Jurnal de Sziget – Partea muzicală și amigdalita

Aaand… I’m back. Aș vrea să pot spune că sunt cu forțe proaspete sau, mai clișeic dacă vreți, cu bateriile încărcate, însă chiar nu este cazul. Motivul pentru care am stat departe de taste este pentru că ultimele zile de concediu au fost umbrite de o amigdalită. Și de evenimente frumoase, de ce să nu recunosc? Totuși, dacă nu ar fi fost boala, sunt convinsă că aș fi reușit să mă bucur mult mai mult de ele. Dar hei, hai să vă povestesc ceea ce am făcut în vacanță, că nu ne-am prea auzit.

După cum probabil știți deja din articolul anterior, prima săptămână am petrecut-o în țara lui Atilla, la mare festival mare. Adică la Sziget. Și v-am mai povestit eu câte ceva despre primele două zile, cele fără de prea multă activitate muzicală. Cu puțină întârziere datorată unor motive obiective (am cam tras de mine să fac lucruri, iar blogul, săracul, a rămas neglijat), am să vă fac un rezumat al următoarelor cinci zile.

Ziua 1 (sau a 3-a dacă e să calculăm după data sosirii pe insulă)

Am văzut cam așa: Skunk Anansie – foarte mișto ei așa, dar nu am rezistat prea mult din cauză de programare la ora 16:00 în plin soare. Apoi au fost Flogging Molly pe care îmi doream să îi văd de foarte multă vreme, însă i-am găsit cumva îmbătrâniți și nu atât de irlandezi (știu că sunt americani) pe cât mă așteptam. Veți observa un pattern: trupele pentru care m-am dus și de la care aveam cele mai mari așteptări au sfârșit prin a mă dezamăgi, însă am fost mind-blown de altele la care nu mă așteptam. Am terminat seria de concerte cu Nick Cave & The Bad Seeds care au fost foarte-foarte mișto cu toate că, după umila mea părere, Nick Cave era – să spunem elegant – puțin „amorțit”.

(Nick Cave- photo via szigetfestival.ro)

Ziua 2

Pe Regina Spektor poate că aș fi stat să o văd mai mult, dar nu sunt atât de pasionată de muzica ei, iar concertul a fost programat, la fel cum a fost și în cazul Skunk Anansie, la ora 16:00, când temperatura măsura cu două grade mai jos de Iad! După ea a urmat Dizzie Rascal care, nu știu cum să vă spun, dar a fost chiar ok pentru o persoană care nu-i e foarte fană. Adică pentru mine. Am stat tot concertul și nu aș putea spune că m-am chinuit. N-a fost epic, a fost ok. Deși pe Ska-P i-am mai văzut și am avut dubii serioase dacă ar trebui să mă duc iar, mă bucur că am ales să o fac. Concertul a fost, din punct de vedere vizual și al publicului, mult mai bun decât cel de data trecută. Muzica în mare parte aceeași. Am stat foarte în față, am sărit și am dansat încontinuu. Ska-P au fost aproape epici.

Ziua 3

Ziua pe care o așteptam cel mai tare pentru că urmau să cânte Mystery Jets. Deși era cald, deși era soare, m-am dus să-i văd, doar pentru ei m-am deplasat în special. Și i-am văzut. Și au fost cea mai mare dezamăgire. În primul rând, tot concertul a arătat ca o repetiție în garaj a unor puști. În al doilea rând, poate că nu știi ce e Sziget-ul, dar când vezi în public vreo 3 steaguri ale Olandei, unul al Romaniei, unul sau două ale UK și încă vreo câteva pe care nu mi le amintesc, ar trebui să-ți dea de gândit că n-o să reacționeze prea multă lume la clișee gen „let me try a few words in hungarian”. Bine, hai să nu mai vorbim de Mystery Jets pentru că sunt supărată pe ei și n-aș vrea să le zic ceva ce nu mai pot lua înapoi.

(Seeed – photo via szigetfestival.ro)

Și uite așa am ajuns la Seeed. Înainte de Sziget îmi plăceau. Acum… pur și simplu sunt îndrăgostită de ei (în special de unul dintre ei, dar să nu mai spuneți la nimeni). First of all, muzica lor sună de miliarde de ori mai bine live, în special datorită orchestrei. Apoi oamenii ăștia au dansat, s-au mișcat, au avut show, au avut chiar și un Haarlem Shake ne-penibil. Și iar îmi amintesc de Mystery Jets care au știut doar să… stea. La un moment dat, solistul era pe scaun. În fine, să revenim la Seeed. Pentru mine, a fost una dintre cele două mari surprize.

(Blur – photo credit Mike Burnell)

Și dacă tot v-am zis de cele două surprize, să v-o zic și pe a doua: Blur. Înainte să-i văd în lineup, nici nu știam că oamenii ăștia mai cântă împreună. Aparent s-au reunit, iar eu mă consider o norocoasă pentru că i-am văzut. Muzica a sunat excepțional, iar Damon Albarn (al doilea crush după tipul de la Seeed) are o energie și o chimie cu publicul cum eu n-am prea văzut. Deci da, Seeed și Blur au fost epici!

Ziua 4

Primii pe care i-am văzut au fost Enter Shikari. Cred că i-am auzit pentru prima oară atunci, dar mi-au plăcut foarte mult. Cică ar cânta British post-hardcore. Oi fi eu hipster și mai cunosc vreo câteva subgenuri, dar ăsta mă depășește. Ce pot să vă spun așa, în cuvinte-mi prozaice, e că muzica lor este, într-adevăr, hardcore, dar are influente dubstep, dnb, electro etc. Înțelegeți voi ideea. Și-am mai văzut Editors. Singura excepție de la regula „dacă am vrut să-i văd, au supt”. Nu prea am ce comenta. Aveam așteptări, au fost la nivelul lor.

Și din ziua 4 nu pot să nu menționez The Colour Party sau bătaia cu prafuri colorate. Foarte fun și foarte nevoie de duș pe urmă Mai bine vă las să vă uitați la clip.

Ziua 5

Deși de obicei ultima zi este cea care afișează cele mai mari nume, pentru mine nu a fost așa. Pe scena mare am văzut și mi-a plăcut foarte mult Franz Ferdinand. Totuși, highlight-ul zilei a fost un concert cumva ascuns într-un cort în care nu prea mă gândeam că voi avea treabă. Și foarte uimită am fost când am văzut pe listă: Empire of The Sun. Pe când a început concertul eu deja aveam frisoane și (probabil) febră foarte mare, dar am rezistat eroic și nu regret nicio secundă. Au fost foarte faini. Tot eroic am rezistat și la headliner: David Guetta. Aș fi preferat ca cel mai mare nume de pe afiș să… cânte totuși. Din punct de vedere vizual, totul a fost foarte impresionant, dar totuși, aș fi renunțat la lasere, proiecții și artificii pentru un concert în care cineva face mai mult decât să învârtă de câteva butoane. Nu cred că îi era locul acolo, nu cred că trebuia să fie cap de afiș, dar – ce-i drept – public a fost mult. Eu am prins doar ultima jumătate de oră (s-a suprapus cu Empire of The Sun), dar a fost mai mult decât mi-aș fi dorit să văd.

Am mai văzut și alte trupe, dar deja m-am întis cu articolul și chiar nu are rost să vă povestesc despre toate.

Cam asta a fost partea muzicală a Sziget-ului. Vă mai las câteva zile și revin cu povești despre oameni. La festivaluri de genul ăsta, jumate e muzica, jumate sunt oamenii.