Îmi plac oamenii de la care am ceva de învățat

Fiecăruia dintre noi îi face plăcere – unora mai des decât altora –  să se regăsească în postura de the smartest person in the room. Nu este nimic vanitos, ba dimpotrivă, este ceva absolut normal și omenesc. Din păcate, unii dintre noi nu reușesc niciodată să atingă acest punct. Logica dictează că și postul de cel mai prost din curtea școlii trebuie ocupat de cineva, dar asta este o discuție pentru altă dată.

Trebuie să recunosc faptul că și eu găsesc o plăcere în a fi cea care explică altora cum stau lucrurile, cea care are o idee geniala, cea care are are o informație în plus, cea care are un extra-skill etc. Totuși, plăcerea vine doar atunci când am cui să împărtășesc din toate acestea, ori altfel, dacă audiența are IQ-ul cumulat subunitar, e ca și cum ai modera o emisiune radio pentru surzi.

Cunosc persoane care se înconjoară de cunoștințe mai puțin dotate la mansardă pentru a-și crește importanța. Nu văd nicio logică aici. Mi se pare că este valoare artificială dată de coborârea standardelor, dar hei, cine sunt eu să-i judec? Eu prefer și am preferat întotdeauna să mă înconjor de oameni de la care am ceva de învățat. Este un obicei pe care nu mă văd schimbându-l vreodată.

Eu sunt foarte curioasă din fire și nu am niciun fel de filtru la informație. Acumulez tot ce pot și de unde pot. E adevărat, atunci când dai ceașca peste cap, înghiți și zațul, așadar am o grămadă de neuroni obosiți de informații care nu mi-au fost utile niciodată. Dar cine știe? Poate într-o zi îmi vor fi. Sunt un fel de hoarder al informațiilor. Ca să nu zic intelectual, că n-ați prinde gluma și m-ați crede infatuată.

Oamenii de la care nu am absolut nimic de învățat devin foarte anoști foarte repede.

Acum, privind și din cealaltă parte, sper că și eu la rându-mi am reușit să fiu omul de la care cineva a avut ceva de învățat la un moment dat. Măcar un om.