Ziua de ieri a fost cea care m-a dererminat să declar, fără urmă de îndoială, că I don’t want to live on this planet anymore. Totul a început când îmi beam liniștită cafeaua și mai citeam câte un articol din presă sau de pe bloguri. O activitate normală de duminică dimineață, însă în această zi fatidică, pe măsură ce subiectele mi se derulau în fața ochilor, o senzație de indignare combinată cu scârbă se acumula în subconștient. Apoi mi-am amintit că am blog și că toate aceste sentimente pot defula.
Da, prieteni, am folosit a defula cu sensul de a defula. Și nu am folosit verbul a refula cu sensul diametral opus, cum face un procent alarmant din populația vorbitoare de limbă română (sau ceva simulacru al său). Deși ați crede că această „lecție” nu își avea locul aici, credeți-mă pe cuvânt, are multă relevanță în context. Cu această ocazie vă introduc cu întârziere și subiectul articolului: masacrarea limbii române.
Veau să ne înțelegem încă de pe-acum că nu sunt mai sfântă decât Papa (sau decât Pruteanu), că nu sunt nici intolerantă și nici neînțelegătoare și că știu să fac diferența între typo și prostie. După cum bine observați, și eu folosesc romgleza, am multe scăpări din pricina degetelor care refuză să se așeze pe taste în ordinea perfectă (îmi place să numesc asta „dislexie digitală”) și da, admit, câteodată am carențe în ceea ce privește înțelesul unor neologisme, par example.
Sunt convinsă, de fapt, că am mai multe lipsuri. Cu toții avem, fie că este vorba de câteva virgule șugubețe sau litere mâncate. Trebuie să trăiască și corectorii din ceva, nu? Isuse, am scris la un moment dat – și vă dau cuvântul meu că a fost din neatenție, nu din neștiință – „dealungul”. Legat, da. Pot înțelege până și mult-prea-mediatizata gafă cu succesurile. Asta ca să înțelegeți că nu-s un Grammar Nazi atât de dur. Totuși, sufăr de Grammatical Pedantry Syndrome.
Grammatical (or grammar) pedantry syndrome is an illness or a form of obsessive-compulsive disorder where someone has a compulsive desire to correct any grammatical errors one has made and is obsessed with taking this peculiar, constant, and vexatious (from the target’s perspective) action.
Acestea fiind spuse, revin la ziua de ieri. Este foarte posibil să fi văzut numeroasele articole care o vizau pe Dna. Maria Grapini. Dacă nu vă este cunoscută nebunia de ieri, cele trei citate de mai jos ar trebui să fie edificatoare:
Nici nu știu ce mă deranjează mai tare. Faptul că scrie „Grapini Maria” în loc de „Maria Grapini”? Cuvintele greșite (acel „reântâlnim” e crunt)? Semnele de punctuație aruncate cu lopata?
Azi mă plângeam de învățământ în contextul altei știri virale, cea cu șpaga sub formă de cadouri în școli (mai multe detalii aici). Dar ce pretenție să mai am de la copii dacă ai noștri (cu un singur „i”) miniștri (tot cu un singur „i”) scriu în așa hal?
Aș declara o victorie măruntă dacă măcar următoarele s-ar clarifica în limbaj:
– cratimele, mama lor de cratime,
– diferențele între „â” și „î”,
– „celorlaltor”,
– „ghivetă”, „colidor”, „albitru”, „cleanță” etc.,
– pentru cei inteligenți, care mai corectează din când în când, se scrie cu doi „i” nu cu doi de „i”,
– „doar” și „decât”,
– „care” și „pe care”.
Măcar atât.
P.S. O domnișoară comenta că „FB nu e locul pentru lecții de gramatică”. Nu, draga mea, școala e. Dar dacă nu ți-a plăcut pe-acolo, nici acum nu e târziu, ce zici? Ar trebui să taci și să mulțumești că cineva își rupe din timp pentru a te „educa”!
P.P.S. Restul subiectelor care m-au indignat le voi trata în postări separate. Dacă nu îmi trec nervii până atunci.
Na, si razi cand vezi ca eu is negativista si nervoasa pe blog. :))
Pe mine, din tot ceea ce ai insirat tu ma enerveaza cel mai mult confuzia lui î cu â. Mi se pare extrem de grava. Daca peste alte greseli pot trece (le mai comit si eu, ca doar curge sange verde prin mine :))), confuzia asta ma calca pe nervi, mi se pare dovada suprema de prostie. Na, ca am zis-o! Suprema!
Apăi dacă scriem pe Mix Up numai lucruri faine, trebuie să iasă și nervii undeva 😀 Și unde dacă nu pe blog?
Nu suport spațiile puse înainte de semnele de punctuație. Acolo nu mai este vorba de știință. Mi se pare ușor să vezi (dacă vrei) că arată rău și că un semnul exclamării nu are ce căuta la începutul unui rând.
Și când mă gândesc că pe mine mă enervează că lumea nu scrie „Salut, Anca!”, cu virgulă. Poate ar trebui să-mi cobor standardele, dar nu, nu pot!
citisem şi eu, ieri, faza cu “reantalnim” la câteva minute distanţă după ce clocotisem de nervi urmărind filmuleţul cu toarşa învăţătoare care îi lua la rost pe părinţii care nu se prezentaseră corespunzător cu cadouri pentru crăciunul “bodiguarzilor”, bibliotecarei şi tot staff-ului care veghează nesmintit la buna educaţie a copiilor lor… că, nah, le-a trebuit şcoală de fiţe… din păcate nu am aprofundat subiectul grapini, mă oprisem doar la faptul că este totuşi absolvent al unei facultăţi de litere… probabil că nu toate literele, altfel nu îmi explic de ce am simţit brusc nevoia să ies… să mă duc.
„mă oprisem doar la faptul că este totuşi absolvent al unei facultăţi de litere” – probabil cea mai bună descriere. M-ai amuzat 😀
Citisem undeva ieri ca are facultatea de textile, nu literele. 😛
Verificat acum… Se gaseste si pe wiki informatia.
Totuși, e damă cu studii superioare. Și nici măcar asta nu e relevant. Cunosc oameni care au terminat postliceala de telecomunicații (care rezultă în săpat șanțuri adesea) și au un limbaj mai mult decât decent. Trist.
Multumim.
Noi, sapatorii de santuri.
Pai si ministrul culturii, ala mandru de “numele care” i l-au dat parintii?
This being said, thanks for the “Grammatical Pedantry Syndrome” thing. Recent am citit pe undeva o chestie despre denumirea de Grammar Nazi, si cum oamenii n-ar trebui sa se asocieze pe ei insisi cu ceva atat de ingrozitor ca nazismul, mai ales in contextul unui lucru pana la urma atat de insignifiant (in the greater scheme of things) cum sunt niste erori gramaticale. No, si eu care eram o mandra autoproclamata Grammar Nazi (alas, daca nu ma proclamam eu, oricum ma proclamau altii) am ramas un pic pe ganduri, pt. ca avea sens ce zicea tanti sau nenea ala. Si de atunci nu mai folosesc expresia respectiva, asa ca ramasesem in pana de denumire descriptiva
Pana azi. Definitia sindromului respectiv mi se potriveste manusa
Deci, din nou, multumesc.
Abia ieri am aflat și eu de sindrom.
Ca să-ți spun cinsit, nici denuminrea de „Grammar Nazi” nu mă deranja prea tare, dar da, asta este mai… pedantă 
total deacord cu ce a-i scris. nici mie numi place cei care scrie gresit din punct de vedere gramatical. si mai mult, sunt uni (nu dam nume) care nici macar ideie la articol nam. adica nare. ca eu chiar daca scriu mai rar, prefer calitatea.
Lotus, de curiozitate, cât de greu ți-a fost să scrii comentariul ăsta?
Cred că ți-a luat considerabil mai mult timp decât în mod normal.
Dar a ieșit ceva cu care mă pot mândri!
Concluzia la sfârșitul zilei: Nu mai bine își angaja PR?
M-am linistit, sper sa nu iti treaca nervii si sa citesc postarile ulterioare, pe care sper sa le trimiti totusi de pe planeta asta atat de diacritica!
Mă mai roade tare un subiect: educația copiilor până să ajungă la școală. Cred că-i o temă bună pentru mâine dimineață.
Țiment, patrat, seltar, ecțetera, stății, mărgini. Sufăr și eu de aceeași “boală”. În piețe, e dezastru! Roși – 4 lei, Oo, Portocale f dulcii…Diminutivarea, mă irită de nu mai pot: “poftiți bonulețul;aveți doi bănuți? vreți și punguță?” (Îmi place cum scrii. La mulți ani! La fel și mamei tale.)
Soțul meu avea un prof de română în liceu care-i învăța regulile gramaticale cu poezii de genul: “cît oți fi și oți trăi / noștri, voștri, cu un i!”
[…] (sursa) […]