Cu măgarul pe Abbey Road
Înainte să vă explic titlul și să înțelegeți ce are sula cu prefectura, haideți să începem cu începutul. Se face că pe mine mă preocupă niște lucruri foarte serioase zilele astea, lucrui care, da, implică măgari și-o stradă londoneză. Nu râdeți, nu-s first world problems. E vorba de viitorul meu aici. Povestea începe cu hotărârea mea subită de a mă mărita. Nu vă speriați, nu acum, ci în vreo 10 ani. Ar fi scăzut nițel termenul dacă știam să gătesc bine vita, dar nu știu, ergo nu-s tocmai wife material. Pe lângă asta, mai am niște issues pe care trebuie să le rezolv înainte, nu că nu m-ar lua cineva cu tot cu stol, dar zic eu că e mai bine. Așadar rămânem, deocamdată, la planul pe 10 ani. Dacă pentru următorii...
Read MoreAdolescență târzie
Am 18 ani și este momentul să mă desprind de ceea ce am numit, în tot acest timp, „acasă”. Nu emoțiile sunt cele care mă încearcă, ci un soi de nerăbdare pe care nu o pot explica. N-au mers toate așa cum mi-aș fi dorit, însă mă așteaptă o garsonieră frumoasă într-un cartier liniștit. Încă nu am aflat faptul că urmează să locuiesc într-o mahala infectă, la margine de oraș, dar nici nu-mi pasă. Am 18 ani, o facultate începută și al doilea job, unul care mă epuizează psihic. Mi se confirmă faptul că oamenii, de cele mai multe ori, sunt răi. Dar am șansa să cunosc și excepțiile care confirmă regula. Am 20 de ani și al câtelea apartament? Al câtelea job? A câta prietenie pierdută? Am 22 de ani. Alt job. Alt...
Read MoreJurnal de voluntar la Plai.
Vineri, cu puțin timp înainte de deschiderea porților festivalului, m-am prezentat la postul de lucru. Printre tot soiul de invitați, aveam să întâmpin și reprezentanții presei. Văzându-i pe aceștia dispărând, rând pe rând, în spatele imensei porți de lemn, nu mă puteam gândi la altceva în afară de impactul pe care îl va avea ceea ce noi am făcut asupra lor și la ce fel de cuvinte vor atinge foaia de hârtie sau foaia digitală. Am citit cu sufletul la gură toate articolele pe care le-am găsit și mi-a crescut inima de bucurie când am văzut că multe dintre acestea nu sunt simple cronici de festival, sunt mult mai mult de-atât. Sunt scrise din simțire mai mult decât din minte. Și pentru că articolele deja scrise de oamenii despre...
Read MoreÎmi plac oamenii de la care am ceva de învățat
Fiecăruia dintre noi îi face plăcere – unora mai des decât altora – să se regăsească în postura de the smartest person in the room. Nu este nimic vanitos, ba dimpotrivă, este ceva absolut normal și omenesc. Din păcate, unii dintre noi nu reușesc niciodată să atingă acest punct. Logica dictează că și postul de cel mai prost din curtea școlii trebuie ocupat de cineva, dar asta este o discuție pentru altă dată. Trebuie să recunosc faptul că și eu găsesc o plăcere în a fi cea care explică altora cum stau lucrurile, cea care are o idee geniala, cea care are are o informație în plus, cea care are un extra-skill etc. Totuși, plăcerea vine doar atunci când am cui să împărtășesc din toate acestea, ori altfel, dacă...
Read MoreNu mai am timp de pierdut
Dacă ar fi să aleg o singură trăsătură care să mă definească, ceva gen „descrie-te într-un cuvânt”, probabil că aș alege una care să-mi facă cinste. Pace mondială, iubire pe planetă, iubirea câinilor vagabonzi sau alte clișee de-astea. Adevărul este că, probabil, poate cel mai bine mă caracterizează orgoliul meu tâmpit. „Te iubesc”. Nu, nu este o declarație, este răspunsul pe care mă aștept să-l primesc de-ar fi să întreb pe cineva care sunt cuvintele cel mai greu de rostit. Banal. Dacă mie partea cu declaratul iubirii mi se pare o tâmpenie (nu stau să dezvolt acum), mă poticnesc în alte cuvinte. V-aș spune cu ochii închiși că cel mai greu mi-ar fi să rostesc cuvinte ca „Îmi pare rău”, „Ai dreptate”, „Am...
Read MoreEducați-vă copiii
Nu este un secret faptul că mie nu îmi plac în mod deosebit copiii. Sunt drăguți, cumva, dar doar de la distanță. Nu știu dacă e de vină instinctul matern care încă nu s-a trezit în mine sau neșansa de a întâlni, într-o majoritate covârșitoare, copii răzgâiați. Nu cred că e frumos să folosesc verbul „a urî” în contextul acesta, așa că o voi spune cât de diplomat pot: Îmi displac profund copiii needucați sau prost educați. Eh, merge așa? Probabil că educația copiilor concepuți pe muzica celor de la Killers (sau Smiley, după caz) și nu a celor de la Scorpions sau Bon Jovi are de suferit din cauza timpului tot mai scurt pe care îl petrec părinții cu ei. Nu spun că acum 20 de ani nu se lucra, dar astăzi doar funcționarii...
Read MoreRSS and Social
Activez la
Last Comments