Biciclesc, nevoie mare, pe Fifi Înaripata

Scriam, cu nu foaarte multă vreme în urmă, o listă cu lucrurile pe care mi le doream în acel moment. Din enumeraţia cu trei puncte, două dintre ele mi-au intrat în posesie. A rămas pe listă doar tableta (sau laptopul), în fine… e şi cel mai greu de obţinut, financiar vorbind. Totuşi, 2/3 e un raport satisfăcător, nu credeţi?

Pe lista mea, poate obiectul cel mai drag şi aşteptat a fost bicicleta. Mă uitam cu jind la fetele care îşi anunţau de zor prezenţa la Skirt Bike şi mi-era realmente ciudă că nu pot participa.  Bucuria a venit în primă fază din partea Andreei şi a Rominei Faur care m-au rezolvat de o bicicletă pentru evenimet. Ei, nu mai e nevoie, pentru că de astăzi sunt posesoare de bicicletă roşie şi frumoasă. Nu am botezat-o încă, dar se pare că numele de Fifi Înaripata prinde la public, că vreau sau nu. Aşa i-o rămâne numele.

Acum sunt biciclistă cu acte în regulă şi, mai ales, cu claxon. Vă anunţ că sunt vreo 15 ani de când nu am mai biciclit (excepţie fac 2 încercări eşuate), aşa că, dacă mă vedeţi şi nu aveţi RinoCerb [1], aţi face bine să vă feriţi. Sper că până duminică să mai îmi recapăt din reflexe şi abilităţi… până una alta, “e ca mersul pe bicicletă”, nu?

Na, fetelor, ne vedem duminică?

P.S. Tocmai am realizat. Acu’ am bicicletă… dar oare fustă care să se preteze la pedalat am?

 ____

[1] Habitat Rinocerb

4 Comment

  1. 😀 good luck. s-o stapanesti sanatoasa. poi, se preteaza una funny :)

    1. bloodie says: Reply

      Într-un final am luat una neagra, simplă. Era singura suficient de lungă şi nu prea vaporoasă pentru a nu o lua vântul :)

      1. 😀 cea mai potrivita.

  2. […] exemple în acest sens sunt makeup session-ul organizat de prietenii noştri de la Organique şi SkirtBike Timişoara. Aşa am reuşit şi eu să mă afişez pe prin social media cu poze de om normal, căci, cum bine […]

Leave a Reply