De Crăciun, fii mai bun…la la la la la. Este vremea campaniilor umanitare, a cadourilor, a oamenilor care dăruiesc din suflet, dar și a celor care cred că-și cumpără locul în rai cu un kilogram de portocale dat unui nevoiaș. În contextul ăsta, vreau să aduc în discuție ceva ce voiam de mult să vă povestesc.
Mie nu îmi place să arunc lucruri bune de care eu m-am plictisit sau care nu îmi mai sunt folositoare. Prefer mereu să le dau cuiva care are nevoie de ele. La fel, mă bucur enorm când primesc ceva de la altcineva. Așa se face că m-am înscris în mai multe grupuri și evenimente unde se donează lucruri. Vorbesc despre Freecycle, Dincolo de Bani, Piața lucrurilor libere și altele de genul acesta. Mi s-au părut și mi se par în continuare concepte extrem de frumoase. Doar asta mă mai ține acolo și astăzi.
În cazul tuturor celor de mai sus, începutul a fost foarte frumos. Cu toții am dăruit lucruri, am întrebat de o mie de ori dacă nu costă nimic și ne-am copleșit reciproc cu mulțumiri. Dar cum minunile durează, de regulă, trei zile, curând au apărut oamenii neînsuflețiți de aceleași sentimente nobile.
S-a ajuns la niște situații penibile. Deși regulile comunităților spun că cel care revendică un obiect trebuie să meargă după el, mie mi s-a reproșat că nu am livrat cadoul. „Dacă tot faci ceva, fă până la capăt!”. Mulțumirile sunt din ce în ce mai rare. Dacă odinioară primeam mesaje de genul „Scuză-mă pentru deranj, mai e disponibil obiectul x? Mi-ar fi de mare ajutor pentru…”, acum primesc câteodată un sec „ce model?”. Nu tu „salut”, nu tu „f****e-n gură”, nimic. O prietenă și-a găsit donația la vânzare. Alta este trasă la răspundere că n-a avut timp să ajungă la poștă și să trimită un cadou. La „Piața lucrurilor libere” au ajuns oamenii să sară pe tine înainte să apuci să scoți ce-ai adus din cutii. Lumea ia lucruri fără să întrebe ceva, ce să mai zic de mulțumiri. Astfel s-au luat chiar și lucruri care aparțineau organizatorilor. Ca hienele, ar lua și haina de pe tine.
Și nu știu ce să fac. Îmi sunt dragi oamenii care sunt chiar implicați în toată treaba asta și pentru ei rămân acolo. Sunt mulți și extraordinari.
Dar îmi lasă un gust amar cei care profită cu nerușinare!
O chestie tampa am patit si eu cu femeia de servici. Cu draga inima ii dadeam din lucrurile carora nu le mai gaseam folosinta ( de la haine la produse casnice ). Mare mi-a fost mirarea cand am vazut-o intr-o buna zi cu o pereche de adidasi la vanzare, la coltul blocului NOSTRU. :)) Ori nu a dus-o mintea ca as fi putut sa o vad, ori nici nu i-a pasat.
Prin urmare nu i-am mai dat niciodata nimic. Le adun si le voi duce acasa la rude.
Hainele pe care nu le mai folosesc, dar care inca sunt ok, le duc la bunici, la tara. Gaseste mamaie oameni care sunt fericiti ca le primesc.
Eu nu am pe nimeni la tara. Ma gandeam sa le duc la un centru pentru oameni fara adapost. Sigur ei nu vor stramba din nas ca nu-s Zar si se vor bucura de ele.
Nu da cuiva care nu merita. Însă cum știi ca merita? Cine decide?
Daca dai, cât dai? Cand dai mai mult? Dam pentru ca ne face sa ne simțim mai bine, deci pana la urma, tot noi avem de câștigat. Nu material, “sufletește”. Încearcă sa faci o donație ce nu te face sa te simți bine de loc (da de loc ), de care sa-ți para rau. Vezi daca poti.
Daca eu donez, e normal sa decid eu cine merita si cine nu.
Nu?
Absolut, tu decizi. Cum decizi?
Instinctiv, n-am altă variantă. Judecând după reacție.
Eu am haine putine si in general le port pana le ia mama gaia. Mai dadeau ai mei pe la tara, dar nu stiu alte detalii. Hainele fetei le dau pediatrului nostru, care le aduna/sorteaza si le da mai departe copiilor nevoiasi care vin la el. Nu ma intereseaza mai departe ce se intampla cu ele, eu dau cu draga inima, sa faca ei ce doresc. Ma gandesc ca hainele sunt purtate de copii o idee mai mici decat fata mea si ma bucur, pentru ca stiu ca sunt multe familii care nu-si permit sa dea mii de lei anual (ca ajungi cam la scorurile astea) pe haine, in special cand urmasu’ creste 3 cm pe luna, de schimbi hainele o data la 6-7 saptamani, sa nu arate ca imbracat de la ajutoare
Măi, atunci când dai pentru un copil, n-ai cum să-ți pui întrebări sau să nu dai cu drag. Poate avea cei mai nesimțiți părinți, oricum nu-ți pare rău, că ăl mic n-are nicio vină.
E foarte ciudat cum, dupa o vreme, oamenii trec de la bucuria si recunostinta ca primesc la a considera ca li se cuvine. La fel de ciudat cum uita tot ce ai facut pentru ei in momentul in care, dintr-un motiv sau altul, nu mai poti sa faci.
Poate ar fi bine ca darul sa fie facut o singura data, repetarea lui deja creeaza asteptari (“daca tot faci ceva, fa pana la capat!” ca doar mi se cuvine, nu?).
Să nu crezi că eu vreau să mi se facă plecăciuni și să mi se ofere recunoștință veșnică. Mi-ar plăcea doar să aprecieze și să spună mulțumesc de fiecare dată, indiferent că se întâmplă o dată sau de zece ori.
Pe de alta parte noi nu facem cadouri si gesturi frumoase pentru multumiri sau feedback ci pentru linistea interioara !
Cred că uneori e mai simplu să găsim noi oamenii care merită anumite lucruri. Îi vezi pe stradă și prin alte locuri. Ce fac ei mai departe cu lucrurile care le primesc, e problema lor, au si ei dreptul sa faca un schimb mai departe, cel putin asa cred. Daca am decis ca anumite lucruri nu ne mai sunt de folos, atunci le dăm fără să ne mai întrebăm ce se întâmplă cu ele.
De obicei când dăruim, primim și noi ceva într-o formă sau alta. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. Pur și simplu apar lucuri noi în viața mea.
Eu nu cred in karma si in faptul ca mi se intoarce ceva, dar asta nu e un motiv sa nu fac ceva bine :p
Cand eram eu mic, se faceau bani buni in occident luand lucruri de pe freecycle si punandu-le pe craigslist.
In Romania e cam la fel. Baietii stau cu freecycle pe mobil, cand apare ceva nou il cer instant cu cine stie ce poveste lacrimogena apoi il vand. Oamenii nevoiasi nu au smartphones.
Eu am renuntat la freecycle din motivul asta si incerc sa aflu pe la ce centre pot duce lucrurile.