TESZT 2012. Mergem din nou la teatru!

Nu este un secret faptul că îmi place foarte mult teatrul, dar trebuie să recunosc că am avut o oarecare reticenţă în a mă duce la Teatrul Maghiar sau Teatrul German. Ştiu că au piesele traduse, nu sunt xenofobă sau nu în cazul acesta, ştiu că se joacă piese foarte valoroase… Şi-atunci mă-ntreb serios de ce am făcut asta. Aparent, nu am niciun motiv.

Ei bine uite că acum se va schimba ceva, pentru că am ocazia ideală. După încheierea FEST FDR, Timişoara încă abundă de evenimente culturale, iar unul dintre acestea este  Festivalul TESZT. Poate reuşesc să-mi spăl păcatele pentru numărul jenant de spectacole la care am ajuns anul acesta.

 

Festivalul Euroregional de Teatru TESZT este deja la cea de-a cincea ediţie. La fel ca mulţi alţii, nu am ştiut de existenţa lui până anul acesta. Îmi fac mea culpa şi-mi scot pălăria în faţa bloggerilor şi a tuturor celor ce ne instigă la cultură.

TESZT începe mâine, 19 mai şi se încheie în data de 27. Vor fi nouă zile de cultură şi diversitate, cu teatru şi dans, toate puse în scenă de trupe din Ungaria, România şi Serbia.

Mai multe detalii aveţi la bloggerii oficiali:  Nebuloasa, Corina, Cristina, Alexandra, Richie, Dan, Andreea si Dani.

Ne vedem, da?

 

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>