365 de zile. Un sărut în oglindă.

Există undeva, într-unul dintre cele mai prăfuite unghere ale propriei conştiinţe, un pact închis sub pecetea altruismului închipuit. Un pact între mamonul propriilor plăceri şi împliniri, aflat pe umărul drept, şi heruvimul ipocrit, simbol al puterii accetapte social, situat pe umărul stâng. 365 de zile neîntrerupte în facerea de bine, un singur act de bunătate pe zi, o secundă de manifestare dezinteresată în folosul cuiva. Anul sabatic într-un periplu al egoismului.

Forţa motrice a universului este, indubitabil, egoismul. Bineînţeles, trăim într-o lume ciudată, în care deşi suntem cu toţii lipsiţi de scrupule, ne validăm ca oameni prin actele de caritate. Aşa cum ni le permitem fiecare. Mă întreb de ce. Când toţi fugim către idealul împlinirii individuale, nu văd de ce premierea eului trebuie să vină din sfera opusă. Nu avem niciun Nobel pentru egoism, dar avem unul pentru pace şi altruism.

Avem petreceri cu strângere de fonduri pentru popoarele din lumea a treia. E comod să renunţi la un procent infim din averea cu mult prea multe zerouri după ce ai gustat un caviar la supra-preţ. Pleci acasă împlinit, cu gândul că ai făcut ceva pentru lumea din juru-ţi. Apoi, suntem restul, cei cu datorii, sclavii băncilor şi-ai leasing-urilor la maşini mediocre, cei care nu ne permitem să hrănim, vorba vine, popoare. Şi-atunci, ologii din intersecţii au devenit ca un fel de automate cu fise pentru împlinirea personală. Dai un leu şi ai parte de trei zile de serenitate. Dai 2 lei şi ai şase zile de mulţumire şi împăcare plus, bonus la ofertă, o spălare de parbriz. Pleci de la supermarket zâmbind după ce ai lăsat cei 50 de bani în coş, invadat fiind se sentimente de bunătate, de parcă ai fi asigurat rezerva de apă potabilă a Africii pentru zece ani de-acum înainte.

Egoism şi ipocrizie… cum să nu iubeşti lumea asta?

Am să consider ziua de azi ca fiind prima din cele 365. Am să fac un lucru bun, din suflet. Aşa că… din suflet… fuck you!

___

sursă foto