Adolescență târzie
Am 18 ani și este momentul să mă desprind de ceea ce am numit, în tot acest timp, „acasă”. Nu emoțiile sunt cele care mă încearcă, ci un soi de nerăbdare pe care nu o pot explica. N-au mers toate așa cum mi-aș fi dorit, însă mă așteaptă o garsonieră frumoasă într-un cartier liniștit. Încă nu am aflat faptul că urmează să locuiesc într-o mahala infectă, la margine de oraș, dar nici nu-mi pasă. Am 18 ani, o facultate începută și al doilea job, unul care mă epuizează psihic. Mi se confirmă faptul că oamenii, de cele mai multe ori, sunt răi. Dar am șansa să cunosc și excepțiile care confirmă regula. Am 20 de ani și al câtelea apartament? Al câtelea job? A câta prietenie pierdută? Am 22 de ani. Alt job. Alt apartament. Alți prieteni. Altă relație. Renunț să mai număr. Am 22 de ani, luminile nu sunt puternice, așa cum sunt în filme, dar lumea se agită în jurul meu. Am un diagnostic. Cauza: suprasolicitare, privare de somn, alimentație proastă. Proastă am fost eu. Am 23 de ani și universul mi se năruie pentru o clipă. Îmi revin. Am 24 de ani. Chirii. Responsabiltăți. Acte. Drame. Oameni. Fuck them all! Și totuși, cumva, in a twisted way, totul e OK.
Am 25 de ani și de fapt am 16. Cred că mereu am avut 16 și urăsc viața care m-a obligat adesea să mă comport ca un adult.
Simt nevoia să mai copilăresc puțin. Și de ce n-aș avea voie să sar într-o baltă? De ce n-aș putea avea inconștiența adolescentină? De ce nu m-aș putea îndrăgosti în taină? De ce n-ar putea responsabilitățile să pară departe? De ce nu aș greși? De ce nu aș învăța?
De ce nu țin momentele astea mai mult?
___
9 Comments
Submit a Comment
RSS and Social
Activez la
Ne vedem la
De ce nu putem copilări toată viața? Nu în permanență, dar măcar printre pauze și așteptări, atunci când nu ne vede nimeni sau când dăm de greu, când nu ne mai bucură nimic sau când ne dezamăgesc oamenii mari…
Cam așa sună și planul meu
Ioi. Am avut multe regrete, dar peste regretul cu balta am sarit. Am o idee fixa, cu incaltamintea care trebuie sa ramana uscata pe timp de ploaie
Mie mi se pare fun. Ce-i drept, n-aș sări nici eu până fac pneumonie
Prin adolescenta mi-am dorit sa raman la 16 ani. Din pacate, asta a fost acum 11 ani
)
Și ce? NU mai ai 16?? Nu te cred…
E fain copilăritul. Soon-to-be-34 and still doing it
Eu mi-am propus că minim până la 30. You give me hope!!!
30 e vîrsta de aur a femeii inteligente
Băieții îmbătrînesc altfel, au nevoile structurate diferite 
So, yup, 30 is a nice and doable target 