoscut pe internet. Ea a fost impresionată de ceea ce fac eu şi m-a contactat, spunându-mi că ar vrea să facă un film despre mine, pentru ca în felul acesta să mă ajute. După ce ne-am cunoscut propriu zis, Daria a înţeles extrem de repede că nu sunt numai eu în ecuaţia asta, că eu şi părinţii mei suntem o echipă, şi în consecinţă s-a hotărât să facă un film despre noi, familia Marcu.
Lansarea va avea loc astăzi, 20 noiembrie 2013, ora 18, la Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara.