Prea multe dezamăgiri înseamnă prea multe așteptări?
Gândindu-mă la luna decembrie, mai degrabă decât sărbătorile, îmi vin în minte retrospectivele. Toată lumea trage linie și rememorează evenimentele notabile ale anului. Și deși mi se pare o prostie aproape la fel de mare ca cea cu „de la anul mă las de/mă apuc de…”, m-am trezit și eu gândindu-mă la 2013.
Ce a însemnat pentru mine, până acum, 2013? Cu exactitate, 343 de zile. În numere aproximative: 130 de litri de cafea, 2 vacanțe, 1000 de euro cheltuiți pe țigări, 2000 de ore dormite, vreo 200 de dimineți crunte la trezire, 2 mari dezamăgiri, zeci de mici dezamăgiri, 1 chirie nouă, 2 asigurări și 1 ITP, 3 săptămâni de voluntariat serios la PLAI, 7 zile la Sziget, 7 zile în Olanda, 1 tort de ziua mea, spre rușinea mea, doar vreo 15 cărți, 1 telefon nou, 1 Kindle, 2 nunți (ale unor oameni dragi, nu ale mele), 1 „ziua mea”, vreo 140 de ore vorbite la telefon, vreo 25.000 de replici date pe Facebook chat și tot atâtea primite, 30 de seriale urmărite mai mult sau mai puțin, tot 35 port la picior, 5 centimetri în plus la carapacea țestoaselor, 4 zile (în 2 ture) la munte, 1 pereche de bocanci, 1 Christmas Party (2 more to go), vreo 30 de spectacole de teatru, vreo 20 de filme și 0 planuri de viitor și cine naiba mai știe?
Cel mai trist este că sunt zero lucruri tăiate de pe bucket list. Are cineva firmă de transport și mă lasă și pe mine să conduc un TIR ca să bifez măcar un punct?
Un mic secret: în cazul meu, așteptările rămân mereu la același nivel, indiferent de numătul de dezamăgiri.
10 Comments
Trackbacks/Pingbacks
- 2013 Highlights - bloodie - […] Goodbye, 2013! Ai fost un an nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vă mai povesteam într-un articol despre ceea ce a …
Eu cred ca inca mai ai timpul si resursele necesare sa incepi sa scrii o carte!
Până la sfârșitul anului? Eventual o schiță.
Hey, dar n-a zis nimeni ca trebuie sa fie un roman de fictiune, nu?
In plus, daca te astepti sa tai cel putin cate o chestie de pe bucket list in fiecare an, ce o sa faci atunci peste 20 de ani?
Tu crezi că în 20 de ani nu se mai adaugă nimic la listă? It will be neverending…
Ba din contra, sunt ferm convins ca o sa vina si alte dorinte, valuri si valuri
In alta ordine de idei, m-ai inspirat si cred c-ar fi cazul sa-mi fac si eu o lista a mea, sa vedem ce putem rezolva in 2014
Ai grijă ce-ți dorești, nu pentru că s-ar putea să se întâmple, ci dimpotrivă. Take it from me, high expectations DO end up in disappointment.
Oh, and to think how – in time – I’ve learnt that lesson the hard way…
inca ai facut ceva anul asta (in comparatie cu mine, de exemplu)
O fi, dar nimic nu e notabil
Deci cum ziceam si-atunci cand stateam noi frumos la masa si infulecam un sandwich: din afara, anul tau pare bun. stiu un pic cum a fost si pe dinauntru, dar daca vrei sa faci un exercitiu de imaginatie si sa fii mai ingaduitoare cu 2013… pune pe lista lucrurile rele care NU s-au intamplat. poate o sa te faca sa te simti mai bine