De fapt, întrebarea ar fi dacă mai poți să educi un om la 30 de ani. Și vorbesc despre lucruri simple, pe care ar fi trebuit să le afle de la părinți în cei șapte ani de acasă. Vreau să cred că mai există speranță și pentru oamenii care au sărit peste ele, însă mi-e că sunt naivă.
Să vă povestesc un caz concret, pentru a înțelege despre ce vorbesc. Fiecare dintre noi are acasă o mulțime de lucruri nefolositoare, dar tuturor ne-ar părea rău să le aruncăm pentru că, suntem siguri, cineva s-ar bucura de ele. Haine, electrocasnice, galerii de perdele, ce-o fi… Așa că eu, Andreea și Oana am creat un grup pe Facebook exact în acest scop, unul destinat donațiilor de obiecte. Totuși, pentru că suntem călite de nesițirea întâlnită în alte grupuri similare, am pus un regulament de bun simț, care sună cam așa:
Pe grupul donațiilor în Timișoara, E OBLIGATORIU:
* să spui „te rog” când doreşti ceva şi „mulțumesc” după ce l-ai primit
* după ce donația are loc, se șterg pozele și statusurile aferente
* fiecare membru își rezervă dreptul de a da obiectul cui vrea, nu neapărat primului care se anunță
Pe grupul donațiilor în Timișoara, NU SE ACCEPTĂ:
* membrii din alte oraşe
* cererea de bani în schimbul obiectelor
* cererea de sprijin financiar, indiferent de situatie
* limbajul de liceu şi scrisul neinteligibil
* limbajul vulgar şi mitocănia
* certurile şi injuriile
* linkurile și postările fără legătură cu donațiile
* colectarea obiectelor şi apoi vânzarea lor pe alte site-uri sau magazine SH
Vi se pare exagerat? Am cerut ceva mai mult decât un minimum de bun simț și respect? Aparent, da, căci au apărut reacții:
„Nu voi spune va rog datimi ceva,pt ca asa ceva spun doar cei care stau la coltul strazii cu mana intinsa. Si daca era cineva care ma ajuta,spune-am apoi, multumesc. Acuma pt ce sa multumesc?scoate-ma din grup daca te-am deranjat ce am scris eu.”
– ne spune o domniță care este și mamă
Așadar, dragii mei, „te rog” spun doar cerșetorii, iar „mulțumesc” spui doar dacă ai primit un bun material. Îmi pre rău că nu mai exsită postarea pentru a vă arăta și comentariile.
Desigur, acesta este doar un exemplu, însă mă izbesc de nesimțire și proastă creștere la tot pasul. Și sunt oameni adulți, părinți, membri ai societății… Cum mai educi un om la vârsta asta?
“nu se acceptă membrii din alte orașe”.
Ce bai are? E articulat, ca toate după el. Sau nu îmi atrăgeai atenția gramatical?
Pai tot pe principiul asta nu acceptam sa lucram ca vanzatoare, cand suntem complet incapabile de altceva? Pentru ca “am terminat facultate” si nu ne pretam la asa ceva. Nu mai bine stam degeaba (pardon, facem copii) si ne plangem ca nu avem? Mai tarziu, cand se ofera cineva sa ne dea ceva, asa pur si simplu, benevol, trebuie musai sa ni se para complet umilitor un “multumesc” si un “te rog”. Doar suntem niste “sefe”…
Valabil si pentru barbatii “sefi” deopotriva. Prostia si vanitatea nu tin cont de sex.
Prostia si vanitatea nasc monstri.
Pffff, vezi dacă nu ne-am găsit un sugardaddy care să ne țină și pe noi ca niște șefe? Șefe la cratițe, copii și alte cele…
Nu mi se pare foarte ok sa ii publici profilul.
In rest, si eu sunt satul de cei care distrug tot farmecul actiunilor caritabile si faptelor bune.
Nu am nicio tresarire ca i-am publicat profilul. Nu am dat adresa de-acasa, ea s-a manifestat in public, so…
Da, sunt de acord ca ar trebui sa existe o raspundere mai mare pe net si ca fiecare ar trebui sa isi revendice faptele/comentariile.
Totusi, profilul ei nu este nici amuzant, nici crima comisa de ea nu este atat de mare incat sa fie nevoie sa il stim pentru a ne feri. But then again, acum daca il scoti, i-as simti lipsa.
Public shaming.