Inconștiența copilăriei face minuni! Inconștiența este, cel puțin din punctul meu de vedere, cel mai mare impuls în dezvoltare. Am ajuns la concluzia asta gândindu-mă, zilele trecute, la lucrurile de care îmi este teamă, fie că vreau să admit sau nu.
Probabil că nu înțelegeți nimic din ceea ce am scris mai sus, așa că vă ofer un exemplu: este mult mai ușor să înveți să înoți atunci când ești mic decât atunci când ești adult. Copil fiind, nu conștientizezi pericolul, limitele sunt mult mai ușor de depășit, iar progresul este nu doar rapid, ci inevitabil. Mai mult decât atât, cei care învață astfel de lucruri încă din copilărie sunt mult mai „confortabili” cu ele la maturite.
Pune-mi patine sau role în picioare sau urcă-mă pe bicicletă și n-o să am nicio treabă. Am învățat în copilărie, pe când nu-mi păsa ce-mi rup. Ce naiba, m-am aruncat de pe-o macara legată de picioare cu o coardă și n-am avut second thoughts. Dintotdeauna mi-au plăcut înălțimile. Eeeei, dar dacă mă arunci în apă s-ar putea să mor. De frică, nu de altceva. Am învățat să înot destul de târziu și încă am o teamă legată de apă.
Anyway, nu există metodă mai bună de a scăpa de temeri decât înfruntându-le. Așadar, în primă fază, îmi porpun să depășesc trei frici.
1. Să sar în bazin. Temerea cu apa mi-am depășit-o, pe jumătate, anul trecut. Am fost la un parc acvatic și am făcut ceea ce nu credeam că o să fac vreodată: m-am dat pe toate toboganele (am aflat și eu recent că așa-i zice, nu „topogan”) posibile. Recunosc că nu aș fi făcut asta dacă nu era o tomată plutitoare care să mă aștepte la aterizare, în caz că intru în panică și trebuie să mă scoată de ciuf afară. În orice caz, am făcut-o și sunt mândră de mine. Cu toate astea, dacă trebuie să sar cu capul înainte de pe marginea bazinului, simt că mi se lipesc tălpile de gresie. Ce să mai vorbim de trambulină. Fac aritmie numai gândindu-mă la ea.
2. Să încerc din nou schiez/să mă dau cu placa. Am încercat și n-a fost bine deloc. Cu placa a mai fost cum a fost, dar prima oară când m-am urcat pe schiuri am ajuns în primul panou de pe marginea pârtiei. Cineva striga de pe margine: „Plug! Plug!”. Eh, poate că ar fi fost o idee bună să-mi și spună înainte ce naiba înseamnă „plug”.
3. Să cânt de față cu alți oameni. E o chestie faină pe care mi-aș dori să o fac, dar îmi înghit cuvintele, iar mâna îmi paralizează pe chitară. Am avut câteva tentative, dar… n-a ieșit deloc bine. Nimănui nu-i pasă ce voce am sau ce skill-uri (n-)am cu chitara. Nu-i ca și cum aș fi la o audiție. Mda, ușor de zis…
Bineînțeles, am mai multe temeri, dar acestea sunt un bun punct de plecare. Eu sunt destul de curajoasă și, câteodată, inconștientă. Am încredere că le voi rezolva curând.
Cu prima si cu ultima te pot ajuta. Asa cum tie-ti plac inaltimile, mie-mi place apa, deci poti conta pe mine ca o sa te ajut sa sari de pe marginea bazinului.
Cat despre cantat… nu ma stiu cu chitara, dar ne imbatam bine si mergem la karaoke. sa vezi atunci depasit de temeri 
)
Dacă mă faci să sar în bazin, îți ridic statuie
A little push should do the trick
Când eram mică am cântat în corul şcolii, dar acum nu mă convingi să cânt în faţa oamenilor…poate doar în cor (cântatul în cor îmi dă impresia să vocea mea nu se aude).
Prima mea lecţie de înot a fost la maturitate, panică, panică, panică. Acum mă descurc dar tot mi-e frică de apă când o simt că-mi trece de gât, iar eu mă chinui să dau ca broasca din picioare.
Placa? Am cunoscut-o acum doi ani. Nu mă mai iei de pe pârtie. E singura care-mi place!
Mie toate pârtiile mi se par abrupte. Asta mă face să intru în panică. Dacă aș putea să mă dau la deal ar fi perfect
Nu am frica de nimic! Inaltimi, apa, inutneric,schi…draci…orice as incerca! In schimb sunt ingrozit de seringa. Am lesinat la propriu cand mi a luat sange ultima data. Nu e frica…e o fobie adevarata! Are si nume…trypanofobia. Si e pe bune pe bune!
Uite, eu n-am nicio treabă cu seringa. Ah, și la dentist mă duc cu drag. Îmi este frică doar de nota de plată.
E diferenta intre acul ala lung si subtire antistres cu care iti face o anestezie la dentis si seringa seringa! Nu mi e teama de dentist…doar de injectia in mana sau in fund! Mai bine ma indop cu doua pungi de medicamente decat sa fac o injectie…
Eu injecțiile mi le fac singură
Glumesti??Poate intr o situatie de viata si de moarte…si atunci m as mai gandi! Chiar ma gandeam ca nu am cum sa fiu dependent de heroina ca tre sa ti faci injectii singur… Asta e!E fobia mea. Toti avem un calcai al lui Ahile
) Poate la un moment dat o sa mi fac analizele in timp ce tu faci o bucata la chitara in salon 
)
@dan – Să știi că tocmai heroinomanii m-au convins să învăț să mi le fac singură. Pe principiul „Ăia sunt în stare și eu nu?!”
A da? Da’ un tip dintr un concert live care canta la chitara nu te a inspirat sa faci si tu o cantare?? Macar asa…la un karaoke!Poa’ sa aiba seringa aia in ea elixiru’ tineretii…prefer sa imbatranesc frumos
)
You have a point la faza cu chitara
Câţi ani aveai când ţi-ai făcut singură găuri în urechi, pentru cercei? Şi câţi adulţi am refuzat să facem asta?
Nu mai știu, vreo 14? Mai rău e că i-am făcut și vecinei care era femeie serioasă, cu copil. Nu știu cum s-a lăsat pe mâna mea
Cu ultimele doua puncte nu cred ca as avea probleme… adica, n-am incercat vreodata, dar mi-e indiferent daca ma fac sau nu de ras. In schimb, cu apa nu-s deloc prieten. Intru in apa, cel mult pana la piept, mimez ca inot, dar trebuie sa simt ceva pamant sub picioare. Am avut o incercare de a invata sa inot in copilarie si nu a iesit prea bine (dupa impresia mea de atunci, era cat pe ce sa ma inec). Sa sar cu capul inainte intr-o apa ce are adancimea de peste un metru?!? Fugi tare, nene…
Cred că-i mai bine să sari cu capul înainte în apă mare
Nu de alta, dar poate-ți frângi gâtul.
Mi-e că, dacă tot trec peste șine, am mai multe șanse să mă pălească …