Sunt o fană înflăcărată a distopiilor, dovadă clară fiind “1984” care a urcat repede în vârful piramidei preferențiale și nu pare deloc dornică să coboare de acolo. Cu toate astea, Orwell nu este singurul capabil de lucrări remarcabile pe nișa asta. Am să vă scriu câteva cuvinte despre “Minunata lume nouă” sau “Brave new world”, poate vă sună mai familiar titlul în limba engleză.
Încă de la începutul romanului, autorul plasează acțiunea într-un potențial viitor sumbru, descriind extensiv caracteristicile de bază, foarte diferite de ceea ce trăim pe pielea noastră în prezent, ale noii ordini mondiale. Pentu cine a văzut filmele Equilibrium sau Gattaca, pot spune că atmosfera este asemănătoare.
Londra, anul 632 după Ford. Da, ați citit bine, Henry Ford este ridicat la rang de Dumnezeu, unul mai comercial, și ocupă poziția milenară a lui Hristos în numerotarea anilor.
Romanul vorbește despre fericire, mai exact, despre lucrurile sacrificate de omenire pentru eradicarea nefericirii și a suferinței. Evident, echilibrul natural spune că acolo unde este alb, trebuie să fie și negru, ori pentru a elimina suferința din dragoste și problemele familiale, spre exemplu, trebuie elimitate atât iubirea cât și conceptul de familie.
Cum ar arăta omenirea dacă am putea programa genomul uman? Cum ar arăta societatea dacă pentru fiecare loc disponibil în ea, am crea elementul perfect? Cum ar fi dacă am ucide 2000 de ani de creștinism, am elimina viviparitatea și am aduce-o la rang de obscen, dacă reproducerea s-ar face într-un laborator automatizat, iar copulația pe principiul “suntem toți ai tuturor” ar fi nu doar acceptată, ci chiar obligatorie? Dar dacă cei ca noi de astăzi ar trăi în rezervații și ar purta stigmatul de “sălbatici”? Liber arbitru sau fericire indusă medicamentos și hipnotic? Acestea sunt întrebările la care această carte va oferi un răspuns.
Simt ca trebuie sa citesc si eu cartea asta.
O iei la următorul schimb de cărţi
Gata,m-ai convins, e urmatoarea pe lista de lectura, acum sunt la Puterea prezentului, de Eckhart Tolle.
Nu am citit “Puterea prezentului”, dar o să mă interesez, să văd şi eu despre ce e vorba. Cât despre “Minunata lume nouă”, sper sincer să îţi placă la fel cum mi-a plăcut şi mie.
Am intrat din întâmplare pe blog-ul ăsta, și scuze pentru că mi-am arogat „dreptul” de a posta, ca necunoscut…
Mă exaltează de fiecare dată când întâlnesc pe cineva să recomande cartea asta…
Și cred că hedonismul de astăzi, ridicat la rang de virtute, e exact realitatea prevestită de Huxley, cu peste opt decenii în urmă… Nu mi-au plăcut însă „poezioarele” lor motivaționale, sunt extrem de puerile… Iar finalul e după părerea mea un plagiat după marele Rodenbach, scriitor, poet belgian, din romanul: „Clopotarul”. Eu văd B.N.W. ca pe o utopie-distopică… Există două ecranizări bune ale operei… în 1980 și 1998… Merită văzute… Au schimbat finalul la varianta din 98…
Însă 1984 intriga e mai profundă, mai realistă, așa cum spunea în Matrix, că inițial rețeaua crease o lume fericită pentru fiecare, însă subiecții au realizat repede că trăiesc o iluzie… S-au scris o mulțime de distopii și utopii… Care merită citite… Să nu mai lungesc vorba… Mulțumesc!