Nu exista medic mai medic decat mine
Parcă special pentru mine a postat Nebuloasa astăzi. Recunosc, sunt genul de persoană care trebuie să sufere foarte mult pentru a ajunge, într-un final, pe mâna unui doctor. Dacă îmi cade vreun ochi, vreo mână… poate atunci mi s-ar părea că e cazul să fac o vizită medicului. În rest, nu mă duc pentru răceli, gripe, viroze, alergii etc.
Tot românul e medic, dar nu mai medic decât mine. Mă gândesc serios că e pierdere de vreme o vizită medicală, din mai multe motive:
- Orice simptome aș avea, fie îmi pun singură diagnosticul fie mă conving, eu de capul meu, că n-am nimic. Poate să-mi spună doctorul că am te miri ce, diagnosticul meu e oricum mai bun, cu toate că nu am niciun fel de pregătire în domeniu.
- La mine în gât nu se uită nimeni. Nu suport ustensila aia metalică în formă de „S”. Mai nou, am văzut că se folosește o spatulă mai mică, din lemn. Aceeași Mărie cu altă pălărie. Fac de-a dreptul atac de panică numai dacă se apropie cu ea de mine.
- Toți medicii se enervează când încearcă să îmi ia temperatura. Vouă nu vi se pare normal să vă uitați ce indică termometrul înainte să îl înmânați medicului? Mie da. Aparent, nu le place asta.
- Nu suport să aștept și asta se întâmplă destul de des la ușa unui medic. Dacă văd mai mulți bătrâni în sala de așteptare, fac stânga împrejur și am plecat.
- Dacă mi se prescrie vreun medicament care nu îmi sună mie bine, încerc să îi spun medicului că nu are nicio șansă cu mine. Nu-l iau și pace. El va insista, dar într-un final, tot îmi prescrie ce vreau eu.
Voi să fiți cuminți și să nu luați exemplu de la mine. Eu am fost la medic azi. Da, până și eu. Vă dați seama cât de tare mă doare ceva.
Rau cu de-a sila se poate face foarte
usor. Pe de alta parte, sa faci bine cu de-a sila
este uimitor de greu.
De fiecare data cand medicul isi invata
pacientii (e bine sa mananci sanatos,sa nu
fumezi,sa faci miscare,etc) de foarte multe ori
acesta este privit cu adversitate.
Pacientii cand merg la doctor, merg
cautand o stare de bine sau iesirea dintr-o stare
de rau. Dupa doi ani experienta, pot zice ca
pacientii vin la doctor sa-ti paseze o problema.
El are o problema, a fost adus la doctor, pentru
ca el singur nu vine (de cele mai multe ori
romanul este adus la doctor,el nu se duce la
doctor) zicand :”problema mea este uite asta, asta
,asta – fa ce vrei cu ea!” cam asta-i senzatia.
Primeste un tratament, in cel mai bun caz o sa-si
ia “boambele”, dar daca ii spui: “draga domnule,
va trebui sa nu mai mananci sarat, va trebui sa
renunti la consumul de alcool/tutun, etc”, el va
raspunde indignat: “hai domnule, stai asa! cum
adica?!?! pai de-aia am venit eu la doctor?!?!”.
Medicina occidentala ne-a vandut o iluzie,
si anume aceea ca noi ne putem face bine pasivi,
adica fara sa facem absolut nimic in sensul asta.
Luam niste pilule magice, si gata, problema a
disparut! Medicina occidentala nu ne mai pune la
munca, ca medicina orientala care ne face sa
intelegem ca singurul vinovat pentru starea mea de
rau sunt eu si alegerile mele. De regula,
pacientii nu fac ce zice doctorul. Oare el ar
trebui sa fie un fel de alter ego? Adica sa te ia
de mana si sa mearga cu tine pe drum? Eu cred ca
rolul medicului este sa iti arate un drum, drumul
tau, iar decizia de a merge sau de a nu merge pe
drumul cel bun iti apartine. In momentul in care
iei decizia iti asumi si raspunderea.
VR, get a blooog! Ai scris un post întreg, nu doar un comentariu.
Revenind la subiect, eu prefer să nu am de-a face cu niciun fel de medicină. Nici occidentală, nici orientală. Nu „cred” în niciuna, dacă mă pot exprima așa. De cele mai multe ori, intrând în spital cu o boală, ieși cu alte cinci.
De acord cu tine sunt la un punct. Într-adevăr, alegenrile noastre ne fac sănătoși sau nu. Cu practica e mai greu.
Cel mai interesant e când mănânci numai grâu încolțit cu iaurt și bei apă plată cu lămâie, faci sport, nu bei alcool și… te calcă mașina. True story.
e bine ca ai atat de multa incredere in capacitatea ta de autodiagnosticare. nimeni nu are atat de multa rabdare sa ia la puricat fiecare simptom si sa il puna in balanta cu celelalte.
Răbdarea nu e punctul meu forte, din păcate
Am avut sansa sa cunosc un medic (de familie) care te facea sa-ti doresti singur sa nu mai vii la el si nu in sensul rau.
Pur si simplu tinea o predica despre ipohondrie si despre faptul ca am ajuns sa ne imaginam ca avem fel si fel de boli cand, de fapt, suntem foarte tineri si sanatosi si ar trebui sa mai iesim din bula in care ne-am inchis “privind la TV”
Mi-a placut mult de domnul doctor Doru si, daca nu ar fi impotriva ideologiei lui de viata (si de cariera), l-as vizita mai des!
Ipohondră nu sunt. Deloc. De cele mai multe ori mă gândesc că n-am nimic. Problema e că și dacă am, nu bag în seamă. Ignor până trece sau până se agravează foarte tare.
De el uneori nu ii (a)pasa dar din raspundere ajunge si ipohondru.
Si isi vara coada intre oameni* : banul, viclenia si … rautatea (lipsa de tandrete -sa-i zicem asa) De atatea cozi, respectul omului ca pacient este de prea multe ori , vax.
*compasiunea.
normal ca stim totul, doar ne uitam la House, nu?
Doamne ferește de vreun diagnostic demn de House.
Si banuiesc ca lucrezi si mai ieftin si mai ingrijit decat toti doctorii. Vezi de asta ne place noua ”lucrul” facut de noi insine: ca e mokka, chiar daca e amatoricesc!!
Da, da. Știu să fac și injecții. Te-ai lăsa pe mâna mea?