Educați-vă copiii
Nu este un secret faptul că mie nu îmi plac în mod deosebit copiii. Sunt drăguți, cumva, dar doar de la distanță. Nu știu dacă e de vină instinctul matern care încă nu s-a trezit în mine sau neșansa de a întâlni, într-o majoritate covârșitoare, copii răzgâiați. Nu cred că e frumos să folosesc verbul „a urî” în contextul acesta, așa că o voi spune cât de diplomat pot: Îmi displac profund copiii needucați sau prost educați. Eh, merge așa? Probabil că educația copiilor concepuți pe muzica celor de la Killers (sau Smiley, după caz) și nu a celor de la Scorpions sau Bon Jovi are de suferit din cauza timpului tot mai scurt pe care îl petrec părinții cu ei. Nu spun că acum 20 de ani nu se lucra, dar astăzi doar funcționarii...
Read MoreBucuria de a fi, câteodată, singur
Câteodată mai am parte de mici succese. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta și realizez că nu am cu cine să mă bucur de ele. Și atât de tare mi-aș dori ca atunci să fie cineva lângă mine. Uneori mă trezesc în mijlocul unor grupuri de oameni. Mă uit la ei, mă uit prin ei și tot ceea ce aș vrea să fac este să fug de acolo fără ca cineva să bage de seamă și să fiu singură într-un alt capăt de lume. Alteori simt nevoia să povestesc un nimic cuiva, iau telefonul în mână, învârt sub degete agenda și îl las jos. Cine are timp de prostiile mele? Dar nu despre oameni vreau să vă vorbesc. Pe ei îi iubesc și îi urăsc deopotrivă. În funcție de stare. Vreau să vă spun despre singurătate, despre singurătatea frumoasă, nu...
Read MoreCopilul prost al anului
Februarie este fiul ciung al anului, acela care, oricât ar încerca, nu reuşeşte să strălucească. Februarie este acel ursuz care, dorind să iasă în evidenţă, o dată la patru ani nu face altceva decât să-ncurce câţiva contabili cu încheierile de lună şi să dea posibilitatea unor “genii” proaspete, de douăzeci de ani, să spună că au împlinit 5 ani (mă zgârie pe creier). Cum orice pădure are uscăturile ei, aşa şi luna asta… e uscătura anului. E copilul prost şi nedorit. Un avorton. Am convingerea că anul a fost construit de un meşter beat căruia i-a dat cu rest la împărţire şi-a mai avut nevoie de nişte chit. Dar mie-mi place iarna, serios. Cred că niciodată nu vor fi aceste 28 sau 29 de zile...
Read MoreDe cine ne mai este milă
Citeam zilele trecute un articol al Andreei despre persoanele cu handicap şi despre felul în care ne comportăm în prezenţa lor. Acest articol m-a pus pe gânduri, gânduri în urma cărora am început să îmi pun în balanţă toată umanitatea, să mă îndoiesc de capcitatea mea de a accepta, pe de-o parte şi de ajuta pe de altă parte. Cred sincer că acele câteva concluzii la care am ajuns nu doar în urma procesului la care mi-am supus mintea acum ci şi în urma multor experinţe şi discuţii, m-au adus într-un soi de lumiş al raţiunii. Copii şi părinţi. Poate copiii sunt singurii care merită, indiferent de situaţie, mila noastră. Fie că este vorba despre o boală, un handicap sau de condiţii de viaţă nesatisfăcătoare, sub nicio...
Read MoreFree Valium
Până mai ieri conduceam un Ford Modeo bătrâior, on tonă şi jumătate de fiare cu motor de 2 litri şi 140 de cai putere (dintre care cu siguranţă au mai sucombat câţiva din 1997 până azi). Am iubit maşina asta şi o iubesc şi astăzi, dar a venit timpul să ne luăm “Rămas bun!”. Hai să anunţ oficial, de dragul articolului, nu din infatuare, că de o lună sunt fericită posesoare a unei Fiesta de toată frumuseţea. Faptul că fac referire la ea la feminin nu se datorează strict genului cuvântului “maşină”, ci deopotrivă faptului că a reuşit, în puţin peste 30 de zile, să îmi toace nervii. Nu are ea altă vină, săraca, în afară de faptul că e franţuză după acte, dar îmi vărs şi eu amarul pe cine...
Read MoreRSS and Social
Activez la
Last Comments