Nu am reuşit până în zi de azi să întâlnesc o persoană fără un brand al său. Că e foarte inteligentă sau dimpotrivă, că face zgomote ciudăţele când bea apă, că se scobeşte în nas o dată la două minute, că e un fel de încarnare a Wikipediei, că e omul cu muzica bună sau tipa care citeşte mult, că i se umflă o venă pe frunte când se enervează, you name it. Până şi cele mai plictisitoare persoane de pe planetă – şi cunosc vreo câteva – reuşesc să facă din asta un brand.
Eu mă zbat între două branduri. Pe de-o parte sunt clumsy. Da, da… toată lumea zice că-i cute. Ştiţi cum e să dai cu degetul mic de colţul de la mobilă? Acum înmulţiţi asta cu 1000 şi ta daaa… welcome to my life. Nu mai e chiar atât de cute, nu? Pe de altă parte pot fi cea mai groaznică persoană când mă trezesc. Şi dacă s-o găsi printre voi cineva care a avut “onoarea” de a mă trezi şi n-am fost grumpy, să ziceţi “Merci”, că-nseamnă că-mi sunteţi dragi şi m-am abţinut. Bine, oricât de dragi mi-aţi fi, nu-n fiecare zi e duminică aşa că nu vă bazaţi că o să fiu aşa mereu.
No bun, staţi că tocmai am avut un sentiment de Deja Vu. (2 minute mai tarziu) Mda, formându-mi în cap idei (eu recunosc, când scriu e flow, nu gândesc structură şi conţinut înaine), mi-am dat seama că am mai scris asta cândva. Grav, încep să uit. Am găsit articolul. Te repeţi, Anca. Te repeţi. Te repeţi.
În fine, alta era ideea articolului de azi.
Îmi plac dimineţile relaxate în care am timp să fac un duş, să fac suc proaspăt de portocale, cafea şi mic dejun. Să citesc ziare şi bloguri. Publicul care mă cunoaşte cred că a picat de pe scaun de râs la faza asta. Da măi, ştiu, n-o să se întâmple asta niciodată. Poate numai dacă mi le pregăteşte cineva surd sau fără receptori de durere şi mă ia pe sus din pat. Da’ vorbesc serios că mi-ar plăcea dacă nu aş fi brain-dead în primele ore ale dimineţii. Să ne-nţelegem. Dimineaţă e când mă trezesc eu, aşadar dacă mă trezesc la 12, primele ore ale dimineţii sunt 12-1. Clar, da?
Îmi place şi punctualitatea. Din nou, publicul care mă cunoaşte râde în hohote. Dar serios că-mi place şi pe cuvântul meu că-mi dau silinţa să ajung unde am de ajuns la timp. Voi nu ştiţi ce înseamnă asta. Remindere peste remindere, alarme peste alarme, rog lumea să mă sune să mă trezească sau să-mi amintească etc. Dacă e cineva pe-aici care poate să confirme, îl rog s-o facă. Şi mă stresez serios, mai ales când e vorba de prins avioane de exemplu (trenuri am mai pierdut sau m-am urcat în cel care nu trebuia, nu mai e o tragedie) sau despre alte situaţii în care nu mă va aştepta nimeni. Şi pe cuvânt de onoare că mă străduiesc, dar, ştiţi cum e, la omul sărac nici boii nu trag. Şi aşa se face că atunci când sunt şi eu gata la timp, mi se ascund cheile, telefonul sau portofelul, vărs ceva pe mine şi trebuie să mă schimb, nu găsesc şosete în formulă de duet sau urc de încă două ori cele patru etaje pentru că am uitat ceva.
Dar vă rog să mă credeţi că eu nu vreau să fiu aşa şi că universul complotează împotriva mea!
___
[…] Anca are o problemă cu ceasul. Sau ceasul are o problemă cu ea, încă nu îmi este foarte clar. Căci dacă nu știați, dimineața la ora aproximativ 8, am ne-am treabă, port o conversație cu copilul meu. La telefon. Eu întreb, el răspunde. Și există două posibilități. Fie debordează de politețe și cuvinte meșteșugit așezate în propoziții, fie mârâie la mine amenințător. Ambele ipostaze trădează aceeași stare de fapt, vorbește cu mine, dar încă doarme. Marele secret este că… așchia nu sare departe de trunchi. […]
Da. trebuie trezita.
Incercati sa NU sunati inainte de ora la care si-a planificat ea trezirea. Pe bune.
Oricât de somnoroasă aș fi, am un simț ciudat, știu cât e ora cu exactitate și câte minute mai am de dormit
deci am inteles cat ti-s de draga. :)) te-am trezit de vreo 3 ori si n-ai facut ca trenul. :*
Veeezi?
Numa să ţii minte că-i nu-i ceva ce pot să controlez tot timpul, aşa că s-ar putea ca alter-ego-ul meu grumpy şi sleepy să preia controlul uneori.
E clar, e o constipație… ăăă… am vrut să zic o conspirație la mijloc. Dar parcă am mai scris asta undeva. Cred că am și eu un deja-vu, sau deja ecrit, dupa cum m-ar corecta frantuzu
Legat de degete, usi si colturi de la mobila, am facut o imagine graitoare cu ceva vreme in urma. O gasesti aici
Ți-am văzut poza acum ceva vreme. So true…
E un cerci vicios. E greu sa nu te supere cineva. Nu iti place sa fi trezita, dar iti place punctualitatea. Pentru asta pui pe altii sa te trezeasca
Eu nu m-as incumeta…
Câteodată e ca și cum ai dezamorsa o bombă. Eu m-aș încumeta doar cu un băț cu care m-aș împunge de la distanță 😀
Profita cat mai poti. De la o varsta incolo n-o sa mai poti dormi dimineata…
Mă cam îndoiesc. Aparent, moștenesc gena narcoleptică din familie.
Confirm.
Confirm confirmarea.
Când am rămas însărcinată, am primit un sfat. Bine, am primit mai multe sfaturi, dar unul a scos capul dintre ele, că părea mai nătăfleț, așa. Mi s-a spus: dormi! Și-am hăhăit, ca la o glumă fantastică. Am înțeles când era prea târziu.
Universul ăsta chiar complotează împotriva noastră. Eu zic să-l iertăm, se plictisește și el!
Când şi dacă m-oi reproduce şi eu, vin să-ţi cer sfatul
[…] Anca are o problemă cu ceasul. Sau ceasul are o problemă cu ea, încă nu îmi este foarte clar. Căci dacă nu știați, dimineața la ora aproximativ 8, am ne-am treabă, port o conversație cu copilul meu. La telefon. Eu întreb, el răspunde. Și există două posibilități. Fie debordează de politețe și cuvinte meșteșugit așezate în propoziții, fie mârâie la mine amenințător. Ambele ipostaze trădează aceeași stare de fapt, vorbește cu mine, dar încă doarme. Marele secret este că… așchia nu sare departe de trunchi. […]