Reflexia ochilor smulşi

Oamenii nu sunt sinceri. Cel puţin nu în măsura în care mi-aş dori eu să fie. Oamenii sunt duplicitari, mincinoşi, oportunişti, egoişti, maliţioşi, linguşitori, demagogi, vanitoşi şi răi. Nu este o remarcă pesimistă, dimpotrivă, este o acceptare a unei realităţi nu tocmai roz. Oamenii sunt… oameni. Oricât am încerca să ne ascundem de noi înşine, probabil fiecare dintre cuiele înfipte în fruntea acestui articol ajunge să ne caracterizeze la un moment dat. Pe unii mai mult, pe alţii mai puţin. Momentul trist este acela când unul dintre ele ajunge să ne definească. Cert este că nimeni, dar nimeni, nu îţi va vernisa întreaga-i imagine formată în jurul persoanei tale. Dacă îţi omite câteva detalii, consideră-te...

Read More

Visări congruente

Stau şi mă gândesc cum eu, adesea agorafobă, nu am fost niciodată mulţumită de spaţiul alocat. Patru pereţi, norme sociale, combinaţii de culori acceptate etc. Toate soiurile de colivii. Idealistă, ştiu. Veşnic nemulţumită şi veşnic cu ţintele undeva printre nori. Frecvent îmi închipui viaţa ca pe o garsonieră ticsită cu toate lucrurile adunate timp de-o viaţă, lucruri de care ne este greu să ne descotorosim. Sticle de lapte, bibelouri, abţibilde, fotografii, înţelepciune sau visuri. Când nu eşti capabil să eliberezi, să renunţi, vei ajunge sufocat de însăţi tentaculele întinse întru acapararea cât mai multor elemente definitorii unui anume “acum”. Doar dacă… Doar dacă n-ai un secret bine păzit, un...

Read More

Etape înecate în parfum

Nu ţi se pare ciudat cum o fotografie îţi poate spune întreaga voastră poveste? Cum, privind-o, dau năvală milioane de amintiri şi gânduri rebele împotriva cărora, ştii şi tu, nu poţi lupta? Este genul acela de trântă în care, pentru a evita dezdoământul fatal, e mai bine să depui armele înainte de a începe şi să te minţi că este alegerea ta şi că frâiele sunt în mâinile tale. Nu ţi se pare bizar cum, după ce jumătatea ta a plecat, îţi laşi uşor capul şi-ţi lipeşti obrazul de perna ce încă îi poartă căldura? Nu ţi se pare curios când, în maşină fiind, auzi la radio melodia voastră şi te trezeşti peste câteva minute, oprit pe dreapta, îngândurat, cu două mâini molatice şi-o inimă răzvrătită? Nu e...

Read More

Sunt o romantică

Îmi amintesc din tinereţe (ştiu că-i funny să spun asta la 24 de ani) că refuzam să mă cataloghez ca fiind romantică. Nu ştiu, poate şi faptul că eram parte dintre “ăia de la info” m-a ajutat puţin. Am fost un soi de popular-geek. Nu şi nu. Eu nu eram capabilă să mă îndrăgostesc, florile mă lăsau reci etc. Cum am ajuns după câţiva ani în poziţie diametral opusă… nici eu nu ştiu. Prima mea dovadă de romantism a fost în clasa a noua când prietenul meu de pe vremea aceea ne-a comparat, în scriitura lui dintr-o felicitare în formă de inimioară (bineînţeles), cu un ghepard (sau panteră?) care jinduieşte prada în junglă. Bogdane, dacă citeşti asta, iartă-mă că am făcut-o publică. It means war, I...

Read More

Dimineaţă de iarnă

Ţi s-a întâmplat vreodată să te trezeşti cu lacrimi în ochi? Nu, nu mă refer la acele lacrimi care dezvăluie o oroare onirică, dar totodată semnifică trezirea la realitate şi sfârşitul supliciului. Nu… mă refer la durerea aceea profundă ce nu doarme niciodată, ci doar transcende în visare pentru a nu rata nicio secundă în încercarea-i de-a te reduce la nimic. Ai trăit aşa ceva? Pe de altă parte, există acele dimineţi în care simţi o răsuflare caldă ce-ţi încălzeşte buzele şi deschizi uşor ochii pentru un sărut şi pentru două cuvinte spuse cald. Bună dimineaţa! Ai avut parte şi de acestea, nu? Fără a avea nici cel mai mic indiciu privitor la ceea ce mi se aşterne, azi-dimineaţă am deschis ochii cu un soi de...

Read More