Iau o pauză pentru a-mi analiza viaţa. (peste 1 minut) Ok… Calculând câteva argumente irefutabile, printre care vârsta, faptul că am un job, maturitatea sexuală, coerenţa (?), raţiunea (really?!), logica şi cunoştinţele, se poate deduce simplu faptul că sunt… adult. Şi-atunci, cum se face că sunt atât de rare momentele în care mă simt cu adevărat aşa?
Eu vă tot spun că sunt certată cu trezitul de dimineaţă. Ceea ce nu ştiţi este că mă trezesc mult mai uşor dacă sunt lăsată să amân momentul cu “mmm, mai cinci minute”, dacă simt miros de cacao cu lapte sau cafea (asta aşa, pentru copii mai mari) şi cineva mă încalţă cu papucii de casă înainte de a mă coborî din pat. Apoi, oule fierte moi amestecate cu bucăţele de pâine sunt mic-dejunul meu preferat. Şi-mi place să mă trezesc duminica şi să-l savurez în pat, în pijamale, uitându-mă la desene animate vechi.
Îmi plac oile şi le am în mai toate formele şi imprimeurile. Am şi ciocolăţele în formă de oi. Visez la momentul în care voi sta la casă şi le voi putea avea şi în forma naturală, vie. Pe toate. De fapt… sper să am un Zoo… cândva.
Îmi plac căţeii, baloanele de săpun, mingiuţele de cauciuc, să suflu în păpădii, cu toate că strănut. Îmi plac surprizele, îmi pac papucii pufoşi şi căciulile cu urechi. Îmi place să desenez, să cânt “Răţuştele mele pe apă s-au dus” şi să mai şi dansez, fluturând “codiţa” şi “aripioarele”.
Eh… ar mai fi multe… femme fatale, nu?
Mâine am de gând să las liber copilul din mine, să-l răsfăţ cu îngheţată, ciocolată, jucării şi desene animate. Poate chiar şi cu o plimbare cu rolele, dat pe leagăn sau topogan… Am voie, nu? Puteţi să mă sunaţi mâine să-mi uraţi toate cele. Nu mă supăr, mâine sunt (şi mai) copil.
