Întrerupem programul de liniște pentru un anunț de maximă importanță.
Din păcate, timpul mi-a fost cel mai mare dușman în ultima perioadă, iar asta s-a reflectat, firește, în cele mai plăcute activități (printre care și scrisul pe-aici). Pentru că, nu-i așa, când n-avem timp, renunțăm prima dată la lucrurile pe care le facem în primul rând pentru noi. Ei, cu toate astea, sunt câteva chestiuni pe care aș vrea să vi le aduc la cunoștință în perioada imediat următoare, ca atare mă mobilizez.
Încep cu un subiect pe care l-am discutat și pe Facebook. Discutat… mă rog, v-am bătut la cap mai bine spus!
Vreau să vorbim puțin despre proiectul Semn SPRE Carte.
Știu că mulți dintre voi cunoașteți proiectul, știu că v-ați implicat, ați donat și ne-ați susținut. Ei bine, acum avem nevoie de suținere din nou. Tot ceea ce vă cerem sunt 5 minute din viață. Puteți face asta cât așteptați să vi se descarce următorul episod din serial, cât fumați o țigară sau în timp ce așteptați tramvaiul.
Noi, voluntarii și susținătorii proiectului Semn SPRE carte, împreună cu Asociația „Casina Națională” Deva, ne luptăm pentru atragerea de fonduri în sprijinul acestui proiect în competiția Idei din Țara lui Andrei.
Ce ne trebuie? Un amărât de vot care contează atât de mult.
Voturile voastre vor conta în pondere de 40% și fiecare dintre ele contează. Dacă vreți ca literatura să ajungă în mâinile copiilor defavorizați, puteți sacrifica 5 minute?
Ne puteți vota aici. Este nevoie să vă creați cont cu adresa de mail (care va trebui confirmată) și număr de telefon (pe care veți primi un cod de validare).
Eu am contul de anul trecut și nu am primit niciun fel de spam, dacă vă îngrijora asta. Ce spuneți? Ne susțineți?
Mulţumesc, Anca şi, anticipat, tuturor celor care vor răspunde apelului tău.
”ARGUMENTUL PROIECTULUI”, ”Mecanismul de desfășurare a proiectului”, ”Laitmotivul acestui proiect va fi semnul de carte” ce naiba e asta? vorbiți, mă, românește!
În rest, dăm cărți din donații familiilor defavorizate? să citească copiii Sadoveanu? Băi, nu știu, mai heituiesc eu voluntarii, dar serios că nu știu ce e în capul lor. Faceți și voi ceva util și o să vă voteze lumea. Votul ar trebui să-l oferi când crezi în ceva, nu că ”e un amărât de vot”, nu costă și nici nu te doare.
@bloodie: dacă vin să-i învăț dinamica fluidelor pe copii mă susții cu voturi și posturi pe blog?
Dam, eu știu că literatura nu se numără printre pasiunile tale, însă nu este așa pentru toată lumea. Și da, puteam face orice pentru copii, puteam să le dăm haine, mâncare sau jucării. Nu cred că e de condamnat că am ales să le oferim cunoaștere și o posibilitate de evadare.
Dacă tu crezi că nu contează, bine, nu vota. Fă tu, voluntar și dezinteresat, ceea ce crezi că e mai bine.
Dam, hai să îţi răspund eu. Fiecare carte pe care o donăm este însoţită de un semn de carte personalizat care, dincolo de utilitatea lui practică, se vrea un simbol al campaniei. Şi ESTE, pentru că nu visăm cu ochii deschişi, ci am pus osul la treabă cam din luna ianuarie încoace. Este greu să te conving de utilitatea proiectului, dar spune-mi tu mie în ce oraş locuieşti, dă-mi o adresă unde să-ţi trimit cărţi şi asumă-ţi doar rolul de mesager. Copiii îi găsim noi. Şi banii pentru cărţi. O experienţă din asta ţi-ar schimba părerea, sunt convinsă.
Evident că votul îl oferi când crezi în ceva, sunt de acord cu tine. Cât despre heituială… dă-i înainte, uneori eşti chiar simpatic. Şi dacă până în 15 mai doreşti să vezi date concrete despre rezultatele de până acum ale proiectului, îţi stau la dispoziţie.
Şi apropo de mecanica fluidelor, găseşte copiii şi eu te susţin! Cu voturi, cu postări pe blog şi voluntară la predat.