Prima provocare la care răspund

Dacă ați citit articolul de alaltaieri, știți că m-am înhămat la o serie de provocări  în schimbul unor fapte bune. Am primit destul de multe și mi-ar fi plăcut să le iau în ordine, însă din motive de logistică îmi este imposibil. Așadar încep cu cele care presupun scrisul, îmi sunt mai la îndemână, dar nu vă faceți griji, nu vor întârzia să apară și celelalte. Între timp, voi mai puteți lansa și alte provocări în comentarii la articolul anterior. Acum aveți dovada că răspund cu adevărat la ele. Prima provocare la care răspund este cea primită de la Teodora: Teodora Elena: Provocare: alege trei bloguri si comenteaza-le intr-un articol  Dar nu bloguri big name, ci mai mici. Faci o fapta buna pentru bloggeri no name. In...

Read More

Ofer puțină nebunie pentru o faptă bună

Se face că aveam chef de scris și nu prea aveam inspirație. Și așa, uitându-mă la titlul ultimului articol și gândindu-mă la ce aș putea să vă mai povestesc, mi-a venit o idee: anume să îmi iau câteva subiecte de la voi. Nu vă faceți griji, nu am ajuns în așa hal de pană de idei sau de opinii încât să apelez la cititori, însă cred că ar fi amuzant un joc. M-am gândit să scot de la naftalină regulile unui joc mai vechi: Adevăr sau provocare. Poate nu e o idee originală, poate s-a mai făcut în blogosferă, dar bear with me. Are la final un twist. Uite cum m-am gândit eu că ar putea să meargă: voi îmi lăsați un comentariu care să înceapă cu „Provocare:”, dacă vreți să fac ceva anume, sau cu „Adevăr:”, dacă...

Read More

3 temeri pe care vreau să le înving

Inconștiența copilăriei face minuni! Inconștiența este, cel puțin din punctul meu de vedere, cel mai mare impuls în dezvoltare. Am ajuns la concluzia asta gândindu-mă, zilele trecute, la lucrurile de care îmi este teamă, fie că vreau să admit sau nu. Probabil că nu înțelegeți nimic din ceea ce am scris mai sus, așa că vă ofer un exemplu: este mult mai ușor să înveți să înoți atunci când ești mic decât atunci când ești adult. Copil fiind, nu conștientizezi pericolul, limitele sunt mult mai ușor de depășit, iar progresul este nu doar rapid, ci inevitabil. Mai mult decât atât, cei care învață astfel de lucruri încă din copilărie sunt mult mai „confortabili” cu ele la maturite. Pune-mi patine sau role în picioare sau...

Read More

M-am îndrăgostit de-o persoană inexistentă

Acest articol este unul cu temă dată. Teoretic, ar fi trebuit să scriu ce personaj literar mi-aș dori să îmi fie prieten. Practic, fiind încă sub vraja unui personaj dintr-o carte citită la sfârșitul anului trecut, am ales să alterez puțin tema. Vă voi scrie despre personajul literar de care m-am îndrăgostit și pe care, dacă ar fi real, nu l-aș ține în friendzone. Este vorba despre personajul lui Eugenides, Leonard, din The Marriage Plot. Cartea despre care vă vorbesc a fost propusă și citită în clubul de lectură StraightAD (da, ne-am făcut club de lectură la birou), iar Leonard, săracul, s-a trezit în mijlocul unor conversații foarte contradictorii. Ca să înțelegeți mai bine, vă spun, în câteva cuvinte, despre ce este vorba...

Read More

Părinți prea nebuni și copii nu suficient de…

Unici, nonconformiști, altfel. Așa ar fi normal să ne dorim cu toții să fim, însă uneori dorința aceasta merge in extremis, mai ales în cazul celor mai tineri. Și cum aș putea să vă explic mai bine ceea ce vreau să spun dacă nu oferind un expemplu din experiența proprie și personală? Eram undeva în ciclul primar de școală și aveam o colegă cu o discolorație pe față. Nu știu nici în zi de azi despre ce boală este vorba, dar știu că mă fascina. Era altfel, avea ceva ce nu avea nimeni. Și unde mai pui că, întrebată cum a dobândit semnul alb, spunea că s-a născut strigoi și că s-a rupt pielița în care se afla, lăsându-i astfel semnul despre care vă vorbesc. Vă dați seama că-mi doream să am și eu așa ceva. Nu să fiu...

Read More