Nu plănuiam să scriu niciun articol astăzi, dar uite cum inspirația te lovește atunci când te aștepți mai puțin. Am citit un articol care se numește „7 types of broke you need to be before you can appreciate being happy”, în traducere aproximativă „7 feluri de sărăcie pe care trebuie să le experimentezi pentru a aprecia fericirea”. Am descoperit nu doar că le-am bifat pe toate, dar, în urma unei introspecții, mi-au venit în minte câteva dintre lucrurile la care n-am visat vreodată. Mai pe larg în continuare.
Sărăcia Chiriei
Articolul spune cam așa: Trăiește fără căldură și învață câte poți să înduri. Dormi fără aer condiționat pentru a vedea cum trăiesc alții. Nu există nimic mai revigorant decât să știi că se poate trăi și fără confortul modern și că o poți face pe cont propriu.
Aer condiționat nu am nici acum, iar în urmă cu doi ani locuiam într-un apartament în care erau 16 grade iarna. De-asemenea, pe vremea când trăiam în Hunedoara, orașul a fost complet debranșat de la încălzirea centrală, obligând toată populația să se orienteze către surse alternative de încălzire. Bineînțeles, pe lângă faptul că o centrală termică era foarte scumpă pe vremea aceea, noi am stat o vreme bună cu ea în hol, ambalată, pentru că din cauza volumului mare de cereri era foarte greu să găsești pe cineva care să o monteze. Am supraviețuit.
Sărăcia Călătoriilor
Articolul spune: Cea mai frumoasă parte a călătoriei este anticiparea. Cele mai frumoase visuri sunt cele care par imposibile, dar care au atașată o urmă de speranță.
Nu am avut niciodată pașaport și am trecut granița spre vest prima oară la 20 de ani. Am supraviețuit.
Sărăcia Dragostei
Articolul spune: Nu am încredere în nimeni care n-a trăit zile, luni sau ani fără dragoste. Cum poți să știi că ești îndrăgostit dacă nu ai trăit fără dragoste? (…) Fiecare ar trebui să știe cum este să trăiești fără dragoste.
Well, eu trăiesc asta acum. Supraviețuiesc.
Sărăcia Prieteniei
Articolul spune: Nu trebuie să avem sute de prieteni, ci să îi găsim pe acei câțiva care ne vor duce în spate atunci când nu ne putem mișca singuri. Poate dura ani sau chiar o viață să-i găsim.
Am avut o perioadă, destul de lungă aș putea adăuga, în care mi-am alienat toți prietenii. O parte dintre ei au fost acolo la revenirea în societate, o parte nu. Două lucruri sunt clare: am supraviețuit și am învățat multe.
Sărăcia Pasiunii
Articolul spune: Te poți trezi umblând ca o fantomă, rătăcind, explorând – căutând ceva care să aprindă o dorință în tine.
Pasiunea, pentru mine, nu a fost niciodată o constantă. Vine și pleacă, iar uneori stă departe suficient de mult încât să cred că am pierdut-o de tot. Se-ntoarce, totuși, atunci când mă aștept mai puțin. Supraviețuiesc.
Sărăcia Succesului
Articolul spune: Nu poți aprecia vederea de sus dacă nu ai privit odată de jos. (…) Dacă am fi fost de la început bogați și de succes, n-am fi învățat nimic pe drum.
Teama de eșec este cea care mă paralizează cel mai des și încerc să o tratez cu mici succese zilnice. Supraviețuiesc.
Sărăcia Inspirației
Articolul spune: Nu suntem născuți cu inspirație, trebuie să ne hrănim singuri. Singurul scop al vieții este să pășim în lume și să găsim ceva care să ne facă să simțim că merită.
La fel ca pasiunea, inspirație vine și pleacă. Supraviețuiesc.
* * *
Pe lângă faptul că am bifat fiecare punct de pe lista asta, mi-am amintit de lucrurile pe care acum le am sau sunt aproape să le am și la care nu aș fi visat cu 5, 10 sau 15 ani în urmă.
Jobul și pasiunile mele depind de internet, dar n-aș fi visat acum 15 ani că voi avea o conexiune permanentă și că o parte așa mare din viața mea va fi online. Am evoluat, dar adânc în mintea mea, un modem încă face zgomote ciudate la ora 10 seara.
N-aș fi visat la independența pe care o am acum, la faptul că sunt perfect capabilă să am grijă de mine și să mă întrețin. O fac deja de multă vreme.
N-aș fi visat la bunuri materiale mai scumpe. Laptop, smartphone, mașină… toate păreau atât de departe.
N-aș fi visat la greutatea propriului cuvânt și la dreptul de a-mi schimba propriul univers.
un pic offtopic, dar simpatic: “N-aș fi visat la bunuri materiale mai scumpe. Laptop, smartphone, mașină… toate păreau atât de departe.” L+S+M > cele mai importante elemente din viata romanului. Daca le ai pe astea 3, aproape ca fericirea este garantata 😀
Mami dar la un job pe bune ai visat vreodata ? Sau preferi sa o arzi ca bloggerizda la 30 de ani ?
Pisi dragă, nu vorbi căcat fără să știi nimic despre mine. Ia pune-te tu frumos și caută-mă pe LinkedIN dacă te… roade… grija.
De ce îl bagi în seamă pe ăsta? Nu mai bine îi marchezi mesajul ca spam și mergi mai departe?
Pentru că-s fraieră și mă consum
Mi-nu-nat! Si 100% accurate
[…] Lucruri la care n-am visat vreodata […]