Cu jobenul la noua locație Curtea Berarilor, “La Fabrică”

Cuvintele pe care (sper) le veți citi în continuare ajung pe monitoarele voastre tocmai de la Hunedoara. Hunedoara, orașul cu fix un pub, orașul care moare după ora 23, orașul care, fără noi, cei ce-am dezertat în orașe mai animate, are aspectul unei bătrâne care crește pisici. Dar e orașul pe care îl iubesc necondiționat indiferent de vlaga sa. Vreau să înțelegeți că majoritatea persoanelor care au plecat de-aici nu au plecat pentru o viață mai bună și nu au plecat către o piață a muncii mai ofertantă. Mirajul cluburilor, animatoarelor, you name it. Serios, ăsta e motivul multora. Se cheamă că pleacă “la facultate”. Și adevărul este că și eu am bătut toate birturile și toate discotecile din Timișoara în primul an de studenție. Dar deviez de la subiectul pe care nici nu vi l-am introdus încă.

Ajunsă în Timișoara, nu mi-a fost foarte greu să găsesc atât oameni, cât și locuri dragi. După câteva fail-uri memorabile, bineînțeles. Și deși muzica este cea care m-a apropiat cel mai tare de anumite locuri, Fabrica de Bere, restaurantul, mi-a căzut cu tronc imediat. Cu toate că se cânta la taragot, probabil poveștile prietenilor băștinași au fost cele care mi-au insuflat o dragoste ciudată pentru locul acesta. Am înțeles că este vorba despre tradiție și tocmai de-asta am îndrăgit locul imediat. Iubesc lucrurile care spun o poveste. Totuși, întâlnirile cu localul de pe strada Ștefan cel Mare au fost destul de rare. Și asta nu pentru că mâncarea n-ar fi bună ori pentru că berea ar fi de calitate îndoielnică. Nu. Terasa era minunată, dar… taragot. Și înăuntru… tradiție-tradiție, dar totuși, trăim în secolul XXI.

Vestea bună pentru toată lumea este că locația a trecut printr-un riguros proces de reamenajare, devenind astfel a doua Curte a Berarilor din Timișoara, care poartă și-un al doilea nume, cum era de așteptat: “La Fabrică”. Aș vrea să îi întreb pe cei care i-au mai trecut cel puțin o dată pragul în trecut dacă, privind pozele de mai jos, ar ghici că este vorba despre același loc.

În câteva cuvinte, fostul restaurant “La Fabrică” a reușit să se modernizeze foarte frumos, a primit un iz de pub, dar totdată reușește să păstreze acel quelque chosece, acea tradiție de la 1718.

Și-acum poate vă întrebați de ce am debitat introducerea pe care (sper din nou) ați citit-o. Păi, este simplu. Ca hunedoreancă sau, mai exact, ca om care știe ce-nseamnă a avea un singur local decent în oraș, vreau să le mulțumesc celor de la Timișoreana că au contribuit nu cu unul, ci cu două locuri minunate la ceea ce are de oferit orașul pe care, la fel de mult ca pe cel natal, îl iubesc.

Habar nu aveam de acest proiect, a fost o surpriză plăcută, dar de departe cel mai frumos lucru s-a întâmplat la petrecerea de inaugurare. Am plecat cu îndoieli. Deja întârziasem și eram foarte obosită, dar totul a dispărut în secunda în care am primit un joben (da, eu mă bucur la prostii de-astea) și am aflat că va cânta Baniciu. Nu pot să vă explic cât de bine m-am simțit, dar vă las câteva poze pentru a vă face în ciudă.

Acum, dac-o fi să mă audă cineva, aș avea o sugestie. Deși nu a fost ideea mea, ba chiar am găsit-o inutilă la început, locul are maaare nevoie de o garderobă. Minunatul meu palton mov, după ce a stat câteva ore pe scaun, a prins izul tuturor felurilor de mâncare (foarte bune, de altfel) care ne-au fost servite.

Long story short… servirea a fost foarte bună, locul frumos și muzica de-asemenea. Eu recomand și, așa cum știți, am gusturi foarte bune.