Adolescență târzie

Am 18 ani și este momentul să mă desprind de ceea ce am numit, în tot acest timp, „acasă”. Nu emoțiile sunt cele care mă încearcă, ci un soi de nerăbdare pe care nu o pot explica. N-au mers toate așa cum mi-aș fi dorit, însă mă așteaptă o garsonieră frumoasă într-un cartier liniștit. Încă nu am aflat faptul că urmează să locuiesc într-o mahala infectă, la margine de oraș, dar nici nu-mi pasă. Am 18 ani, o facultate începută și al doilea job, unul care mă epuizează psihic. Mi se confirmă faptul că oamenii, de cele mai multe ori, sunt răi. Dar am șansa să cunosc și excepțiile care confirmă regula. Am 20 de ani și al câtelea apartament? Al câtelea job? A câta prietenie pierdută? Am 22 de ani. Alt job. Alt apartament. Alți prieteni. Altă relație. Renunț să mai număr. Am 22 de ani, luminile nu sunt puternice, așa cum sunt în filme, dar lumea se agită în jurul meu. Am un diagnostic. Cauza: suprasolicitare, privare de somn, alimentație proastă. Proastă am fost eu. Am 23 de ani și universul mi se năruie pentru o clipă. Îmi revin. Am 24 de ani. Chirii. Responsabiltăți. Acte. Drame. Oameni. Fuck them all! Și totuși, cumva, in a twisted way, totul e OK.

Am 25 de ani și de fapt am 16. Cred că mereu am avut 16 și urăsc viața care m-a obligat adesea să mă comport ca un adult.

puddles

Simt nevoia să mai copilăresc puțin. Și de ce n-aș avea voie să sar într-o baltă? De ce n-aș putea avea inconștiența adolescentină? De ce nu m-aș putea îndrăgosti în taină? De ce n-ar putea responsabilitățile să pară departe? De ce nu aș greși? De ce nu aș învăța?

De ce nu țin momentele astea mai mult?

___

sursă foto

9 Comments

  1. Mâzgălica
    22 Oct 2013

    De ce nu putem copilări toată viața? Nu în permanență, dar măcar printre pauze și așteptări, atunci când nu ne vede nimeni sau când dăm de greu, când nu ne mai bucură nimic sau când ne dezamăgesc oamenii mari…

  2. Cuvânta
    22 Oct 2013

    Ioi. Am avut multe regrete, dar peste regretul cu balta am sarit. Am o idee fixa, cu incaltamintea care trebuie sa ramana uscata pe timp de ploaie :D

    • bloodie
      23 Oct 2013

      Mie mi se pare fun. Ce-i drept, n-aș sări nici eu până fac pneumonie :)

  3. cotos
    23 Oct 2013

    Prin adolescenta mi-am dorit sa raman la 16 ani. Din pacate, asta a fost acum 11 ani :) )

  4. Dorin
    23 Oct 2013

    E fain copilăritul. Soon-to-be-34 and still doing it :D

    • bloodie
      23 Oct 2013

      Eu mi-am propus că minim până la 30. You give me hope!!! :D

      • Dorin
        24 Oct 2013

        30 e vîrsta de aur a femeii inteligente ;) Băieții îmbătrînesc altfel, au nevoile structurate diferite ;) So, yup, 30 is a nice and doable target ;)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>