Îl citam pe Frank Zappa într-una dintre scrierile mele recente, susținând la rându-mi ideea că toată muzica bună a fost deja scrisă. Mă aventurez astăzi la o scară mult mai largă și fac o afirmație proprie: și istoria s-a scris deja. Am zis afirmație proprie, nu „originală”, pentru că la fel au gândit și alte sute de oameni mai importanți decât mine. Trebuie doar să căutați pe Google citate despre caracterul ciclic al istoriei și veți vedea ce colecție bogată de nume vă va fi returnată. Totuși, nu închideți articolul încă, pentru că nu vreau să reiau ce s-a mai scris. E doar o introducere.
***
Dacă m-aș putea întoarce în timp și-aș avea posibilitatea de a alege perioada în care aș vrea să trăiesc, cu siguranță ar fi anii ’20 – ’40 (cu variații în funcție de loc) ani în care femeia a renăscut, s-a reinventat și a dat tonul emancipării. Asta și… all that jazz! Următoarea perioadă pe listă s-ar situa undeva în anii ’60 – ’70, într-un alt punct de cotitură al omenirii. Vedeți voi, eu am o pasiune în a observa comportamentul uman la nivel de masă. O fac în cel mai profan mod, pentru că nu am niciun fel de educație în sociologie sau psihologie. Îmi plac revoluțiile umane, mă fascinează. Tocmai de-asta mi-ar plăcea să trăiesc în mijlocul lor.
Istoric vorbind, după o perioadă de opresiune, musai că vine cea de eliberare. Iar eliberarea… știți și voi cum e, c-ați mai citit. E brutală, exhibiționistă, exagerată și face victime. Ca orice revoluție. Problema e pe mine tocmai partea asta mă atinge, cea de rupere a lanțului. Asta mi-ar plăcea să trăiesc. Doar că…
Doar că am avut „norocul” să mă nasc pe partea cealaltă a roții, într-un alt punct din ciclu. Lumea din jurul meu, deși se dezbracă mai abitir ca niciodată, de-ar roși și fetele de la Woodstock, pare să se îndrepte mai degrabă înspre puritanism. Cel mai bun exemplu este dat de toleranță și ceea ce se numește political corectness. Altul ar fi întoarcerea în sânul bisericii și pișcotul dat clerului (și mă refer la state ce se vor laice).
În fine. Să nu mă înțelegeți greșit, nimeni nu și-ar dori un Helter Skelter actual și nici vreun război prea-pioșenia. Doar că ne îndreptăm către o zonă surdă și mută, spre o gaură neagră care absoarbe orice urmă de personalitate. Și mă gândesc ce-o să se-ntâmple când lanțul se va rupe. Totul e acceptabil pentru o scurtă perioadă, dar haosul se naște și-n sânul celei mai funcționale dictaturi.
Noi suntem cu câțiva ani în urma lumii civilizate, e drept, dar ne vom îndrepta și noi într-acolo. Noi și vreo alte câteva țări-ecou. Favelele Europei.
Lidershipul actual e un soi de Olivia Steer la nivel global. O mamă modernă? Da. Una întreagă la minte? Păi… Nu chiar. Pentru că ne bagă pe gât corectitudine vârtoasă și voință închipuită. Mai că mă gândesc că o să-i sară laptele matern din piept direct în gura emigrantului, de-atâta iubire și acceptare. Iar noi… noi trebuie să învățăm să nu ne dăm cu fundul de pământ în magazin, că nu-i frumos. Și să ne împărțim jucăriile, dar numai cu cei mai săraci decât noi. Pentru că vrem egalitate, dar nu pentru căței. Să stăm frumos, să avem batistuță și unghiile tăiate.
Și mai trebuie să ne respectăm mama și să nu-i punem judecata la îndoială, căci ea e fără de greșeală.
Doar că, la un moment dat, vom rupe și noi lanțul și vom scăpa ca vita în lucrenă. Și știți ce se-ntâmplă cu copiii crescuți din scurt? Știți.
[…] Bloodie zice că așteaptă noul Woodstock… […]