Nu știu dacă scriu articolul ăsta ca o încercare de a vă amuza prin autoironie sau cu o dorință ascunsă de-a primi ceva replici din categoria „da, băi, și eu fac la fel”. Dar dacă tot m-am apucat…
Ziceam în titlu că sunt o babă. Și spun asta nu pentru că mă dor zilnic șalele (și mă dor, vreau să mă credeți), ci pentru că mi-e cu adevărat teamă că o să ajung să-mi fac părul permanent în curând sau mai rău, doamne feri, să-mi pun vată în urechi. Totuși, nu mi-e rușine să recunosc că am apucături de babă.
Dezleg integrame. Preferatele mele sunt cele Flacăra, dar sunt mai rare decât zilele în care mai deschid și eu blogul ăsta, așa că mă mulțumesc cu cele de la Elixir de cele mai multe ori. Uitându-mă la definiții, nu pot să nu mă amuz gândindu-mă la niște moșneguți supraponderali care le scriu cu creion chimic pe coli ministeriale. Îmi mai imaginez că vreun nepot de-al vreunuia, student la politehnică, este cel care face grafica.
Tricotez. Nu râdeți, mă relaxează. Câteodată simt nevoia să fac ceva brainless și repetitiv. N-am terminat niciodată nimic; nici un amărât de ciorap. Lucrez același ghem de 2-3 ani. Tot fac și desfac la el, mai ceva ca Amaranta. (Referință inutilă, ca să vedeți voi ce cultă și citită sunt. Nu chiar pregătită pentru Solenoid, dar totuși cultă).
Am ieșit să țip la copiii din fața blocului. Grav, știu. Dar în apărarea mea, zic c-o meritau. Aruncau bolovani în baltă, lângă mașina mea. Nu, n-am ieșit cu mătura.
Sunt vizoristă și curioasă. Nu mă interesează nimic din ceea ce face nimeni, dar TREBUIE să știu TOT.
Mă lasă memoria. Pentru că, vag, parcă-mi amintesc că am mai scris articolul ăsta cândva. Dar dacă eu am uitat, cu siguranță și voi. So enjoy!
P.S. Dacă mă vedeți la mitingul Antena 3, vă rog frumos să-mi curmați suferința.
Integramele sunt un obicei acceptabil, chiar ok ca și exercițiu, iar tricotatul e un hobby cât se poate de actual – sunt acum tipe de-astea cu hendmeid-uri care țin pe bani cursuri de tricotat. Ceva în zona asta îmi plăcea și mie să fac, dar nu mai știu cum îi zice, poate îmi amintesc și zic la mine pe blog.
Că și eu uit – de pe la vreo 30 de ani am început să uit chestii. Și nu țip încă la copii, dar le mai pun câte-o întrebare de-i sperii.
Mai în glumă mai în serios, și eu am început să îmbătrânesc de tânăr :)). La 24 de ani am reumatism, genunchii mei prezic când se schimbă vremea, bodogănesc puieții din fața blocului când îmi deranjează programul de liniște iar de memorie nu mai zic, ce am făcut alaltăieri e un mister total pentru mine.
Mă și văd curând, cu abonament pe RATC, plimbându-mă toată ziua-bună ziua prin oraș, în stil bătrânesc!
Da, mă lasă și pe mine memoria când vine vorba să-mi aduc aminte în ce articol am scris nu știu ce idee.
Da, și eu dezleg integrame și recunosc că sunt zile în care abia aștept să ajung acasă, să mă pun ca un hoit în pat și să rezolv câteva enigme marca elixir.
Da, am urlat și eu la unii de la bibliotecă pentru că mă exaspera șușotitul lor și nu mă puteam concentra.
Nu, nu știu să tricotez, dar în loc de asta decupez chestii pe care le lipesc de alte chestii.
Nu, nu sunt curioasă de ce fac vecinii mei de când mâța unuia se suie zilnic la mine în pod și vecinu stă și o păzește până când mă prinde că vin sau plec de acasă, să-i dau și lui mâța.
În rest, zen.
Deși, dată fiind vârsta mea, mă încadrez firesc în categoria de care te ocupi în articol, mărturisesc că da, am dureri de șale și memoria mă cam lasă dar nu fac nimic din celelalte lucruri. Așa că nu vă mâhnniți degeaba, mai aveți speranțe și voi! P.S. Dacă vă uitați pe blogul meu, vedeți cu ce mă ocup, totuși.
Eu tricotam în tinereţe. De zor şi cu spor. Inclusiv duminica, spre disperarea bunicii. “Scoţi ochi morţilor cu acele alea, vrednico! Aşteaptă măcar până iese popa din biserică!” Ceea ce nu schimba convingerea mea fermă că, respectiva îndeletncire fiind pentru mine o distracţie, o puteam practica oricând, fără să mi se adauge pe lista păcatelor capitale, care oricum nu era neîncepută. 😛
Însă acum pot spune nu m-am mai atins de andrele de mai bine de 10 ani – decât ca să înţep cârnaţii, înainte de Crăciun.
Oare asta înseamnă că pe vremuri eram bătrână şi acum am întinerit? 😀
Legat de pierderi de memorie și eu am, chiar grave. Dimineață nu îmi aduceam aminte ce am făcut aseară cu mașina și mai ales unde am parcato :))))
* și am abia 22
Mi-e drag de tine si ma regasesc in anii tineretii(deci nu esti baba!).Inca de pe vremea studentiei toamna tarziu, spre iarna, ma apuca asa o pofta de strincanit si tot dadeam din andrele cu lana “de Covasna” dar si finalizam: pulovere ,fuste, chiar si rochii.Acum impletesc ciorapi pentru toate cunostintele, in fiecare toamna, cu zecile.Si eu tot Flacara am preferat mereu dar pe vremea mea nu erau integrame ci doar careuri, rebus, criptograme si altele asemenea. Pacat de sale, e prea devreme si nu esti singura care se plange…..!
hihihi, si eu inca o tinerica cu reactii de baba :)). Coloana ma doare, tricotez de ani de zile (ba am si comenzi), carcotasa am fost mereu :)))
Cand eram mici si jucam fotbal cat era ziua de lunga ne enervau vecinii care strigau la noi ca-i deranjam cu joaca noastra, iar acum m-am trezit strigand la ceva copii care jucau fotbal pe strada in fata casei mele ca-mi deranjeaza odihna de weekend. M-am oprit in loc dupa ce am facut asta si parca ma vedeam pe mine cum faceam asta acu multi ani. I-am lasat in pace ba chiar i-am urmarit o perioada cu o urma de nostalgie. We grow old because we stop playing.