Jurnal de Sziget (ziua -1 si ziua 0)
Vreau sa incep prin a-mi cere scuze pentru felul in care arata acest articol, insa din motive de tastatura in limba maghiara, nu este chiar simplu de dibuit care tasta ce face, iar de diactitice nici nu poate fi vorba. Asadar, va rog, fiti blanzi cu mine si urati-mi sa gasesc tasta “arond”.
Cu disclamerul la locul lui, putem incepe. O sa va povestesc despre Sziget, despre ce altceva?
Cam totul a inceput cu stangul anul acesta. In prima faza am plecat cu o intarziere considerabila, apoi, ajunsi aici, am constatat ca nu este atat de simplu cu parcatul masinii. Cei care ati mai fost anii trecuti, stiti ca se putea parca pe strada dintre Auchan si intrare. Eh, anul asta nu se mai poate, iar toate parcarile din jurul festivalului sunt platite. Si nu sunt ieftine deloc, vorbim despre 70-90 euro pentru o saptamana. In fine, am gasit undeva un loc, destul de departe, am carat bagaje de mi-a iesit pe ochi, dar atata bai sa fie. Bineinteles, primul lucru pe care il face oricine pe insula este sa bea o bere. Ma rog, sa alimenteze cardul de festival si apoi sa bea o bere. La fel am facut si noi. Oricum urma sa montam corturile la lumina lanternei, asa ca ce mai conta o ora in plus sau in minus? Bineinteles ca, fiind noapte, nu am stiut unde va fi soare si unde nu, iar norocul meu a functionat la fel cum o face de obicei. Unde e mai insorit dimineata, acolo am pus si cortul. La ora 9 dimineata simt ca ma sufoc. Va treubui sa-l mut, dar n-am avut pofta pana acum.
M-am tot referit la “noi” in randurile de mai sus si poate ca nu stiti despre cine vorbesc. Am venit cu amicul Rob (un fel de rezident al locului) si cu Laura, prietena din dotare. Si cum ei doi formeaza un cuplu, va dati seama ca nu am stat pe capul lor, a treia roata la bicicleta. Si cum lumea care mai vine ajunge abia incepand din seara asta, am luat-o asa, singura, pe insula. Sa vad care-i treaba. Si un lucru are Szigetul foarte de pret: oamenii. Am cunoscuti multi oameni noi si foarte faini. Poate o sa va povestesc despre ei. Despre unul sigur va voi spune pentru ca i-am zis ca am blog si i-am promis ca o sa scriu despre el.
In alta ordine de idei, primele zile de festival nu sunt foarte aglomerate de evenimente, abia incepand de astazi vine valul de concerte. Si astazi vad Flogging Molly, abia astept!!!
Cam atat pentru astazi, promit solemn ca voi reveni dupa ce vad cateva concerte.
Last Comments