Paradoxul relaxării

A trecut foarte multă vreme de când timpul meu liber refuză cu vehemenţă să se dedice mie, împărţindu-se, după bunul său plac,  între diverse activităţi pe care le consideră prioritare. Nu de puţine ori s-a întâmplat să mă plâng că nu am suficient timp pentru propria-mi persoană, pentru relaxare, pentru deconectare etc.

Când mi s-a alăturat atributul de “workaholic” prima dată, am râs în sinea mea.  Cum? Eu? Imposibil. A fost nevoie de câţiva ani buni până să mă gândesc că afirmaţia asta nu este pe de-a-ntregul falsă, sau poate, mai mult decât atât, are potenţial să fie de-a dreptul adevărată. Poate are legătură cu faptul că am o fire pasională, iar pasiunea asta a mea se manifestă în toate domeniile. Dacă aleg să mă implic în ceva, nu există cale de mijloc şi nu e rost de întoarcere. Mă implic cu tot ce am. Cu trup, cu suflet, cu timp şi orice altă resursă disponibilă. E drept, de multe ori ajung să trag linie şi-mi dau seama că am ieşit cam şifonată la sfârşit, dar nu-mi pare rău. Important este că am dat tot ce-am putut. Poate nu a fost suficient, dar măcar nu am regrete.

Şi-apoi mă gândesc dacă relaxarea asta nu e doar o iluzie care mă ţine ancorată de mine însumi. Oare chiar mi-o doresc? Sau este ceea ce orice om care munceşte ar trebui să simtă nevoia asta? Orice salahor sau corporatist.

Probabil că răspunsul este negativ. Eu nu mă pot relaxa mai mult de două ore. Nu am gena asta a statului cu ochii pe pereţi, a statului degeaba. Mă forţez cumva să mă relaxez, pentru că adesea sunt fie foarte obosită, fie foarte stresată sau, mai rău, un coktail din amândouă. După două ore simt că trece timpul pe lângă mine degeaba. Îmi vine să mă urc pe pereţi. Mă gândesc la câte lucruri utile aş putea face în orele acela. Urăsc să irosesc ceva atât de preţios. Singurele lucruri pe care le pot face stând locului sunt cititul, care e tot un sport, al minţii ce-i drept, uitatul la filme, la seriale şi documentare. În rest mă relaxez activ. Umblu peste tot, vizitez, creez…

Mereu am fost persoana care din concediu s-a întors de două ori mai obosită decât a plecat.