De obicei, după studiul unei limbi străine în şcoală, brusc, suntem experţi. Dacă am învăţat franceza în liceu şi nu am chiulit la mai mult de jumtate dintre cursuri, avem impresia că putem pălăvrăgi cu orice franţuz nativ. Ei bine, pe testate, nu e întotdeauna aşa. De cele mai multe ori, limba literară care ne este predată nu seamănă cu limba vorbită în mod uzual, pe stradă. Scoatem din ecuaţie limba engleză care ne invadează pe toate canalele de comunicare, în toate formele ei.
Interesant mi se pare cum se întâmplă uneori să nu înţelegem limba maternă. Nu neapărat noi, românii, se întâmplă peste tot, din pricina dialectului, a regionalismelor sau a accentului.
Să luăm spre exemeplu migrarea mea, care a fost una pe o distanţă foarte scurtă. 180 km. Nu există discrepanţe atât de mari între limba română vorbită în Ardeal şi cea vorbită în Banat, cu toate astea eu, ardeleancă fiind, am întâlnit câteva dificultăţi. Nu neapărat regionalisme din Banat, sunt foarte multe provenite şi din Oltenia, Timişoara fiind plină de migratori şi din acea zonă.
Câteva exemple:
- Clisa (Banat, înseamnă “slănină”). La noi i se zice slană.
- Şunca (Oltenia). Dacă vreunul din sud vă oferă şuncă, nu vă faceţi iluzii, veţi primi doar o amărâtă de slănină, nu Şuncă de Praga.
- Şpaiţ (Banat, înseamnă “cămară pentru alimente”). La noi, încăperii în care ţinem zacusca, i se spune “cămară”. Cămara bănăţeană, din câte ştiu, este destinată lemnelor. Am auzit spunându-se “cămară” şi încăperii în care se ţin diverse unelte şi ustensile. La noi i se spune “debara”.
Cum eu nu îi înţeleg pe unii, probabil nici alţii nu mă înţeleg pe mine.
Spun:
- “dulap” în loc de “şifonier”
- “moca” pe post de “gratis”
- “Ceau!” atât în loc de “La revedere!” cât şi în loc de “Bună ziua!”
Exemplele sunt mult mai multe, dar am enumerat suficiente pentru a mă face înţeleasă. Dacă vreţi să râdem, comentaţi mai jos dacă ştiţi regionalisme interesante.
Migratoare şi eu. Plecată din Piteşti, cu prima escală la Braşov şi prima dificultate lingvistică încă din prima zi a şederii mele acolo. Mi-a trebuit ceva timp sa inţeleg că “buda” este locul în care până şi împăratul merge singur.
Apoi, când plaiurile Ardealului au devenit “acasă”, am învăţat că:
- vana este cada de baie
- ocoşul este o persoană tare mândră
- cremeşul este prăjitura pe care eu o stiam de cremşnit
- pupii sunt nişte banale gogoşi
- târnaţul este un fel de prispă
- ocolul este de fapt curtea
… şi lista ar putea continua…
Cele mai mari dificultăţi le-am avut însă în Moldova, unde pepenii care trebuiau puşi în salată erau doar castraveţi, iar măsoiul, cârpa cu care se ştergeau vasele.
Vezi dacă nu am vizitat neamurile din Moldova?
Am rămas mai incultă.
Le-ai vizitat. Probabil ca la vârsta aia te fascinau însă alte lucruri, nu diferenţele de limbaj.
Ce vrea sa zica autorul cu predicatul ,,piere” :
Ca ne uniformizam din punct de vedere lingvistic din cauza mass-media .
http://www.evz.ro/detalii/stiri/fiecare-roman-pe-accentul-lui-piere-909251.html
http://www.youtube.com/watch?v=X01a_g2g6pk&feature=related
Din Ardeal in Bucuresti.
Chestia cu sunca m-a adus la disperare. Cum sa-i spui sunca slaninei?
dog – la noi e obiectul de lemn pe care se taie diverse in bucatarie. Aici i se spune fund. Niciodata nu o sa-i spun fund. Sorry.
Papara in Ardeal = omleta. Nimeni nu intelege. Am incetat sa mai folosesc cuvantul.
Aici oamenii isi “pun” haine pe ei, nu le imbraca. Mi-am “pus” pantaloni verzi. No shit.
“decat” acestea imi vin in minte acum.
La fundul de lemn (dog) – am auzit pe la Piteşti că i se spune “cărpător”.
Eu sunt olteancă și știu nu numai regionalisme din Oltenia, dar și arhaisme specifice zonei…și să te ții bine, căci sunt tare bizare:
– chindie = e un fel de apus, caracterizează momentul zilei dinaintea apusului.
– a chiti = a impături (haine, lemne, cărți etc).
– pîrlog = porțiune agricolă în care nu s-a mai plantat nimic și a crescut iarbă.
– bălării = buruieni.
– stobor sau lăntete (căci sunt similare) = scândură de la gard.
– neam = deloc (folosit în contextul nu îmi place neam).
– bâză = caterincă
Am scris și cu diacrtice, că să mă asigur că înțelegeți
Hehehe… de pe la bunica din Oltenia stiu si eu
palageni – rosii
blana – adica scandura
vadra – galeata
De “blană” ştiu şi eu
Oricum… sună ciudat.
Patlagele* am mai auzit eu.
good to know.
Cat despre blana, nu stiam ca nu se foloseste si prin alte parti
“Bălării” şi “Bâză” sunt şi în vocabularul meu
De restul nu m-am lovit prea des.
Am auzit de la o prietena olteanca, atunci cand parintii i-au trimis carne de porc, ca aceasta era -tutuca-, adicatelea inghetata.
Mai la 100 de km de Bucuresti, spre Calarasi, un copil a devenit -flacaneața-, adica adolescent. Primavara, pe jos e -cipciala-, adica apa. -Uruiala- si -a se cufuri- nu stiu daca se pun, cel putin de cufureala am auzit si in Buc.
Ah, da… in Maramures, copii sunt Coconi
Cea mai grea problema ar putea aparea la comunicarea dintre persoane din regiuni diferite, atunci cand vine vorba de lucruri delicate si grabnice. Inchipuiti-va urgenta fiziologica number 1, si ei dialogand pe teme lingvistice: buda, toaleta, WC, căcăstoare si mometul apropindu-se iminent. Pana la urma ceri un băt de care sa te tii si asta e!!!
“Grabnice”…uite un cuvant pe care nu-l mai auzi des in ziua de azi
La anii mei, am multe din astea prin desagă!!!
La bunica la Soveja clisa inseamna noroi