Aveam de gând astăzi să scriu un articol în care rememoram câteva momente de prin liceu şi de prin şcoala generală. M-am oprit însă la o altă idee, mai exact, la o persoană.
Cred că pentru fiecare dintre noi există acel cineva care ne-a marcat, într-un fel sau altul, tinereţea. Poate că este vorba despre prieteni, despre profesori, despre familie… Pentru mine, o figură puternică şi o imagine de care nu am să scap, probabil, niciodată, rămâne profesoara mea de limba şi literatura română. O vom numi în continuare “Doamna P.”.
Doamna P. mi-a fost profesoară timp de opt ani dintre care primii patru mi-au dăruit-o şi ca dirigintă. Femeie de aur. Poate din cauza ei ştiu astăzi că mă-ta are cratimă. Doar că… dacă vă închipuiţi că m-a modelat, că m-a făcut un om mai bun, mai cult, mai înţelept, nu vă puteţi înşela mai rău. Doamna P. a fost singura care a reuşit să mă persecute constant timp de opt ani, să mă facă să mă simt incapabilă şi să am o aversiune faţă de tot ceea ce înseamnă literatură.
Am învăţat în familie valoarea unei cărţi, dar Doamna P. a făcut ca totul să fie în zadar. Silită, am citit o parte din lecturile obligatorii. Restul mi-au fost povestite de colegi ori de mama, care fie le citise la vremea ei fie s-a sacrificat şi m-a ajutat. Mamă, îmi pare rău că te-ai chinuit cu “Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă”.
Imediat după terminarea liceului, lucrurile s-au schimbat. Nefiind nevoită să fac asta, am citit. Şi mi-a plăcut al naibii de mult. Astăzi nu îmi este deloc ruşine cu lista de cărţi devorate. Mai mult, după ceva vreme, m-am apucat să şi scriu. Şi nu puteţi spune că scriu urât.
Mă-ntreb astăzi… Oare ce ar spune Doamna P. dacă mi-ar citi un text? Ea, cea care mi-ar fi dat 2 la orice comentariu ori eseu, cea care a urlat la mine pentru că am avut îndrăzneala de a spune că nu mă indentific cu Otilia (pe care am făcut-o… uşuratică, să zicem), cea care n-a văzut în mine niciodată nicio sclipire, nimic mai mult decât un “un copil bun”, cea care aproape că a făcut atac de cord când a văzut notele de la examene (9,60 la Capacitate, 10 la BAC oral şi 9,80 la BAC scris).
Dacă oi scrie cândva o carte, am să i-o dedic…
Despre Duca-Vodă îmi aduc aminte că am citit-o, așa cum imi aduc aminte și că de povestirea mea au mai beneficiat si alți colegi ai tăi. Nu mai știu din carte mai nimic (asta ca să mă exprim elegant) :).
Îmi aduc aminte însă cu precizie că prin clasa a V-a m-a atenționat ca ești foarte slabă și că ar fi cazul să îți mai dau și eu de mâncare. Așa cum îmi aduc aminte că și voi aveați grijă să vă razbunați de câteori aveați ocazia.
Să o iertăm așadar…
Deşi una din meteriile mele preferate din gimnaziu şi din liceu a fost limba şi literatura română, pofta pentru lectură a venit abia după ce am terminat liceul.
Ei bine, nici eu nu am citit Zodia Cancerului la vremea ei si nici multe altele, dar pentru ca mi-a placut, ca si tie, sa citesc ce vreau eu, nu ce trebuie, ce meserie crezi ca mi-am ales? Profa de romana! Si nu, nu o sa iti caut greselile, pentru ca am parasit bancile si catedrele liceului de multisor. Dar simteam nevoia sa iti confirm ca strategia ta a fost cea buna. Parerea mea!