S-a lăsat cortina peste Feszivalul TESZT, însă nu fără câteva concluzii de împărtăşit. În total, am văzut şapte dintre piesele puse în scenă cu această ocazie. Patru dintre ele le-am văzut săptămâna trecută, în cadrul festivalului, iar restul de trei, cele ale Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara, le-am văzut cu ceva timp în urmă.
Dacă tot am de gând să vă enumăr piesele văzute, m-am gândit să alcătuiesc şi un soi de clasament al preferinţelor mele. Aşasadar, în ordinea descrescătoare, de la cel care mi-a plăcut cel mai tare la cel mai slab, iată spectacolele:
– Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”, Timişoara (RO)
– Teatrul “Szkéné”, Budapesta – Teatrul “Jászai Mari”, Tatabánya (HU)
3. Gardenia
– Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”, Timişoara (RO)
4. Kaisers TV, Ungarn
– Pintér Béla şi Trupa, Budapesta (HU)
– Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”, Timişoara (RO)
6. Moartea nu e bicicletă (ca să ţi se fure)
– Teatrul Popular Subotica, Trupa Maghiară (SRB)
7. Sala de aşteptare
– Atelje 212, Belgrad (SRB)
Despre patru dintre piese v-am povestit deja. Despre alte două am să vă schiţez câteva idei în cele ce urmează. Nu, nu am uitat matematica. Despre una dintre ele nu vă voi povesti pentru că nu am ce să vă povestesc. Bariera de limbă împreună cu unele neconcordanţe tehnice în subtitrare au făcut piesa destul de neinteligibilă pentru mine din păcate. Aşadar nu am rămas nu nimic demn de a fi povestit.
Ajunge cu cifrele, nu?
Deşi în clasamentul personal nu a prins podiumul, o piesă care m-a surprins în mod plăcut a fost “Kaisers TV, Ungarn“. Poate că tocmai scepticismul pe care l-am manifestat când am citit descrierea piesei în caietul program a fost cel care m-a făcut totodată foarte curioasă. Mi-a plăcut plasarea unui element inventat în perioada interbelică cu o sută de ani înainte de vremea lui. O televiziune imperială cucerită de chiar Petőfi Sándor. O călătorie transcedentală. Un medic pudic. Un erou fals. Piesa aduce în scenă o revoluţie paşoptistă maghiară distorsionată de întâmplări închipuite şi personaje fictive. Apare şi un român. Din păcate, româncă fiind, am fost dezamăgită de rolul său de parazit linguşitor. Cu toate acestea, finalul piesei îl aduce în postura de personaj cheie, de… criminal. În fine, piesa a fost o comedie reuşită, o gură de aer într-o zi foarte agitată.
A doua piesă despre care vreau să vă povestesc este o dramă. Moartea nu e bicicletă (ca să ţi se fure) vorbeşte despre familie. Paradoxal, taţii devin subiectul principal al piesei tocmai prin absenţă. Toţi cu excepţia unuia. Trei poveşti diferite ale căror cărări se întâlnesc în stil “Crash”. O politiciană a cărei carieră este pusă în pericol de mal-praxis-ul fiului ei, o adolescentă a cărei lipsă de educaţie poate fi pusă pe seama lipsei tatălui şi a pasivităţii unei mame depăşite de situaţie şi relaţia dintre un tată bolnav, căruia nu i-a mai rămas decât moartea, şi fiica sa care încearcă să ţină piept sistemului defectuos.
Deşi piesa are multe momente scene care nu m-au impresionat, povestea Nadeždei şi a tatălui ei a fost foarte bine pusă în scenă. Pe lângă faptul că amândoi actorii au jucat foarte bine, povestea acestora a fost cea care a subliniat întreaga idee a piesei: Dreptul şi obligaţia pe care o avem cu toţii la o moarte.
Concluzii de final:
Mă bucur să văd că acest festival creşte. Vă spun sincer, nu am fost deloc impresionată de ediţia de anul trecut şi nu pot decât să mă bucur că anul acesta s-a schimbat. Nu spun că a fost mai bun sau mai rău, a fost mai pe gustul meu.
Una peste alta, felicitări! Sau… Gratulálunk! Am nimerit? 
Festivalul din Timisoara creste, cel din Baia Mare s-a anulat. Ma bucur pentru voi si-s trist pentru Maramures
Vorbești tot despre un teatru maghiar? Dacă nu, află că și pe noi ne-a sărit FEST FDR anul acesta. Din fericire, se anunță că va avea loc în 2014.